Decizia CCR nr. 373/2025Punctul 31

31. În ceea ce privește invocarea unor decizii prin care Curtea Constituțională a sancționat eliminarea singurei căi de atac, și anume a recursului, în materia contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice și a cauzelor cu obiect evaluabil la o anumită valoare (Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, și Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012), Curtea a adus anumite precizări, reținând, în esență, că premisele ce au stat la baza soluției de admitere în acele cazuri au avut în vedere contextul special configurat dintr-o serie de elemente specifice. De asemenea, Curtea a evidențiat caracterul de norme speciale, derogatorii, al prevederilor legale criticate referitoare la caracterul definitiv al hotărârii judecătorești pronunțate asupra contestației formulate împotriva ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar, reținând că necesitatea restabilirii cu maximă celeritate a organelor de conducere la nivelul administrației publice locale, în speță a primarului, reprezintă un argument suficient pentru a justifica măsura constând în derogarea de la regulile procedurale de drept comun ale modalităților de exercitare a liberului acces la justiție (a se vedea Decizia nr. 525 din 30 iunie 2020, precitată, paragrafele 15 și 16) ...