Decizia ÎCCJ nr. 7/2020 (HP)Punctul XI

XI. Punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Cu Adresa nr. 3.101/C/3370/III-5/2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția judiciară, Serviciul judiciar penal a înaintat concluziile formulate de procurorul general asupra chestiunii de drept a cărei dezlegare s-a solicitat, comunicând, totodată, că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind această chestiune de drept. În concluziile formulate în scris și susținute oral, procurorul general a solicitat admiterea sesizării, întrucât aceasta respectă toate exigențele prevăzute de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală. În urma examinării aspectelor prezentate prin încheierea de sesizare s-a constatat că unul dintre elementele după care se stabilește competența materială a instanței este încadrarea juridică a faptei, motiv pentru care, dacă se admite o astfel de cerere, în urma analizei dispozițiilor relevante ale legii procesual penale, se pot regăsi trei situații: 1) Schimbarea încadrării juridice se face într-o infracțiune pentru care instanța inițial învestită este competentă material să soluționeze cauza. În acest caz se procedează la continuarea judecății. 2) Schimbarea încadrării juridice se face într-o infracțiune de competența unei instanțe ierarhic inferioare. În astfel de condiții, instanța inițial sesizată rămâne competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 49 alin. (1) din Codul de procedură penală. 3) Schimbarea încadrării juridice se face într-o infracțiune de competența unei instanțe ierarhic superioare. În această situație, instanța de judecată dispune declinarea competenței. Dacă nu procedează în acest sens, actele realizate ulterior schimbării încadrării juridice sunt lovite de nulitate absolută, așa cum se arată la art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. De altfel, Codul de procedură penală nu face nicio referire la instituirea vreunei sancțiuni pentru actele efectuate de procuror sau de judecătorul de cameră preliminară, în cazul stabilirii încadrării juridice a faptei în faza de judecată, și nici la o eventuală restituire a cauzei către aceștia. Pe de altă parte, s-a arătat că actuala lege procesual penală nu prevede posibilitatea restituirii cauzei la procuror sau la judecătorul de cameră preliminară în timpul judecății, instanța de judecată fiind obligată să pronunțe o soluție pe fondul cauzei. Conform punctului de vedere exprimat de parchet, Curtea de Apel București - Secția I penală, s-a întemeiat pe o premisă falsă, invocând Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, prin care s-a arătat că instanța de contencios constituțional nu face altceva decât să statueze faptul că încălcarea normelor privind competența materială și personală a procurorului trebuie sancționată, similar cu încălcarea celor privind instanța de judecată, cu sancțiunea nulității absolute, și nu cu cea a nulității relative, așa cum reiese din dispozițiile art. 281 și 282 din Codul de procedură penală. Prin urmare, s-a apreciat că în cauză este incidentă Decizia nr. 250 din 16 aprilie 2019 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 20 iunie 2019 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate (în paragraful 41 s-a arătat că instanța este obligată, „față de noua încadrare juridică a faptei, să dispună în consecință, potrivit normelor procesual penale în vigoare, cu privire la eventualele măsuri preventive dispuse în cauză, obligativitatea asigurării asistenței juridice a inculpatului ori să-și decline competența în favoarea instanței superioare, dacă infracțiunea este de competența materială a acesteia“). Totodată, s-a susținut că, față de obiectul camerei preliminare, anume verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, așa cum este definit de art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară nu va putea dispune, în această procedură, schimbarea încadrării juridice date faptei. Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară poată să ajungă la concluzia că nu există corespondență între situația de fapt stabilită și încadrarea în drept a acesteia și, pe cale de consecință, să constate nulitatea actului de sesizare a instanței și să ia măsurile pentru ca rechizitoriul să fie întocmit de procurorul competent. ...