Decizia ÎCCJ nr. 29/2020 (HP)Punctul 105
Punctul 105
105. Condiția de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunilor de drept de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei pendinte în care se ridică este îndeplinită, deoarece, prin raportare la obiectul cauzei, soluționarea recursului și, implicit, a acțiunii introductive depinde de interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) și b) coroborate cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, în ceea ce privește noțiunile de „creanță de asigurări“ și „creditor de asigurare“, în cazul societății de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliță CASCO împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment, precum și de modalitatea de aplicare a plafonului de 450.000 lei, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, respectiv pe creditor de asigurare, indiferent de numărul creanțelor, sau pe creanțe de asigurări. ...
Sursa oficială ↗