Decizia ÎCCJ nr. 7/2020 (HP)Punctul VI

VI. Jurisprudența Curții Constituționale În jurisprudența Curții Constituționale au fost identificate trei decizii relevante sau care prezintă interes pentru problema de drept ce formează obiectul examinării în cauză: Prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională. În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a apreciat că, deși este recunoscut faptul că nulitatea absolută nu poate interveni în cazul oricărei încălcări a normelor de procedură, aceasta trebuie să fie incidentă atunci când normele de procedură încălcate reglementează un domeniu cu implicații decisive asupra procesului penal. Referitor la normele de competență, Curtea a observat că, pentru buna desfășurare a activității organelor judiciare, se impune respectarea fermă a competenței lor materiale și după calitatea persoanei. Nerespectarea normelor legale privind competența materială și după calitatea persoanei produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care este administrată justiția. Aceasta este și explicația pentru care încălcarea dispozițiilor legale privind această competență se sancționa în reglementarea anterioară cu nulitatea absolută (paragraful 57 din Decizia nr. 302/2017). Prin Decizia nr. 88 din 13 februarie 2019 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iunie 2019, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din același act normativ sunt neconstituționale. Astfel, Curtea Constituțională a constatat că prin instituirea unui termen înăuntrul căruia se poate invoca excepția nulității absolute în cazul neasistării de către un apărător în faza procedurii camerei preliminare, deși legea prevede obligativitatea acestui lucru, legiuitorul golește de conținut însuși dreptul fundamental la apărare, asigurat prin asistarea de către un avocat numit din oficiu, în cazurile expres prevăzute de lege. Astfel, deși nerespectarea obligației de către organul judiciar este sancționată de legiuitor cu nulitatea absolută, sancțiunea aplicabilă apare ca fiind lipsită de eficiență în condițiile instituirii unui termen (încheierea procedurii de cameră preliminară) până la care se poate invoca nulitatea absolută ce decurge din nerespectarea în faza camerei preliminare a dispoziției referitoare la obligativitatea asistării de către avocat (paragraful 42 din Decizia nr. 88 din 13 februarie 2019). Prin Decizia nr. 250 din 16 aprilie 2019 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 20 iunie 2019, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 377 alin. (4) teza întâi și art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei. Chiar dacă prin Decizia nr. 250 din 16 aprilie 2019, Curtea Constituțională nu s-a pronunțat cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării de față, în considerentele expuse a examinat conținutul dispozițiilor art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală și a formulat considerații din perspectiva obligațiilor pe care norma procesual penală le instituie în sarcina instanței de judecată, inclusiv sub aspectul stabilirii competenței, raportat la noua încadrare. ...