Decizia ÎCCJ nr. 54/2019 (HP)Punctul VII

VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 30. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat o singură hotărâre judecătorească relevantă. În același timp, magistrații au formulat opinii teoretice asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, din care a rezultat existența unor interpretări diferite: ... 31. Astfel, într-o primă orientare s-a susținut că o companie națională la care statul este acționar majoritar este instituție publică, în înțelesul art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, iar dispozițiile art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 și art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 se aplică unei asemenea companii naționale. S-a argumentat că art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 și art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 au un domeniu de aplicare larg, care cuprinde și companiile naționale la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni, ținând cont că rezultatele financiare ale acestora, influențate inclusiv de cheltuielile de natură salarială, se reflectă sau cel puțin se pot reflecta în dimensiunea alocațiilor bugetare și în valoarea participației statului la acea companie. Astfel, legiuitorul a urmărit reglementarea măsurilor aflate în discuție și la nivelul companiilor naționale la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni, voința acestuia nefiind aceea de a limita domeniul de aplicare a acestor măsuri la instituțiile finanțate integral din bugetele publice. S-a apreciat ca fiind relevantă Decizia nr. 28/2017, prin care s-a stabilit că noțiunea de „autoritate publică“, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, nu este similară cu cea de „instituție publică“, astfel cum este prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006. Pentru identitate de rațiune, și în cazul companiilor naționale la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni, acestea pot fi calificate ca instituții publice centrale, în sensul art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 (Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul București - secțiile a II-a contencios administrativ și fiscal și a VI-a civilă, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Timiș). În ilustrarea acestei opinii s-a depus Sentința nr. 1.077/c din 17 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, definitivă. ... 32. S-a exprimat și opinia potrivit căreia pentru a include o companie națională în noțiunea de „instituție publică“ este necesar a se verifica statutul acesteia și sursa de finanțare, pentru a se identifica dacă este finanțată din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002. În caz afirmativ, este o instituție publică. Așadar, nu se poate stabili cu caracter general că o companie națională, chiar și cu capital majoritar de stat, este o instituție publică, fără a se verifica, potrivit statutului său, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002. Prevederile art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 și art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 se aplică unei companii naționale la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni, în măsura în care aceasta poate fi calificată drept instituție publică. În susținerea acestei opinii s-au avut în vedere motivele care au condus la adoptarea celor două acte normative, din expunerea de motive rezultând că măsurile fiscal-bugetare legiferate au avut în vedere respectarea principalelor caracteristici ale politicii bugetare și adoptarea de măsuri care să conducă la reducerea inflației și atingerea unui deficit bugetar la un nivel corelat cu obiectivele macroeconomice (judecătorii Secției a VI-a civile a Curții de Apel București). ... 33. Într-o altă orientare s-a apreciat că o companie națională la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni nu este o instituție publică în înțelesul art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002. Acest text de lege este relativ clar în circumscrierea tipurilor de entități care sunt instituții publice. S-a argumentat că nu există o identitate între elementul privind finanțarea de la bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 și cel privind deținerea unui pachet majoritar de acțiuni. Trebuie avut în vedere că statul ar putea deține acțiuni chiar la o entitate de drept privat, fără însă ca această împrejurare să transforme respectiva entitate într-o instituție publică finanțată de la bugetul de stat. S-a apreciat că dispozițiile art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 și art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 nu se aplică unei companii naționale la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni. Art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 impune îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru încadrarea unei instituții în ramură publică: să fie finanțată din bugetele conținând venituri publice și să fie în subordinea/coordonarea instituțiilor publice enumerate în art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cea din urmă condiție nefiind îndeplinită. Astfel, nu se poate reține că o societate în care statul deține pachetul majoritar de acțiuni ar fi coordonată de către o instituție publică, ce ar avea un reprezentant în componența organului decizional al societății, întrucât subordonarea sau coordonarea menționată în textul de lege precizat trebuie înțeleasă în economia modului de funcționare a unor instituții publice și a modului de raportare una la cealaltă. O instituție publică se află în coordonarea sau subordonarea unei alte instituții publice dacă este emis un act normativ sau administrativ care să reglementeze în mod clar acest raport de subordonare/ coordonare. Prin urmare, trebuie să existe un act juridic de drept public. Or, în cazul unei societăți în care statul deține pachetul majoritar de acțiuni, raporturile sunt de drept privat (Tribunalul Ilfov - Secția civilă, Judecătoria Cornetu, Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă, Curtea de Apel Galați - Secția I civilă, Curtea de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă). În acord cu această opinie, magistrații Secției a II-a civile a Tribunalului Arad au apreciat că, exceptând companiile aflate în subordinea instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională, dispozițiile art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 nu sunt aplicabile companiilor la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni. Desigur, există posibilitatea ca, fie prin actele de înființare ale respectivelor companii naționale, fie prin contractele de muncă încheiate de angajator cu salariații, să se facă trimitere la completarea acestora cu Legea-cadru nr. 153/2017 sau alte acte normative privind salarizarea din sistemul bugetar, situații în care consideră că sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017. ... 34. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. ... ...