Decizia CCR nr. 345/2025Punctul 87

CCR · decizie de neconstituționalitate · 01.07.2025
Punctul 87
87. În ceea ce privește regimul constituțional al proprietății private a unităților administrativ-teritoriale, Curtea a realizat o distincție în funcție de modalitatea transferului unui bun din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale în proprietatea unei terțe entități de drept privat. Astfel, Curtea a constatat că, în cazul restituirii în natură a bunului preluat abuziv, precum și în cazul modalității de despăgubire prin acordare de bunuri în echivalent de către unitatea deținătoare, prevăzută prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 (aceasta putând fi și unitatea administrativ-teritorială), soluția legislativă potrivit căreia entitățile menționate trebuie să compenseze imposibilitatea restituirii în natură a bunului imobil prin oferirea unor alte bunuri de aceeași valoare este pe deplin justificată, chiar dacă bunurile respective se găsesc în proprietatea privată a acestora (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 455 din 24 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1088 din 17 noiembrie 2020, Decizia nr. 800 din 4 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1273 din 22 decembrie 2020, Decizia nr. 384 din 17 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1313 din 23 decembrie 2024, și Decizia nr. 748 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2016, paragrafele 26 și 27). ...
Sursa oficială ↗