Decizia CCR nr. 267/2025Punctul 4

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.05.2025 · dosar 592/39/2017
Punctul 4
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul doamnei avocat, care solicită admiterea excepției având ca obiect dispozițiile art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală și în special sintagma „obligații de plată restante“ în corelare cu dreptul persoanei chemate să răspundă solidar pentru debitorul declarat insolvabil de a contesta existența și cuantumul acestor obligații. Învederează că a depus la dosarul cauzei hotărâri pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la dispoziții similare cu cele criticate, prin care s-a reținut, în esență, că terțul, în cursul procedurii de răspundere solidară, trebuie să poată să pună în discuție constatările de fapt și calificările juridice realizate de administrația fiscală, în cadrul procedurii de impunere a obligațiilor de plată. În continuare, reprezentantul convențional al autorului excepției învederează aspecte de fapt ce țin de soluționarea cauzei în cadrul căreia a fost ridicată excepția. Se mai arată că, în măsura în care terțul interesat nu poate contesta, personal și direct, decizia de impunere la momentul emiterii acesteia pentru că nu este persoană interesată și lezată de această decizie, faptul de a nu-i permite ulterior, în cadrul procedurii de atragere a propriei răspunderi patrimoniale, să conteste existența și cuantumul obligațiilor de plată reprezintă o violare a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil. În final, reiterează elemente cuprinse în cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate și în notele scrise depuse la dosar. ...
Sursa oficială ↗