Decizia CCR nr. 345/2025Punctul 2
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 01.07.2025
2. În motivarea obiecției de neconstituționalitate se critică aspecte ce privesc constituționalitatea extrinsecă, precum și chestiuni referitoare la constituționalitatea intrinsecă a Legii pentru modificarea art. 24 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991. În ceea ce privește neconstituționalitatea extrinsecă a legii criticate, se apreciază că aceasta încalcă principiul bicameralismului. În acest sens, se arată că, în data de 18 septembrie 2023, propunerea legislativă a fost adoptată tacit de Senat, prima Cameră sesizată, în conformitate cu art. 75 alin. (2) teza a treia din Constituție. Ulterior, în procedura desfășurată în cadrul Camerei Deputaților, Cameră decizională, au fost admise două amendamente. Primul amendament introduce în legea dedusă controlului de constituționalitate un nou articol, art. II, iar cel de-al doilea amendament introduce la art. 24 alin. (3) lit. d) o nouă condiție de admisibilitate pentru emiterea unui titlu de proprietate, aceea potrivit căreia cererea solicitanților vizează o suprafață totală de maximum 2 ha aferente construcțiilor prevăzute de textul anterior menționat. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.