Decizia CCR nr. 446/2025Punctul 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.10.2025 · dosar 21.266/302/2020
Punctul 9
9. Contrar concepției generale a legislației procesual civile, care plasează creditorii ce dețin un titlu executoriu în aceeași situație juridică, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 297/2018 instituie un regim diferit pentru subcategoria, în mod arbitrar creată, a deținătorilor de titluri executorii nejurisdicționale (în speță, contracte de credit bancare), fără o motivare obiectivă și rezonabilă care să justifice o abordare diferită și având caracter disproporționat. Autoarea consideră că nu este acceptabil a bloca accesul la justiție (la executarea silită și la încuviințarea acesteia) al unei categorii de creditori ale căror creanțe se bucură de executorialitate, potrivit legii, prin instituirea unei proceduri de publicitate (administrative) care nu aduce plusvaloare nici calității titlului executoriu și nici procedurii executării silite, din punctul de vedere al verificării legalității. O normă cu caracter general dintr-o lege specială (privind domeniul restrâns al publicității mobiliare), care se constituie într-o condiție generală de executorialitate pentru toate înscrisurile sub semnătură privată, în toate materiile civile și comerciale, și care se transformă într-un pur impediment la executarea silită, fără nicio legătură directă cu executarea silită și cu publicitatea mobiliară, este în mod vădit neconstituțională din perspectiva accesului egal al creditorilor la justiție. ...
Sursa oficială ↗