Decizia ÎCCJ nr. 12/2020 (HP)Punctul XII

XII. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția penală în Dosarul nr. 1.934/220/2019, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele: XII.1. Sub aspectul admisibilității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea curților de apel sau a tribunalelor, învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. Față de cele arătate rezultă că, pentru a fi admisibilă sesizarea în baza dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, respectiv existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute expres de articolul anterior menționat, soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, anterior enunțate. Astfel, Curtea de Apel Timișoara - Secția penală este învestită, în Dosarul nr. 1.934/220/2019, cu soluționarea apelului declarat de un inculpat împotriva Sentinței penale nr. 687 din 5 noiembrie 2019 pronunțate de Judecătoria Deta. În jurisprudența sa, Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut că admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât și atunci când privește o dispoziție de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de instanța supremă să aibă consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei (Decizia nr. 24 din 6 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 11 noiembrie 2014). Or, rezolvarea dată chestiunii de drept expuse în încheierea de sesizare este susceptibilă a avea consecințe juridice directe asupra modului de soluționare a fondului cauzei, care depinde de soluția adoptată cu privire la excepția tardivității căii de atac promovate în speță. În fine, din verificările efectuate a rezultat că problema de drept ce face obiectul sesizării nu a primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o decizie de recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, aflat în curs de soluționare. În consecință, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. ... XII.2. Chestiunea de drept supusă dezlegării Prealabil, se impune precizarea faptului că în analiza prezentei chestiuni de drept nu se poate porni de la cele statuate în Decizia nr. 34 din 15 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017, în condițiile în care materia în care a fost pronunțată această soluție este diferită, iar dispozițiile legale analizate nu au corespondent în Codul de procedură penală. Chiar dacă, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dispozițiile codului se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare, se remarcă faptul că în Codul de procedură penală există dispoziții care reglementează exact această materie, nefiind în prezența unui vid de reglementare. Mai mult, este de remarcat faptul că decizia menționată nu mai este aplicabilă, în condițiile în care ulterior pronunțării acesteia a intervenit modificarea prevederilor art. 183 din Codul de procedură civilă, prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018, iar, așa cum dispune art. 521 alin. (4) raportat la art. 518 din Codul de procedură civilă, decizia își încetează aplicabilitatea de la data modificării actului normativ. Prin raportare la această modificare legislativă, se remarcă faptul că intenția legiuitorului este în sensul clarificării condițiilor de exercitare a drepturilor procesuale ale părților în sensul garantării exercițiului dreptului, chiar dacă această manifestare de voință este realizată prin utilizarea mijloacelor tehnice moderne în ultima zi a termenului legal, fără a avea relevanță momentul la care în evidențele instanței de judecată se înregistrează actul. Punctul de plecare în analiza chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită îl reprezintă în mod evident distincția dintre depunerea unui act procedural la instanța de judecată și înregistrarea acestui act în evidențele instanței, precum și efectele produse. Depunerea unui act procedural la instanța de judecată reprezintă acțiunea pe care subiectul procesual interesat o realizează, în exercitarea unui drept prevăzut de lege, constând în predarea organului judiciar a instrumentului probator care confirmă existența actului procedural. În condițiile societății actuale, caracterizată prin dezvoltarea amplă a tehnologiei informatice, depunerea unui act procedural se poate realiza prin modalități clasice, personal, prin prezentarea celui interesat la sediul organului judiciar, prin poștă, ori prin utilizarea mijloacelor tehnice informatice de comunicare, prin poștă electronică ori fax. Ultima modalitate de depunere are o consacrare legală clară, Codul de procedură penală permițând utilizarea acesteia de către subiecții procesuali, așa cum acest lucru rezultă din coroborarea prevederilor art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală cu art. 257 alin. (5) din Codul de procedură penală. Primul text legal prevede: „Comunicarea celorlalte acte de procedură se face potrivit dispozițiilor prevăzute în prezentul capitol“, în vreme ce al doilea text legal, aflat în același capitol, prevede: „Citarea se poate realiza și prin intermediul poștei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică, cu acordul persoanei citate“. Chiar dacă ultimul text legal se referă la procedura de citare, în condițiile în care art. 264 alin. (1) din Codul de procedură penală face trimitere la toate dispozițiile capitolului I din titlul VI, nu există vreo rațiune pentru a considera că subiecților procesuali nu le este permisă apelarea la această modalitate de comunicare. Prevederile art. 270 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie norme speciale pentru persoanele care fie se află în anumite situații care nu le permit depunerea personală a actelor procedurale, respectiv sunt într-un loc de deținere sau militari, fie înțeleg să utilizeze o cale de comunicare clasică, prin intermediul scrisorii recomandate. Instituirea acestei categorii distincte de acte procedurale considerate ca fiind făcute în termen nu exclude acceptarea depunerii prin intermediul poștei electronice ori prin fax a înscrisurilor emanând de la subiecții procesuali interesați, iar realitatea cotidiană demonstrează că realizarea comunicării în acest mod este din ce în ce mai prezentă. Momentul depunerii actului de procedură la instanța de judecată prin e-mail sau fax este cel care rezultă din analiza informațiilor oferite de către mijloacele tehnice ale organului judiciar, atât comunicarea prin poșta electronică, cât și cea prin intermediul faxului, permițând identificarea cu certitudine a intervalului orar de recepționare, prin analiza rapoartelor informatice, element care înlătură necesitatea certificării avute în vedere de textul legal anterior citat. Actul de procedură trimis prin poștă electronică sau fax instanței de judecată este un document care se depune în mod direct și instantaneu la organul judiciar, neexistând un interval de timp între momentul depunerii și cel al recepționării, cum este situația avută în vedere de prevederile art. 270 din Codul de procedură penală. Înregistrarea reprezintă activitatea desfășurată de personalul instanței de judecată de înscriere în evidențele specifice a actului procedural. Această activitate este reglementată în acte normative subsidiare, respectiv în Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1.375 din 17 decembrie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, cu modificările ulterioare. Astfel, potrivit prevederilor art. 132 alin. (1) din Regulament: „Căile de atac prezentate direct sau primite prin poștă, curier, fax sau poștă electronică se înregistrează mai întâi în registrul general de dosare, în formă informatizată sau scrisă, după care registratorul le predă președintelui instanței sau persoanei desemnate de acesta, care le va rezolva, de regulă, în aceeași zi.“ Rezultă din elementele prezentate anterior faptul că, în vreme ce depunerea unui act procedural reprezintă o manifestare a voinței unui subiect procesual, înregistrarea acestui act în evidențele instanței de judecată reprezintă o activitate administrativă, ulterioară. Efectele atribuite celor două noțiuni prin Codul de procedură penală sunt diferite, în sensul că prin raportare la momentul depunerii unor acte procedurale se determină respectarea unor termene procedurale peremptorii, a căror nesocotire atrage sancțiunea decăderii, cum este cazul declarării apelului, a contestației, în vreme ce data înregistrării prezintă relevanță pentru determinarea momentului de început al termenelor de recomandare, care nu sunt susceptibile de sancțiuni procesuale. Procesul penal implică desfășurarea în timp a unei activități compuse dintr-o succesiune de acte reglementate de legea de procedură penală. Această desfășurare în timp impune ca, în disciplinarea actelor procesuale și procedurale componente, să se țină seama de elementul timp. În conformitate cu prevederile art. 269 din Codul de procedură penală: (1) La calcularea termenelor procedurale se pornește de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel. (2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește. (3) Termenele socotite pe luni sau pe ani expiră, după caz, la sfârșitul zilei corespunzătoare a ultimei luni ori la sfârșitul zilei și lunii corespunzătoare din ultimul an. Dacă această zi cade întro lună care nu are zi corespunzătoare, termenul expiră în ultima zi a acelei luni. (4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează. Condiția instituită prin acest text legal este ca exercițiul dreptului procesual penal să se realizeze în interiorul termenului stabilit de norma care îl prevede, în modalitățile stabilite prin aceasta, iar sancțiunea care intervine în cazul nerespectării termenului este cea prevăzută de art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen. Cum noțiunea de „depunere“ este utilizată în Codul de procedură penală în relație cu exercitarea apelului sau contestației, rezultă că dreptul de a exercita aceste căi de atac trebuie să se realizeze prin depunerea cererii de apel, respectiv de contestație, la organul judiciar indicat prin normă, în interiorul termenului prevăzut de aceasta, legea necondiționând valabilitatea manifestării de voință de înregistrarea în evidențele instanței în interiorul termenului. În cazul particular analizat, când această activitate este realizată de subiectul procesual prin intermediul mijloacelor informatice de comunicare, poștă electronică sau fax, depunerea cererii este realizată efectiv în momentul la care aparatura specifică a instanței de judecată a recepționat comunicarea, iar acest lucru este demonstrat de raportul informatic oferit de dispozitiv. Ca atare, dacă actul de procedură care trebuie făcut într-un anumit termen este trimis prin e-mail sau fax în ultima zi a termenului care se calculează pe zile, este socotit a fi făcut în termen, chiar dacă înregistrarea sa la organul judiciar se realizează după expirarea termenului, în condițiile în care depunerea acestuia se realizează la momentul recepționării comunicării de aparatura informatică a organului judiciar, fapt ce este dovedit prin raportul informatic oferit, indiferent de momentul înregistrării în evidențele instanței, operație administrativă ulterioară. În raport cu cele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția penală în Dosarul nr. 1.934/220/2019, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 269 și art. 270 din Codul de procedură penală, actul de procedură care trebuie făcut într-un anumit termen, este trimis prin e-mail/fax, în ultima zi a termenului care se calculează pe zile, este socotit a fi făcut în termen, chiar dacă actul de procedură se înregistrează la organul judiciar după expirarea termenului.“ Va stabili că, în interpretarea dispozițiilor art. 269 și art. 270 din Codul de procedură penală, dacă actul de procedură care trebuie făcut într-un anumit termen este trimis prin e-mail sau fax, în ultima zi a termenului care se calculează pe zile, este socotit a fi făcut în termen, chiar dacă actul de procedură se înregistrează la organul judiciar după expirarea termenului. ... ...