Decizia ÎCCJ nr. 31/2019 (RIL)Punctul VII

VII. Opiniile exprimate de specialiștii consultați (i) Facultatea de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu“ din București 18. Prin punctul de vedere formulat la data de 13 iunie 2019 s-a apreciat că instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială/funcțională dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă. ... 19. S-a arătat că prin neinvocarea în termen a excepției necompetenței materiale/funcționale (și teritoriale) intervine decăderea părții interesate din dreptul de a invoca excepția de necompetență, astfel încât se fixează definitiv competența în favoarea instanței sesizate de reclamant. Prin urmare, aceasta devine competentă să soluționeze cauza, ceea ce înseamnă că, ulterior, ea nu își va mai putea declina în mod legal competența, deoarece, dacă s-ar admite o astfel de posibilitate, ar însemna să se nesocotească dispozițiile art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care este o normă de ordine publică. ... 20. Pentru ipoteza în care, potrivit art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța sesizată de reclamant s-a declarat competentă să soluționeze cauza, dacă s-ar admite soluția conform căreia instanța ar putea în mod legal să își decline ulterior competența, ar însemna să se deroge de la norma de ordine publică ce stabilește caracterul interlocutoriu al acestei încheieri fără a exista un text de lege expres în acest sens; însă, potrivit regulilor unanim admise în doctrină și în jurisprudență, precum și conform art. 10 din Codul civil, excepțiile (derogările) trebuie să fie expres și limitativ prevăzute de lege, iar nu deduse pe cale de interpretare. ... 21. Opinia contrară se întemeiază pe argumentul că instanța învestită prin declinarea competenței s-ar poziționa ca o instanță de control judiciar față de instanța care și-a declinat competența, însă această susținere nu poate fi primită. În toate cazurile în care se ivește un conflict negativ de competență, instanța care își declină cea din urmă competența verifică/constată, în aprecierea sa, nu numai faptul că ea nu este competentă, ci și faptul că instanța sesizată inițial este competentă, deoarece declinările de competență trebuie să fie reciproce. Cu alte cuvinte, ea constată că instanța sesizată inițial a greșit declinându-și competența, greșeala putând consta nu numai în faptul că nu a aplicat în mod corespunzător textul de lege referitor la stabilirea competenței, ci și în faptul că nu a aplicat în mod corespunzător dispozițiile legale care reglementează procedura de soluționare a excepției de necompetență. ... 22. Soluția contrară ar permite instanței sesizate de reclamant să se dezînvestească (fără a exista posibilitatea apariției unui conflict negativ de competență) în orice situație de soluționare a unei cauze nu prin raportare la dispozițiile legale care stabilesc competența, ci aplicând greșit prevederile legale care reglementează soluționarea excepției. ... 23. De altfel, instanța învestită prin declinarea competenței nici nu realizează un veritabil control judiciar, ci doar constată că ea a devenit necompetentă să soluționeze cauza începând cu momentul la care a expirat termenul legal de invocare a excepției de necompetență materială/funcțională (sau teritorială) în fața instanței sesizate de reclamant, deoarece la acel moment instanța inițial învestită a devenit competentă. ... ... (ii) Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara 24. Prin opinia juridică înregistrată la 24 iunie 2019 s-a considerat corectă prima orientare jurisprudențială expusă, care a ajuns la concluzia că necompetența materială poate fi invocată de către părți ori de către judecător doar în fața primei instanțe, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în condițiile art. 131 din Codul de procedură civilă. Invocarea excepției de necompetență materială ulterior primului termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii nu mai este posibilă, competența materială fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost introdusă cererea. ... 25. Pentru susținerea acestei interpretări s-a arătat că trebuie avute în vedere și prevederile art. 132 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care dispun că atunci când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, aceasta este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent. ... 26. Soluționarea excepției determină, în funcție de soluția la care s-a oprit instanța, trecerea la judecarea cauzei, la declinarea de competență sau la respingerea cererii ca inadmisibilă. ... 27. Excepția de necompetență materială (sau teritorială) de ordine publică, dacă nu a fost invocată în termenul legal, nu va mai putea fi invocată până la finalul procesului, nici în faza judecății în primă instanță, nici în căile de atac, ceea ce reprezintă o caracteristică a excepțiilor relative. Excepția de necompetență materială (sau teritorială) de ordine publică a dobândit, în acest fel, o natură mixtă, îmbinând trăsăturile specifice excepțiilor absolute și celor relative. ... 28. Instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca excepția necompetenței materiale/funcționale, deoarece termenul stabilit de legiuitor - primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii - a expirat în fața primei instanțe sesizate și, chiar dacă ne aflăm în prezența unei excepții de ordine publică, legiuitorul nu a mai permis invocarea acestei excepții oricând. ... 29. Observând că prima instanță sesizată a devenit competentă ca urmare a depășirii momentului procesual menționat de art. 131 din Codul de procedură civilă, fiind dată încheierea prevăzută de art. 132 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în mod corect cea de-a doua instanță poate observa că, în privința cauzei civile respective, competența materială/funcțională nu îi mai aparține, fiind deja câștigată de prima instanță. Mai mult, trebuie observat că încheierea interlocutorie pe care a pronunțat-o prima instanță nu poate fi atacată decât odată cu fondul cauzei, de unde rezultă că aceasta devine obligatorie atât pentru prima instanță sesizată, cât și pentru cea de a doua instanță. Or, invocarea excepției de necompetență materială/funcțională de către a doua instanță sesizată ca urmare a declinării de competență nu reprezintă altceva decât respectarea încheierii interlocutorii pronunțate de prima instanță, fără a mai fi necesare alte verificări. ... 30. Drept urmare, admiterea excepției de necompetență materială/funcțională a celei de a doua instanțe sesizate se poate dispune exclusiv în raport cu încheierea interlocutorie a instanței mai întâi învestite cu soluționarea cauzei. ... 31. În schimb, contrar celei de a doua opinii exprimate, specialiștii Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara nu consideră că instanța din urmă sesizată s-ar poziționa, în fapt, ca o instanță de control judiciar în condițiile în care doar își verifică propria competență și, cu această ocazie, se raportează și la încheierea interlocutorie a primei instanțe învestite. Ulterior, stabilirea în mod definitiv a instanței care va soluționa respectiva cauză nu este atributul celei de a doua instanțe sesizate, ci al instanței superioare comune care va pronunța o hotărâre definitivă prin care va lămuri aspectul privitor la competență. ... 32. S-a apreciat că a doua opinie exprimată nu reflectă spiritul dispozițiilor cuprinse în art. 131-135 din Codul de procedură civilă deoarece nu ar permite, teoretic, nicio verificare de competență din partea instanței din urmă sesizate, excluzând astfel de plano posibilitatea ivirii unui conflict negativ de competență, deși legiuitorul îl reglementează expres tocmai în scopul producerii de consecințe juridice. Mai mult, se omite faptul că hotărârea celei de a doua instanțe de declinare a competenței nu produce consecințele prevăzute de art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă și nu leagă instanța în favoarea căreia cauza este din nou declinată (în ipoteza de față, instanța învestită inițial), ci doar se declină dosarul și se constată conflictul negativ de competență. Ca atare, nu se poate considera că instanța din urmă sesizată și-ar aroga competențe pe care legea nu i le atribuie, ba dimpotrivă, procedând astfel, a doua instanță este cea care respectă dispozițiile procesuale și, constatând ivit conflictul negativ de competență, oferă instanței superioare comune posibilitatea restabilirii legalității sub aspectul determinării instanței competente material/funcțional, adică tocmai instanța inițial învestită. ... ... (iii) Centrul de procedură civilă din cadrul Facultății de Drept a Universității din București 33. Prin opinia științifică înregistrată la 27 iunie 2019 s-a apreciat că este corectă prima orientare jurisprudențială expusă în sesizarea privind recursul în interesul legii, respectiv aceea că necompetența materială poate fi invocată de părți ori de judecător doar în fața primei instanțe, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, în condițiile art. 131 din Codul de procedură civilă. Invocarea excepției de necompetență materială de soluționare a cauzei ulterior acestui moment procesual nu mai este posibilă, competența materială fiind câștigată în mod definitiv de instanța la care a fost introdusă cererea. În măsura în care prima instanță invocă excepția necompetenței materiale ulterior momentului prevăzut expres în art. 131 din Codul de procedură civilă, instanța ulterior învestită își poate declina competența în favoarea primei instanțe, motivând că această instanță a devenit competentă să soluționeze cauza, ca urmare a pronunțării unei încheieri interlocutorii prin care a reținut că este competentă material. Chiar și în absența unei încheieri interlocutorii prin care s-a reținut competența, altfel obligatorie conform art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență este consolidarea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat. ... 34. În argumentarea acestei opinii s-a arătat că prin efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență instanța inițial sesizată devine competentă să soluționeze cauza, prin efectul unei prorogări legale de competență sui-generis, care rezultă implicit, dar neîndoielnic, din ansamblul reglementării instituite de art. 130 și 131 din Codul de procedură civilă. ... 35. Într-adevăr, dacă instanța inițial necompetentă, devenită însă competentă prin neinvocarea excepției în termenul legal, ar fi, totuși, considerată îndreptățită să își decline competența către instanța pe care o consideră a fi competentă - în urma unei examinări, desigur, tardive - termenul legal ar rămâne fără niciun efect practic, deoarece declinarea competenței făcută în condiții nelegale ar rămâne în ființă, impunându-se atât instanței de trimitere, cât și instanței ierarhic superioare care va pronunța regulatorul de competență. ... 36. Prin opinia exprimată s-a apreciat că această posibilitate trebuie recunoscută instanței la care se declină competența, deoarece, în caz contrar, normele care reglementează condițiile și mai ales termenele de invocare a excepției de necompetență ar fi lipsite de orice eficiență. ... 37. Mai mult decât atât, pentru identitate de rațiune și pentru consecvență ar trebui ca nici instanța care ar avea competența să soluționeze eventualul conflict negativ de competență să nu poată face o atare analiză. Or, o atare concluzie, în mod evident, nu poate fi primită fără a goli de conținut mecanismul de reglare a conflictului de competență. ... 38. S-a apreciat că instanța care primește dosarul își poate invoca, din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 din Codul de procedură civilă, necompetența materială (procesuală sau funcțională), respectiv necompetența teritorială și declina competența în favoarea instanței sau secției inițial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci verifică doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței materiale sau teritoriale exclusive. ... 39. De asemenea, instanța care soluționează conflictul de competență nu poate face abstracție de împrejurarea că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, și aceasta deoarece ea trebuie să determine competența în concret, în pricina ce se judecă, iar nu în mod abstract, într-o pricină similară. ... ... ...