Decizia CCR nr. 480/2025Punctul 10

10. Astfel, se susține că, față de prezumția legală instituită de art. 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, reglementarea, prin dispozițiile art. II pct. 1 din legea criticată, care introduce alin. (3^1) în cuprinsul art. 4, a regulii potrivit căreia cererea se consideră valabilă în situațiile în care conține „elemente de identificare generice suficiente pentru întemeierea convingerii că solicitantul a fost proprietarul imobilului solicitat“ este de natură să creeze confuzie cu privire la însăși valorificarea prezumției legale, care se întemeiază pe existența unor probe directe pentru stabilirea dreptului de proprietate, respectiv începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive. Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, dovada preluării abuzive se face tot prin recurgerea la o prezumție legală, pornind de la faptul concret al regăsirii imobilului respectiv în patrimoniul statului. ...