Decizia ÎCCJ nr. 54/2019 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție 37. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: + Asupra admisibilității sesizării 38. Temeiul sesizării îl constituie prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ... 39. Procedura pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este reglementată prin norma enunțată, alături de mecanismul recursului în interesul legii, ca un mijloc de asigurare a unei practici judiciare unitare în interpretarea și aplicarea legii de către instanțele judecătorești, legiuitorul instituind o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri. Aceste condiții, care se cer a fi întrunite în mod cumulativ, sunt următoarele: – existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; ... – cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; ... – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; și ... – asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 40. Procedând la verificarea sesizării prezente, din perspectiva îndeplinirii în mod cumulativ a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată următoarele: ... 41. Cu referire la primele două condiții de admisibilitate se observă că: instanța de trimitere - Curtea de Apel Constanța - este învestită cu soluționarea unui apel declarat împotriva unei sentințe prin care s-a soluționat un conflict de muncă, și anume cu un litigiu în care se tinde la valorificarea drepturilor de natură salarială reprezentate de recompense la sfârșit de carieră pe care apelanții-reclamanți le-au solicitat fostului angajator, în temeiul clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Judecata în calea de atac a apelului este una care se realizează în ultimă instanță, în conformitate cu prevederile art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă și cu dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, prin aceste reglementări fiind expres exclusă calea de atac a recursului în materia conflictelor de muncă. ... 42. În legătură cu cea de-a treia cerință, referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se constată că aceasta nu se verifică în legătură cu prima întrebare. ... 43. Astfel, prin hotărârea ce face obiectul controlului judiciar în cadrul apelului pe care îl are de soluționat instanța de trimitere, respectiv prin hotărârea pronunțată la judecata litigiului în primă instanță, nu s-a reținut că pârâta Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ - S.A. Constanța ar avea statutul juridic de instituție publică, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, și că, prin raportare la o asemenea încadrare juridică, ar trebui reținută incidența în speță a prevederilor art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017. ... 44. Instanța de fond a constatat că prevederile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, referitoare la neacordarea în anul 2018 (și) a indemnizațiilor pentru ieșirea la pensie, se aplică companiilor naționale în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011, art. 2 al acestui din urmă act normativ explicând semnificația categoriei juridice de „întreprinderi publice“, în sensul că aceasta include și companiile naționale la care statul este acționar unic sau acționar majoritar. Concluzia dedusă din analiza coroborată a prevederilor legale menționate din cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017 a fost că acest din urmă act normativ cuprinde, pe de o parte, prevederi exprese aplicabile autorităților și instituțiilor publice și, pe de altă parte, prevederi exprese privind întreprinderile publice, prin raportare la această din urmă categorie juridică fiind reținută aplicabilitatea în cazul pârâtei a prevederilor art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017. ... 45. Astfel, se constată că instanța de fond a reținut incidența art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, în cazul companiei naționale pârâte, apreciind că această entitate are statut juridic de întreprindere publică, corespunzător definiției legale ce se regăsește într-un act normativ special care reglementează guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, iar nu de instituție publică în sensul prevederilor Legii nr. 500/2002. ... 46. În egală măsură este esențial a fi observat faptul că apelanții-reclamanți nu numai că nu au criticat calificarea de întreprindere publică pe care instanța fondului a dat-o entității pârâte, dar chiar au susținut această calificare prin motivele de apel și au dezvoltat critici fundamentate chiar pe statutul de întreprindere publică al pârâtei. În concret, criticile lor au vizat exclusiv statuarea relativă la aplicabilitatea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 față de această categorie de persoane juridice, susținând că întreprinderile publice sunt operatori economici care nu intră în sfera de reglementare a acestei dispoziții legale. ... 47. Relevantă este și împrejurarea că entitatea pârâtă nu a susținut, în niciun stadiu procesual, că ar avea statut juridic de instituție publică. ... 48. Judecata în apel este una în care se realizează controlul judiciar al hotărârii pronunțate în primă instanță, limitele acestei judecăți fiind determinate, potrivit art. 477 alin. (1) și art. 479 alin. (1) din Codul de procedură civilă, de criticile formulate de apelanți și de eventuale motive de ordine publică invocate din oficiu. ... 49. În condițiile în care, în litigiul în care s-a formulat sesizarea, nu a fost contestată de vreuna dintre părți calificarea de întreprindere publică dată de instanța fondului companiei naționale pârâte și nici nu a fost invocat din oficiu și pus în discuția părților vreun motiv de apel de ordine publică relativ la această calificare juridică, nu poate fi stabilită o legătură între problemele de drept pe care le ridică soluționarea pe fond a cauzei de către instanța de trimitere și chestiunea de drept care formează obiectul primei întrebări, anume „dacă o companie națională la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni este instituție publică în înțelesul art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002“. ... 50. Dintr-o altă perspectivă se constată că prima întrebare are un caracter de mare generalitate, în sensul că, prin modul în care este formulată, tinde la determinarea unui anumit statut juridic al companiilor naționale în oricare dintre dimensiunile în care s-ar desfășura activitatea acestora, deși litigiul pendinte se referă la un aspect concret, limitat, și anume cel privitor la existența sau nu a unor restricții în acordarea de drepturi de natură salarială în cazul persoanelor remunerate de entități juridice cu statut de companie națională. ... 51. Prin prisma celor expuse anterior apare ca neîndoielnică lipsa de legătură între prima întrebare formulată de autorul sesizării și soluționarea pe fond a litigiului pe care aceasta se grefează. ... 52. În legătură cu cea de-a doua întrebare este de observat că în conținutul ei se regăsește și solicitarea de a se lămuri dacă prevederile art. 41 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 sunt sau nu aplicabile față de companiile naționale la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni. ... 53. Relativ la această prevedere legală titularul sesizării nu a făcut nicio precizare referitoare la legătura ei cu pricina în care a formulat sesizarea. ... 54. Disputa juridică din cadrul litigiului pe care instanța de trimitere are a-l soluționa este legată de aplicabilitatea sau inaplicabilitatea prevederilor art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, iar nu de incidența în proces a prevederilor art. 41 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018. Chiar dacă această din urmă normă conține o măsură restrictivă similară cu cea din cuprinsul art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, ea se referă la drepturi aferente perioadei 2019-2021, fiind astfel lipsită de legătură cu problema litigioasă din cauza în care a fost formulată prezenta sesizare, ce se referă la drepturi relativ la care apelanții-reclamanți au susținut că, deși li se cuveneau în anul 2018, le-au fost refuzate de pârâtă în mod injust. ... 55. Prin raportare la cele expuse în precedent se constată că legătura dintre cea de-a doua întrebare ce face obiectul sesizării și cauza în care ea a fost formulată își găsește justificare - din perspectiva cerinței de a avea legătură cu pricina în care a fost formulată sesizarea - numai în măsura în care se referă la aplicabilitatea prevederilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 în cazul unei companii naționale la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni. ... 56. Din perspectiva cerinței legale referitoare la existența unei chestiuni de drept la care să se refere sesizarea se reține că, potrivit art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 207/1997, cu modificările ulterioare, companiile naționale sunt societăți comerciale pe acțiuni rezultate în urma reorganizării regiilor autonome, având ca obiect activități de interes public național. ... 57. În aplicarea acestei reglementări a fost emis un act administrativ unilateral cu caracter individual, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 517/1998 privind înființarea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime“ - S.A. Constanța, prin efectul căruia a luat ființă compania națională pârâtă, prin reorganizarea Regiei Autonome „Administrația Portului Constanța“. Acest act de autoritate conține, în art. 1 alin. (3) , dispoziția explicită potrivit căreia compania este organizată ca societate pe acțiuni, iar în art. 1 alin. (4) pe aceea potrivit căreia entitatea funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor. ... 58. Totodată, prin art. 1^1 din același act administrativ de înființare s-au evidențiat activitățile de interes public național care i-au fost conferite, iar prin art. 1^2 au fost stabilite principalele atribuții ale companiei, atribuții corelative menționatelor activități. ... 59. Relativ la obiectul de activitate al companiei, la precizarea domeniului și a activității principale, precum și la activitățile specifice desfășurate de persoana juridică înființată, aceeași hotărâre de Guvern prevede, în art. 1^4, că ele sunt prevăzute în statut - acesta reprezentând anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 517/1998. ... 60. Prin prisma acestui mod de constituire și de reglementare a funcționării companiei naționale ce este parte în litigiul în care a fost formulată sesizarea, pentru a putea fi stabilită aplicabilitatea prevederilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 față de compania pârâtă este necesar a se analiza Statutul de organizare și funcționare a entității juridice care este parte în proces, precum și a se realiza o evaluare a situației acesteia prin prisma reglementărilor cuprinse în actul administrativ cu caracter individual edictat pentru înființarea sa, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 517/1998. Ca atare, problema care se conturează nu este una de drept, de natură a reclama o dezlegare de principiu, ci constituie o problemă punctuală, de speță, care trebuie dezlegată de instanța de apel prin stabilirea situației de fapt, în baza analizei actelor de înființare și funcționare (Hotărârea Guvernului nr. 517/1998 și Statutul la care face trimitere actul normativ), urmată de aplicarea legislației relevante ce corespunde situației astfel stabilite. ... 61. Această concluzie se impune inclusiv din perspectiva statuărilor din cuprinsul Deciziei nr. 28/2017, cu referire la atribuția instanțelor judecătorești de a stabili, în baza analizei probelor, limitele raportului de subordonare dintre, pe de o parte, autoritățile publice și, pe de altă parte, entitățile juridice care funcționează sub autoritatea celor dintâi, o astfel de evaluare fiind de natură să permită a se concluziona dacă și în ce măsură problema litigioasă, referitoare la drepturile de natură salarială, se situează în domeniul de aplicare a dispozițiilor normative care concretizează exercitarea autorității statului. Relevante sub acest aspect sunt considerente cuprinse în paragrafele 62-67 ale menționatei decizii pronunțate de instanța supremă: 62. Pentru categoria serviciilor publice, Legea nr. 273/2006 a introdus o condiție specială, și anume, subordonarea față de unitățile administrativ-teritoriale: comune, orașe, municipii, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București. ... 63. Din conținutul acestor dispoziții legale rezultă că noțiunea de «autoritate publică» din cuprinsul Legii nr. 554/2004 nu este similară cu cea de «instituție publică» din cuprinsul Legii nr. 273/2006. ... 64. Legea nr. 273/2006 a introdus o noțiune autonomă, având drept suport serviciile publice despre care face vorbire și Legea nr. 554/2004, însă nu în orice condiții, ci numai dacă sunt în subordinea unităților administrativ-teritoriale. ... 65. Răspunsul la cea de-a doua întrebare formulată de autorul sesizării este, așadar, în mod firesc, negativ, noțiunile nefiind similare. ... 66. În raport cu cele prezentate mai sus, chestiunea care poate conduce la dezlegarea pricinii este aceea dacă furnizorul serviciului public de apă și canalizare, constituit în societate comercială pe acțiuni, este o instituție publică, în sensul art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, coroborat cu art. 9 alin. (1^2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2011, și dacă se află în subordinea unităților administrativ-teritoriale acționare, care au înființat societatea. ... 67. Or, analiza existenței/inexistenței subordonării o poate face numai completul care soluționează recursul, în baza probelor administrate în cauză, nefiind o chestiune de drept care să necesite pronunțarea unei hotărâri preliminare. ... ... 62. Considerentele expuse mai sus sunt valabile, pentru identitate de rațiune, și în legătură cu întrebările care formează obiectul sesizării prezente, pentru că ele vizează raportul dintre o autoritate publică și o entitate juridică cu statut de societate comercială pe acțiuni, care îndeplinește servicii de interes public și care se află în subordinea respectivei autorități publice, existând un raport juridic similar între compania națională care are calitatea de pârâtă din litigiul aflat pe rolul titularului sesizării, pe de o parte, și, pe de altă parte, Ministerul Transporturilor în calitate de autoritate publică față de care este subordonată această companie, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) cu referire la anexa nr. 2 lit. E din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015. ... 63. În concluzie, atât prima întrebare, cât și parțial cea de-a doua întrebare formulate de titularul sesizării sunt lipsite de legătură cu litigiul pendinte, iar aspectele din cea de-a doua întrebare, care ar avea relevanță în contextul aspectelor litigioase concret conturate în litigiul asupra căruia este chemată să se pronunțe instanța de trimitere, nu constituie veritabile chestiuni de drept, adică probleme determinate de existența unor dispoziții legale neclare sau lacunare. În realitate, problema sesizată de Curtea de Apel Constanța este una care poate fi rezolvată printr-un demers uzual în activitatea jurisdicțională, și anume: stabilirea coordonatelor juridice în care funcționează compania națională intimată, prin prisma statutului și a actului de înființare reprezentat de Hotărârea Guvernului nr. 517/1998; identificarea tuturor dispozițiilor legale ce sunt relevante din perspectiva limitelor în care există o subordonare a acestei companii față de autoritățile publice; interpretarea sistematică a acestora în vederea aplicării lor la speța pendinte. ... 64. Drept urmare, se constată că nu este îndeplinită nici condiția ca sesizarea să aibă ca obiect o chestiune de drept care să poată primi o dezlegare de principiu. ... 65. Din perspectiva celei de-a patra condiții de admisibilitate, și anume cea referitoare la noutatea chestiunii în privința căreia a fost formulată sesizarea - desigur, privită în limitele impuse de legătura cu soluționarea cauzei pendinte la instanța de trimitere -, poate fi reținută îndeplinirea ei, ținând seama de împrejurarea că, în urma consultării instanțelor naționale, se constată că nu au fost identificate hotărâri judecătorești care să fi tranșat litigii relative la o chestiune identică celei la care se referă sesizarea prezentă. De asemenea, nu au fost identificate decizii de speță pronunțate de instanța supremă relativ la aceeași problematică a relației între, pe de o parte, drepturi de natură salarială (altele decât salariul) recunoscute prin contractul colectiv de muncă în favoarea salariaților unor societăți comerciale la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni și, pe de altă parte, măsurile legislative de suspendare temporară a acordării unor asemenea drepturi. ... 66. De asemenea, trebuie constatat că verificările efectuate cu privire la jurisprudența instanței supreme au relevat împrejurarea că nu s-au pronunțat decizii referitoare la aceeași chestiune în vreuna dintre procedurile speciale destinate unificării practicii judecătorești (dezlegarea unor probleme de drept sau recurs în interesul legii) și nici nu a fost identificată declanșarea ori iminența declanșării procedurii recursului în interesul legii pe aceeași problematică. ... ... ...