Decizia CCR nr. 479/2025Punctul 107

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.10.2025
Punctul 107
107. Invocându-se jurisprudența Curții Constituționale referitoare la pensiile de serviciu ale magistraților, se arată că legea criticată, izvorâtă din complexitatea circumstanțială a momentului, urmărește respectarea angajamentelor asumate de România privind principiul contributivității la stabilirea pensiei, păstrând, în același timp, în cazul pensiilor magistraților și ale categoriilor de personal asimilate acestora, o componentă care nu este bazată pe contributivitate, în considerarea interdicțiilor și îngrădirii exercitării anumitor drepturi fundamentale pe perioada întregii cariere. De facto, independența justiției, deși fundamentală, nu poate fi interpretată ca o imunitate absolută a magistraților la orice modificare legislativă care le-ar putea influența statutul material. Independența justiției vizează, în primul rând, garantarea imparțialității și a libertății de decizie a judecătorilor în exercitarea actului de justiție, fără presiuni externe sau interne. Garanțiile financiare sunt o componentă a acestei independențe, dar nu pot fi absolutizate în detrimentul altor principii constituționale, cum ar fi echitatea socială și sustenabilitatea financiară a sistemului public. ...
Sursa oficială ↗