Decizia CCR nr. 308/2025Punctul 7

7. Susține că, atât în concepția noului Cod de procedură penală, cât și în concepția vechiului Cod de procedură penală, apelul este o cale ordinară de atac, devolutivă, adică susceptibilă de a rejudeca fondul pricinii. Or, spre deosebire de dispozițiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, criticate în cauză, dispozițiile art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală anterior prevedeau că „Sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului“. În aceste condiții, susține că soluția legislativă adoptată de vechiul Cod de procedură penală era în acord cu principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, permițând promovarea unei căi de atac, atât împotriva hotărârii pronunțate în contestația în anulare formulată împotriva unei hotărâri judecătorești date în materie penală, rămasă definitivă în fond, prin neapelare, cât și împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate în contestația în anulare formulată împotriva unei hotărâri judecătorești date în materie penală, rămasă definitivă în apel. Din această perspectivă, susține că soluția legislativă adoptată de noul Cod de procedură penală, care restricționează dreptul inculpatului de a formula apel împotriva hotărârii pronunțate în contestația în anulare introdusă împotriva unei hotărâri judecătorești în materie penală, rămasă definitivă în apel, deși apelul a fost introdus nu (doar) de inculpat, ci și de alți subiecți procesuali, contravine egalității în drepturi a cetățenilor și accesului liber la justiție. ...