Decizia ÎCCJ nr. 29/2020 (HP)Punctul VII

VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 83. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au comunicat hotărâri judecătorești pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, competentă în soluționarea unor asemenea litigii, conform dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, precum și opinii teoretice ale magistraților instanțelor naționale asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. ... 84. Astfel, în ceea ce privește primele două chestiuni de drept, concluzia desprinsă din interpretarea textelor de lege vizate de sesizare a fost că prin creditor de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, se înțelege și societatea de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său, astfel că s-a subrogat în drepturile acestuia, devenind titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliță CASCO împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment. Prin creanță de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, se înțelege și creanța izvorâtă din dreptul de regres al societății de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment. ... 85. Divergențele de interpretare s-au ivit în legătură cu cea de-a treia întrebare adresată de titularul sesizării, referitoare la plafonul de 450.000 lei stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, respectiv dacă acesta se aplică pe creditor de asigurare, indiferent de numărul creanțelor, sau pe creanțe de asigurare, în situațiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizației către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asigurătorului CASCO, pentru fiecare creanță în parte. ... 86. Într-o opinie se apreciază că, în raport cu dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, legiuitorul a impus plafonul maxim pe „un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment“, disputa dintre părțile litigante privind înțelesul acestei noțiuni. Reclamanta (asigurătorul CASCO), în urma subrogării în drepturile asiguraților săi CASCO, devine un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, deținând mai multe creanțe de asigurări. De altfel, reclamanta figurează înscrisă ca unic creditor de asigurare în tabelul preliminar al creanțelor debitoarei (societatea de asigurare în faliment), ca deținătoare a mai multor creanțe de asigurare. Este adevărat că, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. (iii) din Legea nr. 213/2015, creditor de asigurare este și „persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) - persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă“, însă această normă legală nu poate fi aplicată fără a ține cont de mecanismul subrogării personale, în temeiul căruia reclamanta a formulat cererea de plată. Cu alte cuvinte, reclamanta (asigurător CASCO) nu poate fi considerată creditor de asigurare pentru fiecare dintre asigurații săi CASCO, ci reprezintă un singur creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, cumulând creanțele de asigurare pentru care a formulat cereri de plată din disponibilitățile Fondului. ... 87. Cele două proceduri - cea administrativă de plată prevăzută de Legea nr. 213/2015 și cea a falimentului prevăzută de Legea nr. 85/2014 - se desfășoară în paralel și într-o strânsă legătură. Or, din moment ce în procedura falimentului reclamanta este considerată un singur creditor de asigurare, chiar dacă deține mai multe creanțe, este firesc ca și în procedura administrativă de plată desfășurată în fața Fondului de garantare a asiguraților să fie considerată tot unic creditor de asigurare, fiind necesar ca dispozițiile legale să fie interpretate și aplicate unitar în ceea ce privește tratamentul juridic al creditorilor asigurătorului în faliment. Introducerea de către legiuitor a plafonului maxim care se poate obține de un creditor de asigurări este justificată tocmai de nevoia de a proteja asigurații. Din această perspectivă, interpretarea și aplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 trebuie să corespundă intenției reale a legiuitorului de a reglementa raporturile juridice născute ca urmare a declanșării procedurii de faliment al asigurătorului, în acord cu interesul public general avut în vedere, și anume protejarea asiguraților, prin acoperirea în mod egal a creanțelor de asigurări deținute împotriva asigurătorului în faliment, până la concurența sumei de 450.000 lei, iar nu prin garantarea plății integrale a tuturor creanțelor de asigurări, în acord cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015. ... 88. Asigurătorul din asigurarea facultativă care se subrogă în drepturile asiguratului său nu poate invoca faptul că Legea nr. 213/2015 nu îi garantează realizarea integrală a creanței sale, câtă vreme are dreptul de a se înscrie la masa credală a asigurătorului în faliment. Astfel, eventuala diferență neplătită de către Fondul de garantare a asiguraților poate fi cerută de către reclamantă din averea debitoarei - societatea de asigurare în faliment, astfel cum se prevede la art. 17 din Legea nr. 213/2015. ... 89. Conform prevederilor Directivei 2009/103/CE, fiecare stat membru al Uniunii Europene a fost obligat sa introducă o limită de despăgubire aferentă polițelor RCA. În cazul daunelor materiale, Directiva stabilește un cuantum de 1 milion euro, indiferent de numărul victimelor, iar în cazul vătămărilor corporale, care includ și daunele morale, fiecare avea obligația să opteze pentru introducerea unor limite de 1 milion euro per victimă sau 5 milioane euro per eveniment. Directiva nu impune statelor membre obligația de a institui scheme de garantare în cazul insolvenței asigurătorilor. ... 90. Într-o altă opinie, observându-se că problema de drept a plafonării despăgubirii s-a ivit în litigii în care pârâtul Fondul de garantare a asiguraților a recunoscut societății de asigurare reclamante dreptul la despăgubire, înțelegând doar să îl plafoneze, se apreciază că maniera Fondului de interpretare a Legii nr. 213/2015 nu a fost una consecventă. Atâta vreme cât pârâtul a plecat de la ipoteza recunoașterii calității reclamantei de persoană îndreptățită la protecție, ca urmare a insolvenței societății de asigurare pârâte, inclusiv pentru sumele plătite celor prejudiciați prin faptele ilicite, nu poate exista nicio rațiune pentru ca tratamentul să fie distinct celui acordat persoanelor prejudiciate direct, în măsura în care acestea s-ar fi adresat Fondului. Din aceeași perspectivă, nu există rațiune pentru ca doar unele dintre contractele de asigurare (cele care au generat creanțele admise la plată până la atingerea plafonului de 450.000 de lei) să beneficieze de protecția Fondului. ... 91. Din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) și lit. b) pct. (iii) din Legea nr. 213/2015 rezultă că atât creanța de asigurare, cât și creditorul de asigurare au fost determinate legislativ prin raportare la un singur element esențial, izvorul primar al despăgubirii, anume contractul de asigurare. ... 92. Prin „contractul de asigurare“ la care se referă art. 4 din Legea nr. 213/2015 se înțelege nu contractul de asigurare facultativă încheiat între reclamanta societate de asigurare CASCO și clientul său (contractul CASCO), ci cel de asigurare de răspundere civilă delictuală (contractul RCA) încheiat de asigurătorul în faliment cu persoana vinovată de săvârșirea faptei ilicite. Prin urmare, elementul esențial care stă la baza despăgubirilor achitate de Fond este contractul de asigurare de răspundere civilă delictuală în care asigurătorul în faliment figurează ca debitor. Din aceeași perspectivă, nu pot căpăta efect util nici trimiterile făcute de pârât la Decizia nr. XXIII din 19 martie 2007. Fără a contrazice cele statuate de instanța supremă în privința naturii acțiunii în regres, acestea sunt lipsite de incidență în speță, atâta vreme cât, față de specificitatea situației, Legea nr. 213/2015 a înțeles să acorde dreptului de despăgubire/indemnizare configurația juridică a dreptului născut din contractul de asigurare încheiat cu asigurătorul intrat în faliment. De altfel, orice altă concluzie ar nega însăși calitatea reclamantei asigurător CASCO de a obține orice despăgubire (plafonată sau nu) prin subrogare în drepturile persoanei îndreptățite să primească despăgubirea pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii riscului acoperit prin contractul de asigurare de răspundere civilă delictuală. ... 93. În ceea ce privește problema calității reclamantei asigurător CASCO de unic creditor de asigurare în procedura de faliment al asigurătorului RCA (Y S.A.), potrivit jurisprudenței Curții de Apel București, s-a reținut că, deși temeiul nașterii raportului de garantare a plății despăgubirii este falimentul Y S.A., totuși calitatea reclamantei de unic creditor în cadrul procedurii de faliment nu poate fi invocată și în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 213/2015, având în vedere diferențele dintre cele două proceduri, determinate de caracterul unitar, colectiv și concursual al procedurii falimentului. Așadar, chiar dacă există o legătură incontestabilă între cele două proceduri, aceasta nu impune o unitate de interpretare în ceea ce privește poziția creditorului în cadrul celor două proceduri, prin ignorarea particularităților acestora. ... 94. Plafonul de garantare prevăzut de dispozițiile art. 4 lit. e) și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 nu poate face abstracție de definirea creditorului, prin raportare la câte un singur contract de asigurare. Astfel, se constată că plafonul de 450.000 lei este incident pentru drepturile izvorâte primar dintrun singur contract de asigurare încheiat cu debitorul falit. ... 95. Opinia prezentată, similar primei opinii rezumate, înlătură însă susținerile privind încălcarea Directivei 2009/103/CE, întrucât aceasta nu impune statelor membre obligația de a institui scheme de garantare în cazul insolvenței asigurătorilor. În acest context, dacă statul alege să ia această măsură, are o largă marjă de apreciere asupra condițiilor în care o face, putând recurge implicit și la plafonarea despăgubirilor acordate. Astfel, valoarea patrimonială se naște în beneficiul creditoarei cu limitarea în discuție. Faptul că printre sursele resurselor financiare ale Fondului se numără și contribuțiile asigurătorilor nu prezintă relevanță și nici nu poate conduce la pretinsa încălcare a principiului contributivității, atâta vreme cât, potrivit legii, aceste contribuții au avut și au caracter nerambursabil. ... 96. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. ... ...