Decizia CCR nr. 356/2025Punctul II

II. Analiza obiecției de neconstituționalitate 56. Cu titlu preliminar, Curtea reține că nazismul, fascismul și legionarismul sunt concepte istorice și politice care definesc o serie de regimuri și mișcări politice care nu pot fi relativizate prin definiții juridice de drept pozitiv. Ideologiile ce caracterizează aceste regimuri politice criminale instaurate și certificate istoric pătrund, prin militantismul ideilor promovate și propagate, în profunzimea structurilor sociale pe care le afectează în mod iremediabil. Or, o asemenea putere de persuasiune, precum și mecanismele de promovare sau de exprimare (violența sistemică, asasinatul politic, antisemitismul) conduc la fragilizarea însăși a acestor structuri sociale, precum și la o îndepărtare de la valorile, principiile și exigențele democrației constituționale. Ele fundamentează regimurile autoritare și dictatoriale, cu consecința repudierii a însăși democrației și a statului de drept. Prin finalitatea lor, aceste regimuri politice totalitare au încălcat principiile statului de drept, drepturile omului și democrația. Pentru aceste motive, într-o societate democratică europeană, nu se poate accepta ca valorile și principiile unor ideologii care au fundamentat mecanisme politice și instituționale de exterminare fizică a unor grupuri întregi de populație, suprimând demnitatea umană, să fie protejate prin invocarea unui element esențial și imanent al democrației, și anume libertatea de exprimare. Constituția reprezintă un sistem de referință și de validare a democrației și a statului de drept. Astfel, Constituția descurajează și sancționează manifestările ce constituie un risc major în păstrarea naturii democratice a societății românești. De aceea, legiuitorul constituant a reglementat limite ale acestei libertăți [art. 30 alin. (7) din Constituție], ele având scopul de a proteja și prezerva integritatea sistemului democratic al statului român. ... 57. Așa fiind, atât consacrarea normativă a infracțiunilor specifice reglementate prin dispozițiile legale criticate, cât și scopul acestora sunt justificate și legitime pentru că urmăresc să protejeze valorile și principiile esențiale ale democrației constituționale împotriva unor fapte care prezintă un pericol considerabil pentru societățile democratice. ... 58. Totodată, Curtea reține că libertatea de exprimare a fiecărui cetățean și a mass-mediei joacă un rol fundamental în societate, fiind considerată unul dintre pilonii unei societăți democratice și o condiție prealabilă esențială pentru asigurarea protecției altor drepturi fundamentale ale fiecărui individ (a se vedea Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 decembrie 1976, pronunțată în Cauza Handyside împotriva Regatului Unit, paragrafele 48-50). ... 59. Chiar înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona și de integrarea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene în dreptul primar al Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a considerat libertatea de exprimare ca fiind unul dintre principiile fundamentale ale ordinii juridice europene (Hotărârea din 22 decembrie 2008, pronunțată în Cauza Kabel Deutschland, paragraful 37). Așadar, după recunoașterea forței juridice obligatorii a Cartei, instituțiile Uniunii Europene sunt a fortiori chemate să respecte acest drept fundamental atunci când își exercită puterile și competențele. ... 60. Pe de altă parte, Curtea subliniază faptul că libertatea de exprimare nu este absolută, impunându-se a fi reglementată astfel încât să fie într-un continuu echilibru cu restul drepturilor și libertăților fundamentale, în sistemul Convenției neexistând o ierarhie a drepturilor relative. În acest scop, art. 10 alin. (2) din Convenție permite statelor semnatare să restrângă, în anumite circumstanțe, libertatea de exprimare, conferindu-le o marjă de apreciere în acest sens. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, această marjă este mai amplă în domenii care implică decizii de natură morală (a se vedea Hotărârea din 24 mai 1988, pronunțată în Cauza Müller și alții împotriva Elveției, paragraful 43) și este mai restrânsă în altele, precum discursul politic sau critica sistemului judiciar (a se vedea Hotărârea din 6 mai 2003, pronunțată în Cauza Perna împotriva Italiei, paragraful 39). ... 61. De asemenea, Curtea reține că, prin Decizia nr. 355 din 10 iulie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 24 iulie 2025, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, în ansamblul său, și, în mod special, a dispozițiilor art. I pct. 3 [cu referire la art. 2 lit. b^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002], ale art. I pct. 4 [cu referire la art. 2 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002], ale art. I pct. 5 [cu referire la art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002], ale art. I pct. 6 [cu referire la art. 4 alin. (2^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002], ale art. I pct. 9 [cu referire la art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002], ale art. I pct. 10 [cu referire la art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002], ale art. I pct. 12 [cu referire la art. 6 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002], ale art. I pct. 14 [cu referire la art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002], ale art. I pct. 15 [cu referire la art. 13 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002], ale art. II pct. 1 [cu referire la art. 2 lit. d) din Legea nr. 157/2018] și ale art. II pct. 2 [cu referire la art. 4 din Legea nr. 157/2018], constatând că prevederile legale anterior menționate, printre care se numără și cvasitotalitatea dispozițiilor legale criticate în prezenta cauză, nu contravin dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) , art. 4, art. 6 alin. (2) , art. 16 alin. (1) , art. 20, art. 26, art. 29, art. 30 alin. (1) și (2) , art. 31, art. 32, art. 53, art. 75 și art. 76 alin. (3) din Constituție și nici prevederilor art. 10 din Convenție. ... 62. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că măsurile de politică penală reglementate prin legea criticată urmăresc să clarifice și să detalieze legislația penală deja existentă, respectiv dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 și ale Legii nr. 157/2018, prin modificări și completări ale acestora care au ca scop punerea lor în acord cu noile realități sociale și cu nevoia permanentă de protecție penală a valorilor sociale vizate, asigurând, totodată, conformitatea acestora cu exigențele principiului legalității, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituție și la art. 7 din Convenție. ... 63. Totodată, Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate întrunesc standardele constituționale de claritate, precizie și previzibilitate, prevăzute la art. 1 alin. (3) și (5) din Legea fundamentală, și că acestea nu contravin dreptului la viață intimă, familială și privată, prevăzut la art. 26 din Constituție, și nici libertății de exprimare, astfel cum aceasta este reglementată la art. 30 din Constituție și la art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. ... II.1. Criticile de neconstituționalitate intrinsecă raportate la prevederile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 23 alin. (12) din Constituție, precum și la cele ale art. 7 din Convenție 64. În ceea ce privește noțiunile de „legionar“ și de „fascist“, criticate în cuprinsul sesizării, Curtea reține că, în realitate, autorul solicită o definiție legală, de drept pozitiv pentru ideologii și mișcări politice care au fundamentat regimuri politice totalitare și represive, care au promovat eliminarea în masă a unor grupuri sociale și a căror existență și caracter criminal au fost certificate în primul rând, istoric. Potrivit referințelor istorice, fascismul de sorginte italiană a fundamentat un regim totalitar bazat pe naționalism și supremația statului și care s-a manifestat prin militarism, expansionism, dar și printr-o represiune violentă a opoziției și suprimarea partidelor politice rivale cu ajutorul unei poliții secrete. Nazismul german a împărtășit unele trăsături cu fascismul italian, dar a avut și particularități proprii. Prin ideologia sa rasială extremă, nazismul a promovat superioritatea rasei ariene și a dus la persecutarea brutală a evreilor, romilor, persoanelor cu dizabilități și a altor grupuri considerate „indezirabile“. Realitatea istorică confirmă că aceste regimuri au avut un caracter criminal, printre cele mai dure din istorie. Între aceste mișcări se înscrie și Mișcarea Legionară din România, care este calificată în termeni istorici ca o mișcare de sorginte fascistă, criminală, întrucât a militat și a pus în aplicare, prin membrii săi, eliminarea fizică a unor persoane/grupuri sociale, promovând și practicând violența, asasinatele politice și antisemitismul. ... 65. Așa fiind, Curtea constată că scopul legitim al legii este să apere și să garanteze valori fundamentale pentru o societate democratică și să prevină promovarea și diseminarea în prezent și în viitor a unor curente, ideologii sau mișcări anticonstituționale și nedemocratice, și nu să definească sub aspect juridic concepte consacrate istoric și documentate în științele politice. Prin urmare, nu este necesară și o definiție legală în sens pozitiv, care să completeze cercetarea politico-istorică a acestor ideologii care au fundamentat regimurile politice totalitare de exterminare în masă menționate anterior. În acest sens, Curtea a reținut deja, prin Decizia nr. 355 din 10 iulie 2025, precitată, că scopul legii criticate este unul legitim pentru că urmărește să protejeze valorile statului de drept împotriva unor fapte care prezintă un pericol major pentru fundamentele sistemelor politice democratice. Or, este legitim ca într-o societate democratică să fie incriminate deopotrivă promovarea unor ideologii fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum și inițierea, constituirea, aderarea, sprijinirea unei mișcări sau organizații cu același caracter manifestat prin acte, fapte și conduite și care au avut sau au ca finalitate represiunea, tortura, ura și violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea altora, incitarea la xenofobie, recurgerea la violență pentru schimbarea ordinii constituționale sau a instituțiilor democratice, precum și naționalismul extremist. Așadar, mișcările politice istorice și ideologiile care au fundamentat regimurile politice totalitare, precum fascismul, nazismul, legionarismul, dar și comunismul, nu pot fi definite juridic, în sensul dreptului pozitiv, și nu pot fi justificate din perspectiva protecției libertății de exprimare a susținătorilor acestora, fiind incompatibile, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, cu principiile și valorile specifice unei societăți democratice. Aceste regimuri politice totalitare urmăresc să anihileze valorile fundamentale ale statului de drept, precum și drepturile și libertățile fundamentale ale omului. În lipsa unei definiții consacrate legal, noțiunile antereferite nu devin neclare, lipsite de precizie ori predictibilitate, interpretarea și aplicarea acestora fiind posibilă. În acest sens, un rol important revine organelor judiciare (parchetelor și instanțelor judecătorești), care, în procesul de aplicare a legii, vor trebui să analize particularitățile fiecărei cauze penale având ca obiect comiterea unor infracțiuni dintre cele prevăzute în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 și al Legii nr. 157/2018, astfel cum au fost modificate/completate prin legea criticată, și, în funcție de circumstanțele concrete ale acestor cauze și de pericolul social concret al faptelor comise, să pronunțe soluții corespunzătoare, rezultat al unui proces echitabil, cu respectarea tuturor drepturilor și a garanțiilor procesuale ale justiției penale. ... 66. În considerarea expresă a scopului legitim al legii ce face obiectul prezentei sesizări, din analiza normelor criticate Curtea constată că, de lege lata, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002, cu modificările ulterioare, reglementează, la art. 2 lit. a) -f) , mai multe noțiuni/sintagme. În ce privește noțiunea de „legionar“, invocată în cuprinsul sesizării, Curtea reține că art. I pct. 4 din legea criticată definește, în mod expres, sintagma „Mișcarea Legionară“ ca fiind o organizație fascistă din România care a activat în perioada 1927-1941 sub denumirile de „Legiunea Arhanghelul Mihail“, „Garda de Fier“ și „Partidul Totul pentru Țară“. În aceste condiții, într-o interpretare sistematică a normelor legale criticate, prin termenul de „legionar“ se înțelege orice persoană care a făcut parte din Mișcarea Legionară, astfel cum aceasta este definită legal. Desigur, pentru ca în sarcina unei persoane să poată fi reținută calitatea de membru al Mișcării Legionare, această calitate trebuie să poată fi probată dincolo de orice îndoială rezonabilă de către organele judiciare competente, în procesul de aplicare a legii analizate. Aceleași considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în privința noțiunii de „fascist“. ... 67. În ceea ce privește sensul adjectivului „legionar“, Curtea observă că acesta este folosit de legiuitor, în cuprinsul dispozițiilor legale criticate, în legătură cu organizațiile, simbolurile, materialele, faptele, ideile, concepțiile și doctrinele care au un astfel de caracter. ... 68. Or, sintagmele „idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe“, „organizație cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob“ și „simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe“ sunt definite legal, la art. 2 lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002, în forma acesteia în vigoare, în prezent, iar expresia „materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe“ este definită prin dispozițiile art. I pct. 3 din legea criticată, care introduc lit. b^1) în cuprinsul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002. ... 69. Referitor la caracterul exemplificativ al dispozițiilor art. 2 lit. a) , b) și b^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002, criticat în motivarea obiecției de neconstituționalitate, Curtea constată că acesta exprimă dorința legiuitorului de a include în sfera ilicitului penal orice alte atitudini/conduite de ordin moral, orice alte însemne care promovează ideile și concepțiile sau doctrinele organizațiilor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, precum și orice alte reprezentări care transmit idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, diferite de cele enumerate exemplificativ în cuprinsul celor două dispoziții legale. Această tehnică de reglementare este des utilizată în domeniul dreptului penal, fără a încălca principiul legalității incriminării, câtă vreme sunt avute în vedere elemente ale aceleiași categorii. Desigur, în astfel de cazuri, un rol major revine organelor judiciare, care, cu prilejul individualizării legale, vor proceda fie la încadrarea faptelor cercetate în sfera infracționalității, fie la excluderea lor din sfera ilicitului penal, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze. ... 70. Cu privire la noțiunea de „naționalism extremist“, criticată în cuprinsul obiecției de neconstituționalitate, Curtea observă că nici aceasta nu este nou-introdusă în legislația analizată, fiind utilizată, în prezent, la art. 2 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002, prin care sunt definite organizațiile cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob. ... 71. Cu toate acestea, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a făcut referire, în repetate rânduri, la principiul autonomiei conceptuale a dreptului penal, potrivit căruia legiuitorul poate defini anumiți termeni și anumite expresii în cuprinsul legii penale, dându-le acestora o semnificație specifică dreptului penal, diferită de cea uzuală. Per a contrario, Curtea a statuat că nedefinirea prin legea penală a unor noțiuni și sintagme utilizate în cuprinsul normelor penale semnifică intenția legiuitorului de a le conferi acestora înțelesul ce rezultă din sensul comun al termenilor (a se vedea Decizia nr. 364 din 28 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 19 iulie 2023, paragraful 33). De altfel, aceeași concluzie rezultă și din interpretarea literală a dispozițiilor art. 36 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora „redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înțelesul lor curent din limba română modernă, cu evitarea regionalismelor“. Astfel, „naționalismul“ constituie o ideologie și o politică derivate din conceptul de națiune, iar caracterul „extremist“ al acestuia pune în discuție caracterul exaltat, exacerbat, exagerat, radical sau paroxistic al manifestărilor derivate și în legătură cu conceptul antereferit. Curtea reține că legea criticată nu incriminează orice manifestare de naționalism, ci valorizează conceptele antereferite diferit în funcție de circumstanțele în care se manifestă, astfel că vizează numai naționalismul extremist, fundamentat pe o ideologie totalitară, precum fascismul, nazismul sau național-socialismul (în germană: Nationalsozialismus) ori legionarismul. ... 72. În ceea ce privește necesitatea reglementării unor limite, dincolo de care naționalismul devine unul extremist, Curtea reiterează că un astfel de prag nu poate fi legiferat, întrucât ar conduce la relativizarea conceptului istorico-politic de „naționalism extremist“. Revine organelor judiciare rolul de apreciere, în fiecare caz în parte, în funcție de circumstanțele fiecărei spețe, dacă manifestările se încadrează în conținutul obiectiv al conceptului unitar de naționalism extremist. Așadar, Curtea reține că nici în cazul noțiunii de „naționalism extremist“ nu pot fi avute în vedere mijloacele dreptului pozitiv pentru definirea acesteia, mijloace care să se substituie celor istorice, întrucât legea criticată are ca scop protejarea ordinii juridice și a valorilor democratice de manifestările radicale și extremiste ale unor mișcări politice și ale unor ideologii criminale, confirmate ca atare de istorie, care au promovat represiunea și exterminarea în masă. ... 73. Având în vedere limitele exercitării libertății de exprimare stabilite prin dispozițiile art. 30 alin. (7) din Constituție, Curtea reține că acest caracter extremist al naționalismului poate să fie reflectat de oricare dintre manifestările interzise de lege precum: defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la săvârșirea de infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri, fără a putea însă limita conceptul de naționalism extremist exclusiv la aceste manifestări. ... 74. Cu privire la critica referitoare la incriminarea faptei persoanei de a promova, în public, cultul unor categorii de persoane, sintagmă care se regăsește, în prezent, la art. 1 și art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002, Curtea reține că aceasta nu este o formulare nou-introdusă în legislația penală prin dispozițiile art. I pct. 2 și pct. 9 din legea criticată. Deși noțiunea de „cult al persoanelor (...)“ nu beneficiază de o definiție legală expresă, potrivit regulilor de interpretare mai sus arătate, aceasta are în vedere un sentiment exagerat de admirație, de respect, de venerație, de adorație față de cineva sau de ceva, cu alte cuvinte o apologie a persoanei. Norma criticată nu incriminează orice formă de promovare a cultului unor persoane, ci în mod explicit numai promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, precum și al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Prin urmare, pentru ca fapta de promovare a cultului să intre sub incidența legii penale este necesar ca persoanele vizate de actul de promovare să fie (i) persoane vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de război sau (ii) persoane care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Cu privire la calitatea persoanelor vizate de sintagma „cultul persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste și xenofobe“, respectiv la funcțiile și la atribuțiile acestora în cadrul organizațiilor din categoriile anterior enumerate, Curtea observă că prevederile legale criticate reglementează condiția apartenenței acestor persoane la conducerea acestor organizații, fără a distinge în funcție de nivelul național sau local al organelor de conducere, de atribuțiile deținute și de exercitarea ori neexercitarea efectivă a respectivelor atribuții. Or, unde legea (norma juridică) nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului, astfel că vor fi incluse în sfera de aplicare a sintagmei analizate toate persoanele care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, în măsura în care se poate proba de către organele judiciare, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acestea au deținut astfel de funcții de conducere. ... 75. Referitor la critica privind lipsa reglementării unei autorități competente să stabilească caracterul fascist, legionar, rasist sau xenofob al unei organizații, cu consecința apariției unei practici judiciare neunitare la nivel național, Curtea reamintește și subliniază rolul constituțional al Înaltei Curți de Casație și Justiție de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, prevăzut la art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, în temeiul căruia sunt reglementate - în cuprinsul cap. VI - Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare al titlului III - Judecata al Părții speciale a Codului de procedură penală - recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Totodată, Curtea reține că, raportat la scopul legii penale, nu există o altă autoritate competentă decât organele de urmărire penală și instanțele de judecată care au competența să stabilească caracterul fascist, legionar, rasist sau xenofob al unei organizații. ... 76. În ceea ce privește sensul sintagmelor „în public“ și „locuri publice“ folosite în cuprinsul dispozițiilor legale criticate, cu privire la promovarea elementelor ideologice și a cultului persoanelor interzise prin dispozițiile art. I pct. 2, pct. 4, pct. 9, pct. 14 și pct. 15, Curtea reține că și acestea se regăsesc, în prezent, în forma în vigoare a prevederilor art. 4 alin. (2) , art. 5, art. 6 și respectiv art. 12 și art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002, neavând, prin urmare, un caracter de noutate. Cu toate acestea, Curtea reține că sensul expresiei „în public“/„locuri publice“, folosită în ipoteza unei norme penale de incriminare, nu poate fi altul decât cel prevăzut la art. 184 din Codul penal, conform căruia „fapta se consideră săvârșită în public atunci când a fost comisă: a) într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană; b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane; c) într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenția ca fapta să fie auzită sau văzută și dacă acest rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane; d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante“. ... 77. Cu privire la toate aceste aspecte, Curtea constată că, referitor la standardele de calitate a legii penale, prevăzute la art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 23 alin. (12) din Constituție și la art. 7 din Convenție, atât Curtea Constituțională, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au reținut, pe cale jurisprudențială, că art. 7 paragraful 1 din Convenție, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), prevede că legea penală trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie, cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a statuat că noțiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenție și înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară, presupunând cerințe calitative, îndeosebi cele ale accesibilității și previzibilității (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coëme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 și 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, de asemenea, că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (a se vedea hotărârile pronunțate în Cauza Cantoni împotriva Franței, precitată, paragraful 35, Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, precitată, paragraful 35, și în Cauza Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, precitată, paragraful 109). ... 78. S-a reținut, totodată, că, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută și că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, s-a reținut că numeroase legi folosesc formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică și că, oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv întro normă de drept penal. S-a arătat, prin aceeași jurisprudență, că nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna - din nou, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. S-a statuat, așadar, că rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30 și 31, precum și hotărârile pronunțate în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, precitată, paragraful 36, în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, precitată, paragrafele 36 și 37, în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, precitată, paragraful 141, și în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93). ... 79. Or, aplicând aceste standarde constituționale și convenționale în prezenta cauză, pentru argumentele mai sus formulate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate de autorul prezentei obiecții de neconstituționalitate întrunesc cerințele de claritate, precizie și previzibilitate astfel statuate. ... 80. De asemenea, referitor la invocarea, în susținerea obiecției de neconstituționalitate, a limitelor speciale ale pedepselor cu închisoarea prevăzute în cuprinsul dispozițiilor legale criticate, raportate la pretinsa lipsă de claritate, precizie și previzibilitate a acestora, Curtea reține că încadrarea în sfera noțiunilor de „legionar“, „fascist“, „idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe“, „organizație cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob“ și „simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe“, „naționalism extremist“, „cultul persoanelor […]“ și „în public“/„locuri publice“ a persoanelor și, respectiv a faptelor se va face de către organele judiciare competente să soluționeze cauzele penale având ca obiect infracțiuni dintre cele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 și de Legea nr. 157/2018, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, ținând cont însă și de excepțiile reglementate prin dispozițiile art. I pct. 8 și ale art. II pct. 2 din legea criticată, care prevăd că faptele incriminate la art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 și cele incriminate la art. 4 din Legea nr. 157/2018 nu constituie infracțiuni dacă sunt săvârșite în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public. ... 81. În acest sens, Curtea reține că noțiunea de „științe“ din cuprinsul art. 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 157/2018 include, printre altele, potrivit anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 412/2024 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2024-2025, științele exacte (matematica, fizica, chimia etc.), științele sociale (științele juridice, științele administrative, științele comunicării, sociologia etc.) și științele umaniste (filologie, filosofie, istorie, teologie etc.). ... 82. În ceea ce privește comiterea faptelor incriminate prin prezenta lege în interesul artelor, Curtea subliniază faptul că libertatea de exprimare a unor idei ce intră în sfera de aplicare a legii analizate, în domeniul artelor, nu este absolută, existând o bogată jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului care sancționează încălcarea, prin diferitele forme de exprimare artistică, a drepturilor fundamentale reglementate în cuprinsul Convenției. În acest context, Curtea reține că neincriminarea faptelor reglementate de actul normativ examinat, în interesul artei sau științei, al cercetării ori al educației sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public, astfel cum rezultă din art. I pct. 8 și art. II pct. 2 al legii criticate, dau expresie libertății de exprimare prevăzute la art. 30 alin. (1) din Constituție. ... 83. Cu privire la soluția legislativă cuprinsă în art. I pct. 10 și pct. 12 din legea criticată și, respectiv, ale art. II pct. 2 din aceeași lege, prin care se completează regimul sancționator al infracțiunilor prevăzute la art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 și la art. 4 din Legea nr. 157/2018 cu pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prin Decizia nr. 355 din 10 iulie 2025, precitată, Curtea a constatat că aceasta este prevăzută prin lege, este legitimă, adecvată, necesară și proporțională cu scopul urmărit, fiind justificată de caracterul său disuasiv, respectiv de nevoia de a preveni comiterea, ulterior aplicării și executării pedepsei ori a considerării acesteia ca fiind executată, a unor fapte de natură penală similare sau conexe cu cele incriminate prin dispozițiile legale criticate. De altfel, legea supusă controlului de constituționalitate nu face altceva decât să clarifice, să completeze și să uniformizeze regimul sancționator al infracțiunilor din legislația în vigoare, extinzând pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, deja prevăzută la art. 3, art. 4 alin. (1) și art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002, la infracțiunile prevăzute la art. 6 din aceeași ordonanță, precum și la infracțiunea prevăzută la art. 4 din Legea nr. 157/2018, această soluție legislativă fiind aptă să asigure finalitatea legii analizate. În acest sens, un rol important revine organelor judiciare, care, în procesul de aplicare a legii, vor dispune, în funcție de gravitatea faptelor comise și de restul particularităților cauzelor, pedepse complementare pentru perioade adecvate realizării scopului urmărit, cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale ale justiției penale. ... ... II.2. Critici de neconstituționalitate raportate la prevederile art. 30, art. 31 și art. 33 din Constituție 84. Cu privire la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a dispozițiilor art. 30 din Constituție, prin Decizia nr. 355 din 10 iulie 2025, precitată, Curtea Constituțională, analizând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dispozițiile art. 10 și art. 17 din Convenție, a reținut că, potrivit acesteia, promovarea și justificarea terorismului și a crimelor de război, incitarea la violență, promovarea ideologiilor totalitare (comunismul, ideologia nazistă), incitarea la ură (xenofobia și discriminarea rasială, ura pe motive etnice, ură religioasă), negarea Holocaustului și probleme conexe intră sub incidența art. 17 din Convenție, nefiind, de regulă, protejate prin dispozițiile art. 10 din același act internațional (paragraful 67 din Decizia nr. 355 din 10 iulie 2025, precitată). ... 85. Așadar, Curtea Constituțională a reținut că toate faptele incriminate prin legea criticată în prezenta cauză fac parte, de principiu, din sfera de aplicare a dispozițiilor art. 17 din Convenție, fiind, așadar, exceptate, ratione materiae, de la protecția oferită de prevederile Convenției (paragrafele 56-88 din Decizia nr. 355 din 10 iulie 2025, precitată). De altfel, referitor la contestarea existenței unor evenimente istorice clar stabilite, cum este Holocaustul, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, ca regulă cu caracter general, că acestea nu pot fi contestate, mai exact că astfel de fapte de negare nu sunt compatibile cu dispozițiile art. 10 din Convenție, intrând în sfera de aplicare a prevederilor art. 17 din Convenție (a se vedea, în acest sens, Decizia din 24 iunie 2003, pronunțată în Cauza Garaudy împotriva Franței). Astfel, valorificând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în privința dispozițiilor legale criticate, Curtea a constatat că nu sunt incidente, în privința acestora, prevederile convenționale referitoare la dreptul la viață intimă, familială și privată, la libertatea conștiinței și la libertatea de exprimare, prevăzute la art. 8, 9 și 10 din Convenție, și, în consecință, criticile privind încălcarea acestor drepturi fundamentale nu pot fi reținute (paragraful 90 din Decizia nr. 355 din 10 iulie 2025, precitată). ... 86. Prin aceeași decizie Curtea a statuat, cu privire la caracterul legitim al scopului legii criticate, făcând trimitere la expunerea de motive a acesteia prin care se arată că „într-o societate democratică, care respectă și garantează drepturile și libertățile fundamentale ale tuturor cetățenilor săi, prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură nu sunt doar acte de justiție socială, ci și măsuri esențiale pentru asigurarea stabilității și coeziunii naționale“, că „riscul radicalizării prin intermediul mijloacelor de comunicare virtuală, alături de normalizarea discursului antisemit în spațiul public și de apologia persoanelor condamnate pentru crime de război și crime împotriva umanității impun o atenție mult mai mare și măsuri concrete“ și că „antisemitismul reprezintă o amenințare la adresa democrației și a societății în ansamblul său, nu doar la adresa membrilor comunităților evreiești. Acest flagel amenință pacea, ordinea și coeziunea socială și pune la grea încercare principiile și valorile democratice pe care societatea românească s-a construit în urma Revoluției din 1989“ (paragraful 89 din Decizia nr. 355 din 10 iulie 2025, precitată). ... 87. Desigur, Curtea a subliniat faptul că, în procesul de aplicare a dispozițiilor legale criticate, revine organelor judiciare obligația ca, potrivit atribuțiilor ce le sunt conferite prin dispozițiile Codului de procedură penală și conform prevederilor Codului penal, să analize particularitățile fiecărei cauze penale având ca obiect comiterea unor infracțiuni dintre cele prevăzute în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 și al Legii nr. 157/2018 și, în funcție de circumstanțele acestora și de pericolul social concret al faptelor comise, fie să pronunțe soluții de clasare sau de achitare, fie să dispună renunțarea la urmărirea penală, potrivit art. 318 din Codul de procedură penală, să procedeze la încheierea unor acorduri de recunoaștere a vinovăției, conform art. 478-488 din Codul de procedură penală, sau să dispună soluții de condamnare, aplicând una dintre formele de individualizare a pedepsei prevăzute la art. 80-98 din Codul penal (paragraful 91 din Decizia nr. 355 din 10 iulie 2025). ... 88. Cu toate acestea, având în vedere excepțiile de la aplicarea dispozițiilor art. 17 din Convenție statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și analizând dispozițiile legale criticate din punctul de vedere al politicii penale a statului, deși nu sunt incidente în cazul legii criticate dispozițiile art. 53 din Constituție cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, Curtea Constituțională a considerat oportună realizarea unui test de proporționalitate a normelor legale criticate prin raportare la drepturile fundamentale presupus încălcate. Astfel, aplicând criteriile pe care atât Curtea Constituțională, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului le-au consacrat pe cale jurisprudențială (măsura să fie prevăzută de lege, să respecte substanța dreptului, să aibă un scop legitim, să fie adecvată și necesară într-o societate democratică, asigurând un just echilibru între interese concurente), instanța de contencios constituțional a reținut că definiția noțiunii de „materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe“ reglementată la art. I pct. 3 din legea criticată și de „materiale antisemite“ reglementată la art. II pct. 1 - definiții ce vizează exclusiv clarificarea și armonizarea sferei obiectului material al infracțiunilor reglementate prin actele normative antereferite; introducerea, prin dispozițiile art. I pct. 9 din legea criticată, în cuprinsul elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute la art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 a faptei de a promova în public cultul „persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe“, precum și soluția similară reglementată la art. I pct. 14 și 15; completarea, prin dispozițiile art. I pct. 10 și pct. 12 din legea criticată și, respectiv, ale art. II pct. 2 din aceeași lege, a regimului sancționator al infracțiunilor prevăzute la art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 și la art. 4 din Legea nr. 157/2018 cu pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi întrunesc exigențele testului de proporționalitate efectuat (paragrafele 92 și 94-96 din Decizia nr. 355 din 10 iulie 2025, precitată). ... 89. Integrat testului de proporționalitate efectuat prin Decizia nr. 355 din 10 iulie 2025, Curtea mai subliniază faptul că, în ceea ce privește necesitatea ingerinței într-o societate democratică, trebuie evaluate și următoarele elemente reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului: contextul în care s-a produs ingerința/circumstanțele cauzei (Hotărârea din 28 august 2018, pronunțată în Cauza Savva Terentyev împotriva Rusiei, paragraful 66), calitatea persoanei care face comunicarea, forma de vinovăție cu care a fost comisă fapta care trebuie să îmbrace forma intenției (Hotărârea din 16 iulie 2009, pronunțată în Cauza Féret împotriva Belgiei, paragraful 71), conținutul și forma comunicării (Hotărârea din 15 octombrie 2015, pronunțată în Cauza Perinçek împotriva Elveției, paragraful 230), amploarea comunicării și probabilitatea producerii consecințelor negative [Hotărârea din 8 iulie 1999, pronunțată în Cauza Sürek împotriva Turciei (nr. 4), paragraful 58]. Aceste aspecte, anterior enumerate, se impune să fie avute în vedere și de către organele judiciare naționale cu prilejul soluționării cauzelor penale având ca obiect infracțiuni prevăzute prin actele normative analizate. ... 90. De asemenea, prin Decizia nr. 355 din 10 iulie 2025, Curtea Constituțională a constatat că reglementarea răspunderii penale, precum și a regimului sancționator constând în pedepse principale sau complementare reprezintă chestiuni ce țin de politica penală a statului, fiind atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili pedepsele aplicabile în cazul săvârșirii unor infracțiuni, în funcție de elemente precum gradul de pericol social al faptei, calitatea făptuitorului, forma de vinovăție cu care acesta a comis fapta, condițiile comiterii faptei, mijloacele folosite și urmările produse. Așadar, fără a înlătura posibilitatea exercitării controlului de constituționalitate asupra oricărei soluții legislative în materie penală, Curtea a reținut că reglementarea politicii penale a statului este de competența exclusivă a Parlamentului, implicarea instanței de contencios constituțional în acest domeniu constituind o imixtiune în competența acestei autorități constituționale (a se vedea Decizia nr. 629 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 21 decembrie 2014, paragraful 26 și Decizia nr. 682 din 30 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 21 octombrie 2020, paragraful 29). Astfel, Curtea Constituțională a recunoscut că, în acest domeniu, legiuitorul se bucură de o marjă largă de apreciere, având în vedere că acesta se află întro poziție care îi permite să aprecieze, în funcție de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. De altfel, prin reglementarea, în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 și al Legii nr. 157/2018, a infracțiunilor analizate în prezenta cauză, legiuitorul român își îndeplinește obligația pozitivă de a sancționa, prin mijloacele legale existente la nivel național, faptele menționate la art. 1 și 2 din Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal, potrivit exigențelor prevăzute în același act european. În acest sens, un rol important revine organelor judiciare, care, în procesul de aplicare a legii, vor dispune pedepse penale pentru perioade adecvate realizării scopului acestora și în funcție de gravitatea faptelor comise, cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale ale justiției penale (paragraful 97 din Decizia nr. 355 din 10 iulie 2025). ... 91. Totodată, în ceea ce privește regimul sancționator al faptelor incriminate prin dispozițiile legale criticate, Curtea a reținut că limitele speciale maxime ale pedepselor prevăzute pentru acestea, precum și obligativitatea dispunerii pedepselor complementare sunt justificate și proporționale, în condițiile posibilității comiterii acestor fapte prin intermediul sistemelor informatice, care permit diseminarea informațiilor din sfera ilicitului penal prevăzute prin legea criticată cu o foarte mare viteză (practic, în timp real), în tot mediul public virtual, și menținerea acestora într-o formă accesibilă oricărei persoane, în acord cu voința făptuitorului (paragraful 98 din Decizia nr. 355 din 10 iulie 2025). ... 92. De altfel, instanța de contencios constituțional a subliniat faptul că, în Hotărârea din 15 mai 2023, pronunțată în Cauza Sanchez împotriva Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a atras atenția asupra riscurilor pe care utilizarea internetului și a noilor mijloace de comunicare în masă le prezintă din perspectiva diseminării rapide a discursului urii, având în vedere accesibilitatea sa și capacitatea sa de a stoca și comunica cantități vaste de informații. În același timp, riscul ca drepturile și libertățile fundamentale, și, în special, dreptul la viață intimă, familială și privată, să fie prejudiciate prin conținutul comunicărilor de pe internet este cu siguranță mai mare decât cel pe care îl prezintă comunicările prin presa din afara mediului online. La paragraful 162 al hotărârii anterior menționate s-a reținut că „Discursul defăimător și alte tipuri de discursuri în mod evident ilegale, inclusiv discursul instigator la ură și discursul care incită la violență, pot fi răspândite așa cum nu au mai fost niciodată înainte, la nivel mondial, în câteva secunde și uneori rămân disponibile în mod persistent online (Hotărârea din 28 august 2018 pronunțată în Cauza Savva Terentyev împotriva Rusiei, paragraful 79, și Decizia din 18 mai 2021 pronunțată în Cauza Savcı Çengel împotriva Turciei, paragraful 35). Având în vedere necesitatea de a proteja valorile care stau la baza Convenției și considerând că drepturile prevăzute la articolele 10 și 8 din Convenție merită un respect egal, trebuie găsit un echilibru care să păstreze esența ambelor drepturi. Deși Curtea recunoaște că internetul poate aduce beneficii importante în exercitarea libertății de exprimare, a constatat, de asemenea, că posibilitatea de a angaja răspunderea pentru discursuri defăimătoare sau alte tipuri de discursuri ilegale trebuie, în principiu, menținută, aceasta constituind un remediu eficient pentru încălcarea drepturilor personalității (Hotărârea din 16 iunie 2015, pronunțată în Cauza Delfi AS împotriva Estoniei, paragraful 110)“ (paragraful 99 din Decizia nr. 355 din 10 iulie 2025). ... 93. Referitor la pretinsa încălcare, prin dispozițiile legii criticate, a dreptului la informație prevăzut la art. 31 din Constituție, Curtea a reținut că acesta este asigurat cu privire la informațiile vizate de textele criticate, prin prevederile art. I pct. 8 și prin cele ale art. II pct. 2 din legea ce face obiectul prezentei sesizări. În acest sens, în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului precitată, Curtea Constituțională a reținut că art. 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 8 din legea criticată, prevede că nu constituie infracțiuni, atunci când sunt comise în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public, faptele incriminate la alin. (1) (confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe), alin. (2) (utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe), alin. (2^1) (distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, de materiale fasciste, legionare, rasiste și xenofobe) și alin. (2^2) (distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, de materiale fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, comisă prin intermediul unui sistem informatic) ale aceluiași art. 4. De asemenea, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 157/2018, astfel cum a fost modificat prin art. II pct. 2 din legea criticată, prevede că nu constituie infracțiuni, atunci când sunt comise în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public, faptele incriminate la alin. (1) (distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite) și alin. (2) (distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite, comise prin intermediul unui sistem informatic) ale aceluiași articol. ... 94. Curtea constată că aceleași considerente, mai sus menționate, sunt aplicabile mutatis mutandis și în privința accesului la cultură, prevăzut la art. 33 din Constituție, invocat în cuprinsul prezentei sesizări. ... ... ...