Decizia ÎCCJ nr. 26/2019 (RIL)Punctul VIII

VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție Analizând recursul în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum și problema de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele: 30. Potrivit dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, „Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești“. ... 31. De asemenea, art. 515 din același cod prevede că „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii“. ... 32. Aceste texte de lege stabilesc mecanismul, scopul și condițiile de admisibilitate, determinând totodată aria restrictivă a examinării pe care o face instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii. ... 33. Astfel, scopul recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești. Cu alte cuvinte, textele legale aflate în discuție statuează faptul că recursul în interesul legii este admisibil numai în situația în care se face dovada că problema de drept ce formează obiectul judecății a fost soluționată în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care trebuie atașate sesizării. ... 34. Spre această finalitate conduc și dispozițiile constituționale, care, în reglementarea art. 126 referitor la instanțele judecătorești, prevăd expres, la alin. (3) , faptul că „Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale“. ... 35. Verificând regularitatea învestirii, prin prisma dispozițiilor legale anterior menționate, se constată că este îndeplinită cerința legală privind titularul sesizării. ... 36. Nu este îndeplinită însă condiția referitoare la existența unei probleme de drept soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești, prin hotărâri definitive (dacă litigiul s-a judecat potrivit Codului de procedură civilă) sau prin hotărâri judecătorești irevocabile (dacă judecata s-a desfășurat în baza dispozițiilor Codului de procedură civilă de la 1865), ce trebuie dovedită prin anexarea la cererea formulată de titularul sesizării a unei jurisprudențe relevante. ... 37. În acest sens se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită, prin promovarea prezentului recurs în interesul legii, cu solicitarea de a statua asupra problemei de drept referitoare la „admisibilitatea cererilor de încuviințare a executării silite pornite de instituțiile de credit împotriva Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru I.M.M. prin invocarea ca titlu executoriu a contractelor de garantare, raportat la dispozițiile art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013 și art. 11 alin. (5) din anexa nr. 1 Ordinul nr. 8/2014 al ministrului finanțelor publice“. ... 38. Or, din analiza hotărârilor identificate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și atașate sesizării inițiale reiese că nu există jurisprudență divergentă în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013 și ale art. 11 alin. (5) din anexa nr. 1 a Ordinului nr. 8/2014, hotărârile anexate reținând incidența unei alte norme decât cele ce au fost invocate drept temei în memoriul de recurs, respectiv art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006. ... 39. De altfel, însuși titularul sesizării, la fila 4 a precizărilor depuse la 13 august 2019, arată că „în cuprinsul hotărârilor judecătorești anexate sesizării de recurs în interesul legii nu se fac mențiuni cu privire la incidența acestor articole de lege [art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013 și art. 11 alin. (5) din anexa 1 a Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 8/2014], ci doar cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor atotcuprinzătoare din art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006“. ... 40. Ulterior, prin precizările depuse la 2 octombrie 2019, titularul sesizării a înțeles să schimbe limitele sesizării inițiale prin modificarea temeiul juridic, în sensul solicitării instanței supreme de a se pronunța asupra chestiunii de drept referitoare la „admisibilitatea cererilor de încuviințare a executării silite pornite de instituțiile de credit împotriva Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru I.M.M. prin invocarea ca titlu executoriu a contractelor de garantare, raportat la dispozițiile art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului“. ... 41. Or, în cazul mecanismelor de asigurare a unei practici judiciare unitare, Înalta Curte de Casație și Justiție procedează la dezlegarea cu caracter obligatoriu și de principiu a problemei sau chestiunii de drept cu care a fost învestită, fără a realiza o activitate de judecată specifică procesului civil. ... 42. Astfel, atât recursul în interesul legii, cât și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezintă mecanisme procedurale prin care Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii, în realizarea rolului fundamental ce îi revine potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituția României. ... 43. Niciunul dintre cele două mecanisme procedurale reglementate de titlul III „Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare“ al cărții a II-a „Procedura contencioasă“ din Codul de procedură civilă nu reprezintă cereri de chemare în judecată ori căi de atac în sensul prevederilor procedurale. Un argument în acest sens îl reprezintă faptul că procedura de judecată în fața primei instanțe și căile de atac sunt reglementate în titlurile I și II ale cărții a II-a din Codul de procedură civilă, pe când cele două mecanisme de asigurare a unei practici judiciare unitare sunt reglementate în titlul III al cărții a II-a. ... 44. Este de observat că, în cuprinsul titlului III „Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare“ al cărții a II-a „Procedura contencioasă“ din Codul de procedură civilă, legiuitorul nu face trimitere la aplicarea dispozițiilor referitoare la judecata în primă instanță, în apel sau în recurs, așa cum a procedat (spre exemplu, prin dispozițiile art. 482,494,508 ori art. 513 din Codul de procedură civilă) atunci când a considerat că este necesar să fie aplicate în mod corespunzător reguli specifice unei alte proceduri de judecată. ... 45. De altfel, cele două mecanisme procedurale de asigurare a unei practici judiciare unitare nu reprezintă un „proces civil“ în înțelesul de diferend, conflict între două sau mai multe subiecte de drept, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu realizează o judecată propriu-zisă, caracterizată prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, în reglementarea art. 377 alin. 2 din Codul de procedură civilă de la 1865, ori definitive, în reglementarea art. 634 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 2010, și, ulterior, prin punerea în executare a titlului executoriu. ... 46. În consecință, instrumentele procedurale de asigurare a unei practici judiciare unitare rezidă, în esența lor, în activitatea de dezlegare, cu caracter de principiu, a unei probleme/chestiuni de drept, iar în soluționarea unui recurs în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție nu aplică dispozițiile referitoare la judecata procesului civil în primă instanță ori în căile de atac, care să permită modificarea învestirii inițiale, cu atât mai mult cu cât în „precizările“ depuse se schimbă chiar temeiurile juridice în legătură cu care se pretinde că există practică neunitară. ... 47. Instanța supremă este ținută de limitele învestirii inițiale, normele referitoare la modificarea cererii cuprinse în cartea a IIa „Procedura contencioasă“ - titlul I „Procedura în fața primei instanțe“ - capitolul I „Sesizarea instanței de judecată“ nefiind compatibile cu specificul mecanismelor de asigurare a unei practici judiciare unitare reglementate de titlul III al cărții a II-a din Codul de procedură civilă. ... 48. Din această perspectivă, raportat la obiectul sesizării inițiale, se constată că practica judiciară atașată în cele două anexe ale sesizării nu se circumscrie obiectului recursului în interesul legii promovat, iar soluțiile pronunțate nu susțin cele două opinii jurisprudențiale descrise de titularul sesizării, sub acest aspect motivarea sesizării fiind lacunară, întrucât titularul sesizării se limitează doar la a indica mai multe texte de lege care ar fi incidente. Or, în această situație, i-ar reveni instanței supreme sarcina de a stabili care este norma legală incidentă și de a justifica înrâurirea pe care dezlegarea recursului în interesul legii ar avea-o asupra cauzei pendinte, ceea ce ar reprezenta o depășire a limitelor sesizării. ... 49. Așa fiind, deși reprezintă o reală problemă practică, aspectele sesizate reclamă, în fapt, absența unei norme clare și lipsite de echivoc în materie, însă acestea nu pot fi soluționate prin mijlocul procedural ales, Înalta Curte de Casație și Justiție având rolul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, iar nu pe acela de a stabili care este norma de drept incidentă în funcție de circumstanțele particulare ale speței deduse judecății. ... ...