Decizia CCR nr. 480/2025Punctul 12

12. Astfel, se susține că recurgerea la „elemente de identificare generice“ este de natură să altereze mecanismul funcționării prezumțiilor legale, respectiv deducția existenței dreptului de proprietate din cunoașterea probelor directe care atestă calitatea de proprietar anterior momentului preluării abuzive a imobilului (începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte), pe baza raționamentului de la cunoscut la necunoscut. Totodată, se susține că nu există o conexiune logică între art. 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 și alin. (3^1), introdus prin dispozițiile legale criticate, pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conținutul domeniului reglementat, respectiv aplicarea mecanismului prezumției legale a existenței dreptului de proprietate, pe de o parte, și întemeierea convingerii că solicitantul a fost proprietarul imobilului în discuție pe baza existenței unor elemente de identificare generice suficiente, pe de altă parte. De asemenea, se susține că este neclar dacă sintagma „elemente de identificare generice suficiente“ se referă la elemente de identificare ale bunului imobil sau la aspecte care dovedesc calitatea anterioară de proprietar a solicitantului, pe de o parte, iar, pe de altă parte, se arată că utilizarea sintagmei „cererea se consideră valabilă“ are un caracter echivoc, inexact, fiind dificil de înțeles scopul și consecințele juridice pe care le-ar putea antrena. Astfel, se arată că, din perspectiva regimului juridic al nulității, ca sancțiune de drept civil, nu este clar prin raportare la ce anume cererea se consideră valabilă și ce efecte juridice antrenează considerarea ei ca valabilă, respectiv admiterea cererii de plano, fără administrarea altor probe, admiterea în principiu a cererii, reținerea cererii și analizarea ulterioară a acesteia etc. ...