Decizia CCR nr. 422/2025Punctul 20
Punctul 20
20. Așadar, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, să determine debitorul să își îndeplinească voluntar obligațiile cu privire la minor și, pe de altă parte, să evite expunerea sau supunerea minorului unor acte de executare care i-ar putea dăuna, fiind interzis oricărei persoane, potrivit art. 911 alin. (4) din Codul de procedură civilă, să bruscheze minorul sau să exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea. Având în vedere că în ipoteza normei criticate chiar minorul este cel care se opune la executare, legiuitorul a recurs la instituirea programului de consiliere psihologică, norma fiind în acord cu interesul superior al acestuia, iar procedura de stabilire a programului este caracterizată prin celeritate. ...
Sursa oficială ↗