Decizia CCR nr. 416/2025Punctul 27
Punctul 27
27. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierile de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 453 lit. b) , respectiv ale art. 453 lit. b) teza finală din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, astfel cum au fost modificate prin articolul unic din Legea nr. 285/2018 pentru modificarea art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1028 din 3 decembrie 2018. Din motivarea autoarelor excepției de neconstituționalitate reiese că acestea vizează numai neconstituționalitatea dispozițiilor art. 453 lit. b) teza finală din Legea nr. 227/2015, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 285/2018. Prin urmare, având în vedere critica de neconstituționalitate și jurisprudența Curții Constituționale prin care se statuează că trebuie să se țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția (Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006), Curtea reține spre analiză doar aceste prevederi, care au următorul cuprins: „În înțelesul prezentului titlu, expresiile de mai jos au următoarele semnificații: […] b) clădire - orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite, inclusiv construcțiile reprezentând turnurile de susținere a turbinelor eoliene;“. Dispozițiile criticate au fost modificate prin art. I pct. 191 din Legea nr. 296/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1269 din 21 decembrie 2020, fiind completată soluția legislativă criticată în sensul următor: „inclusiv construcțiile reprezentând turnurile de susținere a turbinelor eoliene și fundațiile acestora;“. Însă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, precum și motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea urmează să exercite controlul de constituționalitate asupra dispozițiilor criticate în redactarea în care au produs efecte în cauză, astfel cum este mai sus redată. ...
Sursa oficială ↗