Decizia CCR nr. 521/2019Punctul 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.09.2019 · dosar 1.565/104/2017
Punctul 7
7. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. Pentru a fundamenta soluția de inadmisibilitate, se susține că judecătorul de cameră preliminară solicită, în realitate, modificarea și completarea dispozițiilor legale supuse controlului de constituționalitate, prin reglementarea, în cuprinsul art. 328 din Codul de procedură penală, a interdicției verificării rechizitoriului de către procurorul care l-a întocmit, în calitate de procuror ierarhic superior, și, respectiv, prin prevederea în cuprinsul art. 346 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală a ipotezei anterior enunțate, drept caz de restituire a cauzei la procuror. În subsidiar, se arată că faptul că prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel a efectuat acte de urmărire penală într-un dosar nu îl împiedică pe acesta să verifice ulterior legalitatea și temeinicia rechizitoriului, atât timp cât el este întocmit de un alt procuror, această ipoteză neconstituind o stare de incompatibilitate, întrucât nu presupune verificarea propriului rechizitoriu. În ceea ce privește rechizitoriul întocmit de un procuror devenit ulterior conducător al unității de parchet, acesta este supus controlului de legalitate al judecătorului de cameră preliminară, conform art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, control ce reprezintă o garanție a drepturilor fundamentale invocate în susținerea excepției. ...
Sursa oficială ↗