Decizia ÎCCJ nr. 12/2020 (HP)Punctul IV

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 17.02.2020 · dosar 2.672/1/2019
Punctul IV
IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării 27. Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, acesta se află în fața instanței de apel, ca instanță de ultim grad în materia asigurărilor sociale, potrivit art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, iar cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestit să soluționeze pricina. ... 28. Cât privește admisibilitatea sesizării din perspectiva celei de-a patra condiții privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, curtea de apel a reținut că modul de interpretare a prevederilor art. 55, art. 58 și art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 constituie problema de drept a speței, care vizează posibilitatea cumulării sau nu a reducerilor vârstei standard de pensionare prevăzute de art. 55 și 58 din actul normativ menționat, în caz afirmativ apelantul-reclamant îndeplinind condiția vârstei standard de pensionare pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă. ... 29. În concret, în situația în care cumularea reducerilor vârstei standard de pensionare prevăzute de art. 55 și 58 ar fi permisă, vârsta standard de pensionare în cazul apelantului ar fi de 52 de ani, adică 65 de ani - vârsta standard prevăzută de art. 52 din Legea nr. 263/2010, minus 10 ani reducerea vârstei standard ca urmare a faptului că a realizat în condiții de handicap accentuat cel puțin două treimi din stagiul complet de cotizare și minus 6 ani, ca urmare a faptului că a realizat un stagiu de cotizare de 12 ani în grupa I de muncă [cu limitarea reducerii vârstei standard de pensionare la 13 ani, prevăzută de art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010]. ... 30. Așa fiind, interpretarea pe care o va da instanța supremă va produce consecințe juridice de natură să determine soluționarea pe fond a cauzei. ... 31. Totodată, chestiunea de drept prezintă și caracter de noutate, întrucât din verificările efectuate nu au fost identificate hotărâri definitive pronunțate la nivelul Curții de Apel București sau al altor instanțe cu privire la problema de drept în discuție și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat prin niciunul dintre modurile prevăzute de lege și nici nu a făcut obiectul unui recurs în interesul legii. ... ...
Sursa oficială ↗