Decizia ÎCCJ nr. 29/2020 (HP)Punctul VI

VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 51. Completul de judecată învestit cu soluționarea recursului în Dosarul nr. 360/2/2017 nu are o soluție unitară, conturânduse două opinii. ... 52. Astfel, într-o opinie, se apreciază că interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) și b) , art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, precum și ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 3 lit. i) din Legea nr. 503/2004 și art. 267 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 corespund intenției reale a legiuitorului de a reglementa raporturile juridice născute ca urmare a declanșării procedurii de faliment al asigurătorului în acord cu interesul public, iar nu prin raportare la prevederile dreptului comun privind subrogarea în drepturile propriului asigurat împotriva asigurătorului celui vinovat de plata acestor despăgubiri. ... 53. De altfel, scopul acestor dispoziții legale vizează exclusiv garantarea plății unor creanțe de asigurare, astfel cum acestea sunt definite de art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 213/2015 și art. 3 lit. i) din Legea nr. 503/2004, însă în limita plafonului maxim de 450.000 lei, tocmai în considerarea scopului legitim urmărit prin aceste prevederi legale intrate în vigoare la data de 27 iulie 2015, respectiv pentru a acoperi în mod egal toate creanțele de asigurări deținute împotriva societății de asigurări aflate în procedură de faliment, prin urmare un scop social, iar nu de garantare a plății în integralitate a tuturor creanțelor de asigurări deținute de către toți creditorii de asigurări, fără o limită maximă a valorii despăgubirilor. ... 54. Astfel, legile menționate conduc către ideea că, într-adevăr, în privința cererilor formulate pentru realizarea creanțelor de asigurări, peste limita maximă de 450.000 lei prevăzută în mod expres de legiuitor, indiferent de calitatea persoanei care depune aceste cereri - persoana asigurată sau asigurătorul, însă în considerarea raporturilor de asigurare existente anterior cu persoana asigurată, nu poate fi recunoscută plata acestor despăgubiri pe cale administrativă, ci exclusiv pe calea dreptului comun reglementată de procedura falimentului, menită să protejeze proporțional cu nivelul creanțelor, în mod colectiv, interesele tuturor creditorilor societății de asigurare. ... 55. De asemenea, invocarea prevederilor art. 60 și 61 din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data producerii riscului asigurat de Y S.A. - societate de asigurare, și pretinsul conflict cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, respectiv necesitatea respectării principiului neretroactivității și al obligativității legii civile, al certitudinii și siguranței circuitului civil, precum și al echității între societățile de asigurare și asigurați, nu constituie argumente juridice valide din această perspectivă, în considerarea împrejurării că prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 erau în vigoare la data recunoașterii creanței în favoarea asiguratului reclamantei, respectiv la data înregistrării cererii administrative de acordare a despăgubirilor, adresată pârâtului, astfel încât această dispoziție este aplicabilă tuturor creditorilor și creanțelor de asigurări în mod egal și în aceeași limită; prin urmare, această soluție legislativă vizează exclusiv scopul garantării plății acestor despăgubiri în considerarea drepturilor proprii pretinse de creditorii de asigurări în raporturile cu Y S.A. - societate de asigurare, iar nu realizarea creanțelor proprii ale societăților de asigurare prin plata acestor despăgubiri în favoarea propriilor asigurați. ... 56. De altfel, interpretarea acestor prevederi normative în vederea garantării societății reclamante a recuperării valorii despăgubirilor plătite propriilor asigurați în considerarea raporturilor civile de subrogare, astfel cum a invocat pe larg în cuprinsul cererii administrative și al cererii deduse judecății, contravine, în afara limitei maxime prevăzute de lege de 450.000 lei (indiferent de numărul creanțelor plătite propriilor asigurați), scopului procedurii falimentului, care practic constituie elementul care declanșează dreptul persoanelor asigurate să se adreseze pârâtului, garantarea plății acestor despăgubiri vizând exclusiv interesul persoanelor asigurate, iar nu al asigurătorilor acestora, în caz contrar fiind încălcată egalitatea juridică între creditorii acestei societăți de asigurare aflate în dificultate financiară, concretiză în declanșarea procedurii falimentului. ... 57. Există o diferență clară între persoanele păgubite, care se adresează individual Fondului de garantare a asiguraților, și asigurătorii CASCO, care se adresează aceluiași fond pentru recuperarea despăgubirilor plătite propriilor asigurați, în condițiile în care asigurătorul CASCO a beneficiat de plata unor prime de asigurare, asumându-și riscul plății de despăgubiri către propriul asigurat. ... 58. Asigurătorul CASCO este un profesionist în realizarea obiectului său de activitate, iar regresul este de esența acestei activități, făcând parte din fondul său de comerț, fiind de asemenea o activitate profesională, proprie asigurătorilor autorizați potrivit legii. Creanța urmărită de asigurător este, prin urmare, o creanță de asigurare proprie asigurătorului, care își exercită dreptul de regres în nume propriu, ca titular al creanței, iar nu ca reprezentant al asiguratului său CASCO. Fiind un drept propriu, și acțiunea în regres este exercitată în nume propriu, exclusiv de asigurătorul CASCO, fapt pentru care a fost calificată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XXIII din 19 martie 2007 pronunțată de Secțiile Unite, ca fiind o acțiune comercială, iar nu una civilă. Caracterul comercial al acțiunii în regres nu poate fi explicat decât prin aceea că normele speciale din materia asigurărilor derogă de la efectele subrogației din dreptul comun, iar asigurătorul are un drept propriu de creanță împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident, în condițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 (actualul art. 2.210 din Codul civil). În acest context, creanțele asigurătorului CASCO trebuie să fie considerate ca fiind creanțe proprii de asigurări, cărora li se aplică dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, deținute de unul și același creditor de asigurare. ... 59. Prin urmare, toate impedimentele de valorificare imediată și în integralitate a propriei creanțe, născute din raporturile juridice încheiate cu propriul asigurat, nu pot fi imputate fondului public administrat de pârât, riscurile asumate de asigurătorul CASCO prin încheierea acestor contracte de asigurare facultativă fiind generate de elementul care caracterizează încheierea contractelor de asigurare, ce implică riscul realizării sau al nerealizării evenimentului asigurat, care determină și incertitudinea recuperării indemnizației de asigurare achitate propriului asigurat, chiar și în situația în care paguba nu a fost determinată de un eveniment natural, ci de un asigurat al unei alte societăți de asigurare, fiind specifică activității comerciale a asigurătorului, astfel încât nu poate fi reținută o certitudine a realizării acestor creanțe imediat după efectuarea plății despăgubirii și în integralitate. ... 60. Asigurătorul din asigurarea facultativă, care se subrogă în drepturile asiguratului său, nu poate invoca faptul că Legea nr. 213/2015 nu îi garantează realizarea integrală a creanței sale, câtă vreme are dreptul de a se înscrie la masa credală a asigurătorului în faliment. Astfel, eventuala diferență neplătită de către Fondul de garantare a asiguraților poate fi cerută de către reclamantă din averea debitoarei Y S.A. - societate de asigurare, astfel cum se prevede în art. 17 din Legea nr. 213/2015: „creditorul de asigurări poate urma separat și procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanței sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depășește plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2) “. ... 61. Împrejurarea că, potrivit art. 3 din Legea nr. 213/2015, „asigurătorii autorizați de Autoritatea de Supraveghere Financiară, inclusiv sucursalele acestora care își desfășoară activitatea pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene, sunt obligați să contribuie la Fond în condițiile prezentei legi“ nu transformă Fondul într-un reasigurător; finalitatea legii de a garanta „consumatorii“ de asigurări nu ar mai putea fi respectată dacă înșiși asigurătorii - profesioniști ai domeniului în care activează și-ar înscrie în lista creditorilor de asigurări toate creanțele pe care le dețin, mult mai rapid decât asigurații, caz în care ar beneficia nu numai de poziția obținută în listă prin înscrierea rapidă a cererii de plată, ci și de lipsa unui plafon. Întro astfel de interpretare, în fapt, Fondul nu ar mai garanta asigurații, ci asigurătorii, aceștia din urmă realizându-și creanțele împotriva unui asigurător falimentar din propriile contribuții la fond, putându-i exclude chiar pe asigurații care, deși au respectat termenul legal pentru depunerea cererii, nu sau aflat pe o poziție eligibilă pe listă. ... 62. Fondul de garantare a asiguraților nu este nici „răspunzător de producerea pagubei“, nici succesor în drepturi și obligații al Societății Asigurare Reasigurare Y S.A. și nici fideiusor, ci doar acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale Fondului de garantare a asiguraților, obligația fiind născută, dacă este cazul, din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarului asigurării cu asigurătorul și, de aceea, plățile făcute de către Fond reprezintă obligații ale asigurătorului falimentar, fiind deci achitate sau acoperite în numele și pe seama acestuia. ... 63. Prin urmare, obligativitatea respectării acestui plafon valoric maxim pentru un creditor de asigurare, în sensul precizat de art. 2 alin. (3) și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, precum și interpretarea coroborată a sintagmelor „creditor de asigurare“ și „creanță de asigurări“ derivă din intenția legiuitorului de a asigura exclusiv persoanelor asigurate direct sau indirect (afectate de fapta ilicită a asiguratului societății de asigurare aflate în faliment) posibilitatea de a beneficia de plata acestor despăgubiri, însă în limita sumei maxime, subrogarea fiind eficientă în beneficiul reclamantei, ca asigurător facultativ, numai în limita totală pentru sumele achitate de aceasta propriilor asigurați. ... 64. În cea de-a doua opinie, pentru a răspunde la primele două întrebări, se pornește de la premisa conform căreia subrogația, ca instituție de drept civil reglementată prin dispozițiile art. 1.593 și următoarele din Codul civil, este compatibilă cu prevederile Legii nr. 213/2015, în primul rând pentru că subrogația este o modalitate de transmisiune (transformare) o obligațiilor care, indiferent de forma în care se realizează (legală sau convențională), nu creează obligații noi, diferite de cele ce derivă din contractul de asigurare, iar, în al doilea rând, pentru că nu este interzisă prin dispozițiile Legii nr. 213/2015. ... 65. În acest context, dispozițiile art. 2.210 alin. (1) din Codul civil, potrivit cărora „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei (...)“, trebuie interpretate în coroborare cu dispozițiile art. 2.223-2.226 din Codul civil, sens în care, în asigurarea de răspundere civilă, drepturile terțelor persoane păgubite pot fi realizate pe cale judiciară sau convențională, atât împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cât și împotriva societății de asigurare. Așa fiind, subrogația legală reglementată de art. 2.210 din Codul civil nu se limitează la dreptul asigurătorului de a se îndrepta împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, ci include și dreptul de a se îndrepta, în mod direct, împotriva societății de asigurare de răspundere civilă; în caz contrar, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente ar fi golită de conținut. ... 66. Cu titlu exemplificativ, în ceea ce privește interzicerea subrogației, trebuie amintit că, în reglementarea atribuțiilor altui organism de compensare care funcționează tot în domeniul asigurărilor, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), art. 35 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie prevede în mod explicit: „persoanele juridice care s-au subrogat în drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. a) nu pot să depună cereri de despăgubire la BAAR“. ... 67. În dezlegarea chestiunii de drept disputate trebuie avut în vedere sensul noțiunilor de „creanță de asigurări“ și „creditori de asigurări“ definite de art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 213/2015, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din același act normativ, numai „termenii și expresiile utilizate în cuprinsul prezentei legi și care nu au fost definite la alin. (1) au semnificația prevăzută la art. 3 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, la art. 5 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și la art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare“. ... 68. În context, mai trebuie avut în vedere și faptul că raporturile juridice între Fondul de garantare a asiguraților și creditorii de asigurări iau naștere în temeiul și în condițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în momentul solicitării deschiderii dosarului de daună, printr-o cerere adresată Fondului; prin urmare, este exclusă posibilitatea ultraactivării dispozițiilor Legii nr. 136/1995, pe care Legea nr. 213/2015 le abrogă în mod expres sau tacit. ... 69. Astfel, în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, „orice persoană care invocă vreun drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară și cea a denunțării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului“. ... 70. Drept urmare, în ceea ce privește legea aplicabilă raporturilor născute între creditorii de asigurări și Fondul de garantare a asiguraților în instrumentarea dosarului de daună, în temeiul art. 12 alin (1) din Legea nr. 213/2015, nu are nicio relevanță momentul încheierii poliței RCA sau a poliței CASCO, aceste din urmă momente fiind relevante numai în privința raporturilor de asigurare, fără a da naștere vreunui drept de garanție afectat de condiție suspensivă în favoarea asiguratului în ipoteza insolvenței asigurătorului. ... 71. În această situație se apreciază că nu necesită dezlegare problema de drept referitoare la legea aplicabilă raportului de garantare, în temeiul art. 15 alin (2) din Constituție și art. 6 alin. (1) ,(2) și (5) din Codul civil. ... 72. Creanțele de asigurări, în sensul definit de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, având în vedere și dispozițiile art. 12 alin. (1) din același act normativ, sunt creanțele invocate de creditorii de asigurări împotriva asigurătorului aflat în faliment, ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare, creanțe care derivă dintr-un contract de asigurare. Cu referire la subrogație, indiferent dacă aceasta intervine în temeiul legii sau în temeiul unui contract de asigurare, contractul de asigurare CASCO nu creează drepturi sau obligații noi, ci doar o modificare a raportului obligațional în privința creditorului obligației. Prin urmare, trebuie considerate creanțe de asigurări, în sensul definit de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, inclusiv creanțele societăților de asigurare care au dobândit drepturi derivând dintr-un asemenea contract prin efectul subrogației. ... 73. În ceea ce privește categoria de creditori de asigurări, în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, care nu sunt altceva decât titularii dreptului de a solicita deschiderea dosarului de daună, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) , aceasta include într-adevăr persoana asigurată, beneficiarii asigurării și persoana păgubită, însă nu există niciun raționament pentru a exclude categoria creditorilor - societăți de asigurare, care au despăgubit aceste persoane în virtutea calității lor de asigurați și au dobândit drepturile de creanță ale acestora împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment, prin efectul subrogației. ... 74. Scopul înființării, modul de organizare și funcționare a Fondului de garantare a asiguraților nu pot fundamenta concluzia că societățile de asigurare, dobândind în patrimoniul lor creanțe de asigurări prin efectul subrogației, nu pot avea calitate de creditori de asigurări în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 și, prin urmare, nu pot beneficia pentru fiecare creanță în parte de limita maximă a despăgubirilor, asemenea oricărui alt creditor de asigurare, întrucât o asemenea interpretare ar avea ca efect obligarea societăților de asigurare să suporte consecințele falimentului altei societăți de asigurare, risc neasigurat în virtutea poliței de asigurare CASCO, contravenind totodată scopului reglementării activității de asigurare/reasigurare. ... 75. Prin considerentele Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009, la paragraful 16, s-a statuat că „obiectivul principal al reglementării și supravegherii asigurărilor și reasigurărilor îl reprezintă protejarea corespunzătoare a deținătorilor de polițe de asigurare și a beneficiarilor. (...) Alte obiective ale reglementării și supravegherii asigurărilor și reasigurărilor care ar trebui luate în considerare, însă fără a compromite obiectivul principal, sunt stabilitatea financiară și echitatea și stabilitatea piețelor“. ... 76. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/2015, contribuțiile plătite fondului de către societățile de asigurare se calculează separat pe cele două categorii de asigurări, respectiv asigurări generale și asigurări de viață, pe baza evidențelor contabile lunare ale acestora, aplicându-se o cotă procentuală stabilită conform prevederilor alin. (3) , până la 10% din primele brute încasate din activitatea de asigurări directe. ... 77. În această situație, având în vedere că Fondul este constituit din contribuțiile societăților de asigurare, ce se achită în egală măsură și pentru contractele de asigurare facultativă, obiectivele privind echitatea și stabilitatea piețelor impun ca aceste societăți să beneficieze de protecția oferită de Fond atunci când acționează în calitate de creditori de asigurări împotriva altor societăți de asigurare. ... 78. Mai mult, atunci când legiuitorul a dorit să excludă o anumită categorie de persoane din sfera creditorilor de asigurări a făcut-o în mod expres. În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, „sunt exceptați din categoria creditorilor de asigurări persoanele semnificative ale asigurătorului aflat în procedura de faliment, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. A pct. 11 din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare“. ... 79. Ca atare, societatea de asigurare - titularul dreptului de regres împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment se consideră creditor de asigurare în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015. ... 80. Nu există niciun temei ca aceasta să fie considerat unic creditor de asigurare, în aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 503/2004, pentru totalitatea creanțelor sale neonorate de societatea de asigurare aflată în faliment, întrucât această reglementare urmărește un scop total diferit, și anume întocmirea unei liste a potențialilor creditori de asigurare beneficiari ai sumelor cuvenite de la Fondul de garantare. ... 81. În această ordine de idei trebuie menționat că, în temeiul art. 244 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul insolvenței și a altor acte normative, se stipulează că „în prezentul capitol, expresiile «creditori de asigurări», «creanțe de asigurări» și «fond de garantare» au înțelesul prevăzut la art. 1 și art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 213/2015 (...)“. ... 82. În consecință, plafonul de 450.000 lei stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 trebuie aplicat pe creanțe de asigurare - în situațiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizației către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asigurătorului CASCO. ... ...