Decizia ÎCCJ nr. 1/2020 (HP)Punctul V

V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 22. Apelanta-contestatoare a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, învederând că obiectul sesizării este reprezentat de o chestiune de drept ce îndeplinește condițiile enumerate în art. 519 din Codul de procedură civilă. S-a mai arătat că, în practică, există modalități diferite de interpretare a textelor de lege incidente în materie, în special cu privire la art. 91 din Legea nr. 85/2014, precum și că există sincope în corelarea cu celelalte dispoziții legale în vigoare. Totodată, s-a menționat că, deși Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât în mai multe rânduri că sechestrul asigurător penal asupra imobilelor unei persoane nu suspendă procedura de executare silită, instanțele de judecată resping cererile de valorificare în cadrul procedurii de faliment prevăzute de Legea nr. 85/2014 a bunurilor sechestrate, motivat de faptul că deciziile pronunțate de instanța supremă privesc doar procedura de executare silită reglementată de Codul de procedură civilă, nefiind aplicabile, prin urmare, și procedurii falimentului reglementate de Legea nr. 85/2014. În opinia apelantei-contestatoare, procedura falimentului este, în fapt, o procedură de executare silită concursuală, la care participă toți creditorii, având ca obiect vânzarea silită a bunurilor societății. În primul rând, s-a apreciat că, întrucât scopul procedurii de faliment, conform art. 2 din Legea nr. 85/2014, îl reprezintă instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitoarei, acesta nu mai poate fi atins dacă procedura de valorificare a bunurilor ar fi suspendată nedeterminat. În al doilea rând, s-a învederat că art. 91 din Legea nr. 85/2014 are drept situație premisă înstrăinarea forțată de către lichidatorul judiciar a bunurilor sechestrate, astfel încât măsurile luate în procesul penal sunt compatibile cu procedura insolvenței, deci bunurile înstrăinate nu sunt insesizabile. În al treilea rând, s-a arătat că, până la soluționarea cauzei civile din procesul penal, creditorul are o creanță incertă, afectată de o condiție, astfel cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 102 alin. (8) din Legea nr. 85/2014. O măsură cu funcție asigurătorie, cum este sechestrul penal, nu poate bloca executarea unor drepturi de creanță care au un caracter cert și care se desfășoară în temeiul unui titlu executoriu, cum este tabelul de creanțe. S-a mai subliniat că, în condițiile în care asupra imobilului în cauză există o garanție reală constituită anterior sechestrului penal, măsura asigurătorie dispusă în procesul penal nu poate bloca vânzarea silită a bunului, aceasta nefiind de natură a naște în patrimoniul statului, în calitate de potențial creditor, un drept de preferință față de alți creditori, decât în condițiile impuse de legislația în vigoare, respectiv art. 2.328 din Codul civil. În acest sens s-a făcut referire și la dispozițiile art. 2.345 din Codul civil, precum și ale Ordonanței Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 14/2007). Concluzionând, s-a opinat că dispozițiile art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 nu pot fi aplicabile creditorilor beneficiari ai unor privilegii sau garanții reale conservate conform regulilor de publicitate, anterioare înscrierii sechestrului penal în registrele de publicitate, pentru că orice preferință acordată statului prin legi speciale nu poate afecta drepturile dobândite anterior de către terți, conform art. 2.328 teza a doua din Codul civil. Nu în ultimul rând, s-a apreciat că bunurile sechestrate într-un proces penal nu sunt inalienabile și nici insesizabile, sens în care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin Decizia nr. 2/2018 că un bun asupra căruia a fost instituit un sechestru asigurător într-un proces penal poate fi executat silit de către creditorul garantat care deține o garanție anterioară instituirii acestuia. În ceea ce privește jurisprudența instanțelor de judecată, apelanta-contestatoare a învederat că există opinii contrare cu privire la problema de drept în discuție, anexând hotărâri judecătorești relevante. ... 23. Intimata-debitoare Y S.R.L., prin lichidatorul judiciar, a depus la dosar un punct de vedere prin care a învederat că este necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la efectele sechestrului penal în ceea ce privește valorificarea bunurilor în cadrul procedurii falimentului, reglementată de dispozițiile Legii nr. 85/2014, însă nu și-a exprimat opinia cu privire la modalitatea în care ar trebui interpretate dispozițiile legale. ... 24. După comunicarea raportului, intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a depus, în termen legal, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept prin care a apreciat că existența unor astfel de măsuri asigurătorii suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește bunul sechestrat și este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de valorificare conform legii; lichidarea bunurilor poate fi realizată doar dacă lichidatorul judiciar solicită instanței penale ridicarea sechestrului, iar cererea sa este admisă. ... ...