Decizia ÎCCJ nr. 12/2020 (HP)Punctul III

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție: Cu privire la admisibilitatea sesizării, Curtea de Apel Timișoara a constatat admisibilă sesizarea, potrivit art. 475 din Codul de procedură penală, având în vedere următoarele: În raport cu textul legal mai sus enunțat, s-a constatat că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor cerințe: a) să fie formulată în legătură cu o judecată aflată în curs; ... b) judecata aflată în curs să fie pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, al unei curți de apel ori al unui tribunal, iar acestea să fie învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; ... c) lămurirea chestiunii de drept să fie determinantă în ce privește soluționarea pe fond a cauzei în care a fost ridicată; ... d) asupra ei să nu fi statuat Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o hotărâre prealabilă și să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii. ... Analizând în concret îndeplinirea cerințelor legale de la art. 475 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel Timișoara a constatat că este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, potrivit art. 408 și următoarele din Codul de procedură penală, respectiv cu judecata apelului declarat de inculpat împotriva Sentinței penale nr. 687 din 5.11.2019 pronunțate în Dosarul nr. 1.934/220/2019 al Judecătoriei Deta. Chestiunea de drept pusă în discuție din oficiu de către instanță are caracter de noutate, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție nu a mai statuat asupra acesteia printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. De asemenea, s-a apreciat că problema de drept invocată din oficiu reprezintă o chestiune de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, deși reprezintă o problemă de drept procesual penal, deoarece, față de obiectul cauzei, de interpretarea art. 269 și art. 270 din Codul de procedură penală depinde soluționarea pe fond a cauzei, în contextul în care soluția adoptată cu privire la excepția tardivității depunerii actului de procedură prin fax sau e-mail va influența soluționarea pe fond a cauzei, respectiv rezolvarea raportului de drept dedus judecății. Asupra chestiunii de drept sesizate membrii completului de judecată au exprimat opinii diferite. Astfel, într-o primă opinie s-au arătat următoarele: Regula de calcul al termenelor calculate pe zile este stabilită de art. 269 din Codul de procedură penală, ce prevede că se pornește de la ziua prevăzută în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel; nu se socotește ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlinește; când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează. Participanților la procesul penal interesați, care nu depun direct la organul judiciar actul de procedură ce trebuie depus sub sancțiunea decăderii într-un anumit termen, art. 270 alin. (1) din Codul de procedură penală le-a oferit posibilitatea să îl depună la administrația locului de deținere ori la unitatea militară sau la oficiul poștal prin scrisoare recomandată, fiind considerat ca făcut în termen; în acest caz înregistrarea sau atestarea făcută de către administrația locului de deținere pe actul depus, recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus servesc ca dovadă a datei depunerii actului. Prin instituția termenului, astfel cum este reglementată în art. 268-271 din Codul de procedură penală, legea asigură îndeplinirea actelor procedurale în intervalele de timp impuse de succesiunea firească a etapelor procesuale menite să garanteze înfăptuirea actului de justiție. De aceea, termenele procedurale prevăzute de lege sunt stabilite în vederea garantării ritmului optim de desfășurare a activităților, menite să contribuie la realizarea scopului procesului penal, fără să împiedice aflarea adevărului sau să lezeze în vreun fel drepturile și interesele legitime ale părților. Spre deosebire de termenele substanțiale, care asigură ocrotirea drepturilor și intereselor legitime în caz de restrângere a acestora, termenele procedurale impun efectuarea în ritm rezonabil a tuturor operațiunilor specifice fiecărei faze procesuale. Prin natura lor și prin efectele pe care le produc, termenele procedurale pot fi peremptorii sau imperative, dilatorii sau prohibitive și orânduitorii sau de recomandare. Dintre aceste termene, cel peremptoriu este acela înăuntrul căruia un anumit act trebuie îndeplinit în mod imperativ, depășirea lui atrăgând nulitatea actului respectiv. Spre deosebire de alte comunicări, trimiteri de documente, cereri etc., pentru declararea unei căi de atac legiuitorul a prevăzut condiții speciale, care reflectă o concepție extrem de riguroasă, dispozițiile respective vizând exercitarea căilor de atac, deopotrivă, atât de Ministerul Public, cât și de către părțile cauzei respective. Această concepție riguroasă este reflectată și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO, Secția II, Decizia De Virgiliis versus Italia, 20 aprilie 1999, nr. 39.211/98) în care se arată, în sinteză, că reglementările relative la forma actelor procesuale sunt necesare asigurării unei bune administrări a justiției. Curtea Europeană a considerat că reglementările relative la forma actelor procesuale sunt necesare asigurării unei bune administrări a justiției, iar reclamantul trebuia să se aștepte ca aceste reguli să îi fie aplicate. Este adevărat că astfel de reglementări nu trebuie să împiedice justițiabilul să se prevaleze de o cale de recurs disponibilă, însă, ținând cont de specificitatea rolului instanței de casație, Curtea Europeană a considerat că se poate admite ca o astfel de instanță să impună reguli ce țin de un formalism mai ridicat. Sub aspectul comunicării actelor procedurale de către organele judiciare, legiuitorul în materie penală, prin dispozițiile art. 257 alin. (5) din Codul de procedură penală, a prevăzut că „Citarea se poate realiza și prin intermediul poștei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică, cu acordul persoanei citate“. O dispoziție similară nu se regăsește însă în conținutul art. 268-art. 271 din Codul de procedură penală, în sensul că un act de procedură care trebuie efectuat într-un anumit termen este suficient a fi comunicat prin e-mail sau prin alt mijloc tehnic/electronic pentru a fi considerat efectuat în termen. Ca urmare, se poate aprecia că legiuitorul în materie penală a lipsit de efecte juridice, în aplicarea art. 270 din Codul de procedură penală, depunerea unui act de procedură prin fax sau e-mail, sub aspectul considerării depunerii în termen a actului procedural, dar a acceptat că actele procedurale care nu sunt supuse unui termen pentru îndeplinirea lor valabilă se pot expedia de organele judiciare în mod legal și prin intermediul poștei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică. Sintetizând cele de mai sus, cererile trimise prin poșta electronică sau prin fax nu pot cădea sub incidența dispozițiilor prevăzute de art. 270 alin. (1) din Codul de procedură penală, având în vedere că acesta, în mod expres, prevede că numai înregistrarea sau atestarea făcută de către administrația locului de deținere pe actul depus, recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus servesc ca dovadă a datei depunerii actului; or, în cazul actelor de procedură transmise pe fax sau poștă electronică nu există o prevedere similară. Așadar, în situația supusă analizei, ceea ce produce consecințe juridice cu privire la depunerea în termen a unui act de procedură este data înregistrării înscrisului la instanță, care trebuie efectuată în interiorul termenului procedural, iar nu data trimiterii actului prin poșta electronică sau prin fax. În sensul raționamentelor de mai sus este și Decizia nr. 34 din 15 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care în paragrafele 104 și 106 arată următoarele: 104. Cu alte cuvinte, fiind o derogare de la regula înscrisă în art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, numai actul de procedură depus prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, cu condiția de a fi depus până la ora 24,00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege este prezumat de lege ca socotit a fi făcut în termen, nu și cazul comunicării prin fax sau e-mail, care, nefiind în mod expres menționat în cuprinsul art. 183, nu poate fi extins pe cale de interpretare. ... 106. Așadar, în situațiile supuse analizei, ceea ce produce consecințe juridice cu privire la depunerea în termen a unui act de procedură este data înregistrării înscrisului la instanță, care trebuie efectuată în interiorul termenului procedural, iar nu data trimiterii actului prin poșta electronică sau prin fax, chiar și după închiderea activității instanței. ... În cea de-a doua opinie s-a reținut că depunerea cererii de apel, prin e-mail, înăuntrul termenului de declarare a apelului reglementat de art. 410 din Codul de procedură penală, chiar dacă cererea este înregistrată la instanța de judecată după expirarea termenului, nu poate atrage sancțiunea decăderii, apelul urmând să fie considerat ca fiind făcut în termen. Atât timp cât normele procesual penale acceptă depunerea actelor procedurale prin fax sau poștă electronică, în conformitate cu prevederile art. 264 din Codul de procedură penală raportat la art. 257 alin. (5) din Codul de procedură penală, întârzierea în înregistrarea cererii de apel nu poate fi imputată părții. În condițiile în care cererea de apel a fost introdusă, în ultima zi a termenului de declarare a apelului, în acest sens existând o dovadă scrisă, prin poștă electronică, faptul că cererea a fost înregistrată ulterior, după expirarea termenului de apel, nu poate atrage sancțiunea decăderii, reglementată de art. 268 din Codul de procedură penală, întrucât nu poate fi reținută nicio culpă a părții apelante în ceea ce privește exercitarea drepturilor procesuale, motiv pentru care calea de atac urmează a fi apreciată ca fiind declarată în termen. ...