Decizia ÎCCJ nr. 27/2019 (RIL)Punctul VI

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 11.11.2019 · dosar 1.858/1/2019
Punctul VI
VI. Opinia titularului sesizării 14. Făcând o analiză a situațiilor de fapt și a problemelor de drept care au condus la soluțiile divergente, Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova a arătat că, încă din momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 76/1950 pentru producerea, transportul, distribuția și vânzarea energiei electrice, cu modificările ulterioare (Decretul nr. 76/1950), beneficiarii autorizațiilor de construire și exploatare de uzine și rețele electrice au dobândit drepturile legale de a cere exproprierea bunurilor imobile proprietate particulară și de a instala și întreține stâlpi susținători ai rețelelor electrice, cabluri subterane, conductori aerieni, posturi de transformare sau de conexiune și altele asemenea. ... 15. Situațiile de fapt au în vedere terenuri pe care se află capacități energetice construite mai cu seamă în perioada anterioară anului 1989. În această perioadă, proprietatea asupra terenurilor era în majoritate proprietate de stat și proprietate cooperatistă. Capacitățile energetice au fost ridicate pe terenurile care la vremea respectivă erau proprietate socialistă, respectiv de stat sau cooperatistă. ... 16. Ulterior anului 1989, proprietatea a suferit schimbări de regim juridic, prin reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate. ... 17. Odată cu aceste schimbări, foștii proprietari au intrat în posesia terenurilor, dar pe unele dintre acestea se regăseau, în anumite cazuri, și capacități energetice. ... 18. Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 18/1991), în clasificarea dată terenurilor [art. 2 lit. e) ], a definit terenurile folosite pentru construcțiile și instalațiile de transport al energiei electrice și gazelor naturale ca fiind terenuri cu destinații speciale. Aceeași lege, în art. 5 alin. (1) , a stabilit că aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public, piețe, căi de comunicații, rețele stradale și parcuri publice, porturi și aeroporturi, terenurile cu destinație forestieră, albiile râurilor și fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale, țărmurile Mării Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervații naturale și parcuri naționale, monumentele, ansamblurile și siturile arheologice și istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosințe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public. ... 19. Decretul nr. 76/1950 a fost abrogat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/1998 privind energia electrică și termică, cu modificările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/1998), care a reglementat autorizarea și concesionarea capacităților energetice, inclusiv drepturile și obligațiile participanților la raporturile juridice ce iau naștere în baza legii. ... 20. Astfel, art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/1998 a stabilit că realizarea de noi capacități energetice de producere, de transport, de distribuție a energiei electrice și/sau termice, reabilitarea și retehnologizarea celor existente, precum și punerea în funcțiune a acestora sunt supuse autorizării în condițiile ordonanței de urgență, precum și ale legilor referitoare la regimul autorizațiilor de construire și la calitatea în construcții. Erau, de asemenea, supuse autorizării, în condițiile ordonanței de urgență, exploatarea comercială a capacităților de producere, de transport și a celor de distribuție a energiei electrice și termice, precum și orice activități de intermediere profesională a furnizării de energie electrică și termică. ... 21. Autorizația de funcționare și cea de utilizare au dat naștere unor drepturi asupra terenurilor și altor bunuri proprietate privată a altor persoane fizice sau juridice, precum și unor obligații, enumerate în art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/1998, cum ar fi drepturile de uz și servitute, dar și obligația de despăgubire a proprietarilor terenurilor și titularilor activităților afectate de drepturi pentru prejudiciile cauzate acestora prin exercitarea drepturilor respective. ... 22. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/1998 a reglementat și procedurile și cadrul contractual în care titularul autorizației de funcționare este obligat să stabilească cu proprietarul condițiile de exercitare a drepturilor și obligațiilor respective. ... 23. Prin art. 59 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/1998 s-a stabilit că, dacă terenul necesar pentru înființarea și funcționarea capacității energetice este proprietate privată a unui terț, titularul autorizației trebuie să inițieze procedura legală de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică și să obțină concesiunea lui pe durata existenței capacității energetice. ... 24. Legea nr. 380/2003 a respins Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/1998, iar prin Legea nr. 318/2003 au fost reglementate, într-o manieră asemănătoare, drepturile și obligațiile titularilor de autorizații de înființare și de licență asupra proprietății terților. ... 25. S-a prevăzut, din nou, posibilitatea că, dacă terenul necesar pentru înființarea și funcționarea capacității energetice este proprietate privată a unui terț, solicitantul autorizației de înființare poate fie să inițieze procedura legală de expropriere a terenului, dacă se invocă o cauză de utilitate publică, și să obțină concesiunea acestuia, în condițiile legii, pe durata existenței capacității energetice, fie să îl cumpere (art. 20). ... 26. În ceea ce privește rețelele electrice, legiuitorul a prevăzut, la art. 32 alin. (2) din Legea nr. 318/2003, în mod expres, că rețeaua electrică de transport al energiei electrice este proprietatea publică a statului, inclusiv terenurile pe care aceasta este amplasată. Potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a legii sunt și rămân în proprietatea publică a statului. ... 27. În consecință, atât în ceea ce privește rețelele electrice de transport, cât și în ceea ce privește rețelele electrice de distribuție, existente la intrarea în vigoare a legii, legiuitorul a stabilit că terenurile pe care se situează aceste rețele au făcut parte și continuă să facă parte din proprietatea publică a statului. ... 28. Atât Legea nr. 13/2007, cât și Legea nr. 123/2012 au reglementat, succesiv, prin dispozițiile care fac obiectul prezentei sesizări, regimul autorizărilor necesare realizării de noi capacități energetice, precum și retehnologizarea celor existente, drepturile și obligațiile care decurg din autorizația de înființare și din licențe, drepturile și obligațiile titularilor de autorizații de înființare și de licență asupra proprietății terților. ... 29. În ceea ce privește rețelele electrice au fost menținute prevederile legale din legislația anterioară, așa cum rezultă din cuprinsul art. 35 alin. (3) și art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv art. 30 alin. (4) și art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012. ... 30. În aceste condiții, în cauzele ce au justificat promovarea recursului în interesul legii, deținătorii de rețele electrice invocă prevederile legale ca titlu ce le conferă dreptul de proprietate asupra terenurilor respective, în timp ce persoanele private invocă titlurile de proprietate în baza cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra acelorași terenuri. ... 31. Așa cum se observă din dispozițiile legale mai sus menționate, legiuitorul a reglementat, pe de o parte, proceduri, condiții, drepturi și obligații care vizează capacități energetice realizate și retehnologizate sub imperiul fiecăreia din legile enumerate, iar, pe de altă parte, regimul juridic al terenurilor pe care se situează rețelele electrice de transport și de distribuție existente la data intrării în vigoare a legilor respective. ... 32. În acest sens, titularul sesizării a reținut și interpretările date de către Curtea Constituțională, prin care se face distincția între cele două categorii de titulari ai dreptului de proprietate privată, și anume cei pe ale căror terenuri existau deja capacități energetice, respectiv cei pe ale căror terenuri urmează să se realizeze capacități energetice după intrarea în vigoare a legilor speciale, și care se diferențiază prin momentul obiectiv al realizării acelor capacități energetice, în raport cu data intrării în vigoare a legii ce reglementează dreptul la indemnizații și la despăgubiri. ... 33. Astfel, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile Legii nr. 13/2007 au în vedere capacitățile energetice realizabile după intrarea ei în vigoare și nu se referă la cele deja realizate la momentul intrării sale în vigoare într-un alt cadru legislativ, astfel că titularilor dreptului de proprietate privată asupra terenurilor afectate de capacitățile energetice li se aplică un tratament diferențiat. ... 34. În ceea ce privește terenurile afectate de rețele electrice existente anterior intrării în vigoare a legilor speciale, Curtea Constituțională a constatat că aceste dispoziții legale nu consacră trecerea în proprietatea statului a terenurilor pe care se află rețele electrice de distribuție, ci prevăd că acestea sunt și rămân în proprietatea publică a statului, instituind astfel un fine de neprimire a cererilor de retrocedare și că aceste terenuri sunt, conform legii, inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, atât timp cât aparțin domeniului public al statului. ... 35. Aceste interpretări date de către Curtea Constituțională sunt în acord cu interpretările date de către acele instanțe de judecată care au stabilit că, în ceea ce privește capacitățile energetice construite anterior intrării în vigoare a legilor speciale, li se aplică regulile existente în dreptul comun privind răspunderea civilă delictuală cu privire la acordarea despăgubirilor sau de acele instanțe care au stabilit că, în ceea ce privește terenurile afectate de rețelele electrice, construite anterior intrării în vigoare a legilor respective, se aplică dispozițiile Legii nr. 13/2007 - art. 35 alin. (3) și art. 41 alin. (4) , respectiv Legea nr. 123/2012 -art. 30 alin. (4) și art. 44 alin. (4) . ... 36. Pe de altă parte, în interpretarea altor instanțe de judecată, dispozițiile celor două legi speciale se aplică și în situația capacităților energetice construite anterior intrării în vigoare a acestor legi. ... 37. În consecință, se constată că la nivelul instanțelor de judecată, inclusiv la nivelul Curții de Apel Craiova, există practică neunitară în ceea ce privește aspectele mai sus arătate. ... 38. Dispozițiile legale menționate conțin reglementări ce se cer a fi lămurite sub aspectul interpretării, pentru înlăturarea unei aplicări neunitare a legii. ... 39. Astfel, o primă chestiune vizează aplicarea dispozițiilor respective unor situații juridice care au luat naștere anterior intrării în vigoare a acestor dispoziții. ... 40. Aceste dispoziții instituie drepturi și obligații ce decurg dintr-un raport juridic preexistent apariției legii, între titularul capacității energetice și titularul unui titlu de proprietate asupra terenului. ... 41. Modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziții a condus la practica judiciară neunitară, în sensul că unele instanțe au soluționat acțiunile în acordarea de despăgubiri prin aplicarea dispozițiilor legale respective, iar alte instanțe au considerat că nu sunt aplicabile aceste dispoziții legale, ci dispozițiile de drept comun în vigoare la momentul punerii în funcțiune a capacităților energetice, respectiv dispozițiile din Codul civil privitoare la răspunderea civilă delictuală. ... 42. În această situație se ridică problema dacă cererea de acordare a despăgubirii formulată de către titularul unui titlu de proprietate asupra terenului împotriva titularului capacității energetice situate pe terenul respectiv, capacitate construită anterior intrării în vigoare a dispozițiilor legale menționate, se judecă potrivit acestor dispoziții legale sau potrivit dispozițiilor în vigoare la momentul ridicării capacității respective. ... 43. Tot din această perspectivă se pune și problema modului de interpretare a dispozițiilor art. 35 alin. (3) și art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv art. 30 alin. (4) și art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, în condițiile în care proprietarul rețelei energetice invocă dreptul de proprietate ca având natură legală, în timp ce proprietarul terenului invocă propriul titlu. ... 44. Unele instanțe au acordat despăgubiri proprietarilor de terenuri, în timp ce alte instanțe au considerat că titularii de capacități energetice au un drept de proprietate care își are izvorul în lege și nu pot fi obligați la plata de despăgubiri. ... 45. Prin urmare, se ridică problema dacă, potrivit dispozițiilor legale respective, persoanele care au titlu de proprietate asupra terenurilor afectate de rețelele electrice construite anterior intrării în vigoare a legilor respective pot să obțină despăgubiri pentru lipsa de folosință. ... ...
Sursa oficială ↗