Decizia CCR nr. 373/2025Punctul 16

16. De asemenea, se arată că atât timp cât din punctul de vedere al naturii juridice ordinul prefectului reprezintă un act administrativ al cărui control de legalitate se efectuează conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, soluția cuprinsă de normele legale criticate este nejustificată și excesivă, conturând chiar o discriminare a persoanelor cărora li se adresează diferite acte administrative care se supun acelorași deziderate de legalitate și oportunitate și care intră sub umbrela de aplicare a Legii nr. 554/2004. Se mai susține că dispozițiile art. 160 alin. (10) din Codul administrativ creează o stare de inechitate și încalcă principiul egalității între subiecții aceleiași categorii a aleșilor locali în privința cărora s-a dispus/constatat prin ordin al prefectului operarea sancțiunilor reglementate de art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, pe baza rapoartelor Agenției Naționale de Integritate, rămase definitive, în sensul că numai soluția pronunțată în contestația formulată de alesul local primar este definitivă, pe când soluția pronunțată în contestația formulată de alesul local consilier local/viceprimar sau consilier județean, în situația unui ordin similar, se bucură de dublul grad de jurisdicție, fiind supusă controlului instanței superioare prin consacrarea posibilității exercitării recursului, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. ...