Decizia CCR nr. 343/2025Punctul 15
Punctul 15
15. Referitor la criticile privind încălcarea principiului legalității, se arată că norma criticată cuprinde două ipoteze separate, bine determinate, una vizând contribuțiile achitate în contul Casei de Pensii și Ajutoare a Cultului Creștin Baptist din România, iar cealaltă contribuții calculate, care se plătesc în bugetul asigurărilor sociale. Nici susținerea autorului potrivit căreia utilizarea sintagmei „ANAF emite decizia de anulare a plății către bugetul asigurărilor sociale de stat“ nu poate fi susceptibilă de neclaritate deoarece anularea este singura modalitate, în cazul de față, pentru stingerea creanței fiscale ce izvorăște din decizia de impunere emisă de ANAF - Filiala Sectorului 1. Anularea reprezintă o modalitate de stingere a creanțelor fiscale, alături de plată, potrivit art. 22 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, plata în cazul de față fiind deja realizată către Casa de Pensii și Ajutoare a Cultului Creștin Baptist din România. Se mai arată că celelalte aspecte criticate sunt chestiuni ce țin de interpretarea și aplicarea legii, nefiind veritabile critici de neconstituționalitate. ...
Sursa oficială ↗