Decizia CCR nr. 322/2025Punctul 11

CCR · decizie de neconstituționalitate · 01.07.2025 · dosar 12.657/233/2018
Punctul 11
11. Guvernul apreciază, mai întâi, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Codul de procedură penală este inadmisibilă, întrucât autorii acesteia solicită Curții Constituționale să se pronunțe cu privire la o omisiune legislativă fără relevanță constituțională, operațiune ce nu intră în sfera sa de competență. În Decizia nr. 520 din 24 septembrie 2019, respingând ca inadmisibilă o excepție de neconstituționalitate identică sub aspectul textului criticat și al criticilor formulate cu cea de față, Curtea Constituțională a arătat că judecătorul de cameră preliminară este obligat să recurgă la un artificiu procedural, și anume la începerea judecății, pentru a putea constata că, în privința anumitor fapte din cuprinsul rechizitoriului, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Aceasta întrucât obiectul procedurii camerei preliminare, astfel cum este precizat în art. 342 din Codul de procedură penală, îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, astfel că judecătorul de cameră preliminară nu poate să pronunțe decât soluțiile strict prevăzute de lege la art. 346 din același cod. ...
Sursa oficială ↗