Decizia ÎCCJ nr. 25/2019 (RIL)Punctul 7

7. Punctele de vedere ale facultăților de drept 7.1. Punctul de vedere al facultății de drept - Catedra de drept penal din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca Facultatea de Drept - Catedra de drept penal - din cadrul Universității Babeș-Bolyai a apreciat că, în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, cursul termenului prescripției răspunderii penale se va considera întrerupt prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal. În soluționarea acestei probleme de drept s-a apreciat că trebuie pornit de la calificarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018. Așa cum este cunoscut, deciziile Curții Constituționale prin care se admite o excepție făceau obiectul unei clasificări bipartite, care distingea între deciziile de neconstituționalitate propriu-zise (prin care se constata neconstituționalitatea totală sau parțială a unui text de lege) și deciziile interpretative (prin care se atribuia unei noțiuni utilizate de legiuitor un înțeles menit să păstreze textul de lege examinat în limitele constituționalității). De dată mai recentă, jurisprudența Curții a consacrat o a treia categorie de decizii, respectiv cele prin care se constată neconstituționalitatea unei soluții legislative. Această categorie nu se suprapune cu cea a deciziilor interpretative stricto sensu pentru că demersul Curții Constituționale nu vizează atribuirea unei noi (sau unei anumite) semnificații unui termen sau unei sintagme din cuprinsul normei. De asemenea, deciziile analizate nu pot fi calificate nici ca decizii prin care se constată neconstituționalitatea propriu-zisă, dat fiind că în acest caz dispozitivul nu face referire la neconstituționalitatea unui articol de lege. Efectele atașate, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, unei decizii de constatare a neconstituționalității unei dispoziții legale nu pot fi asociate unei astfel de decizii. Un argument suplimentar în acest sens este dat tocmai de rațiunea recurgerii la o decizie de constatare a neconstituționalității soluției legislative, și nu a textului legal. Prin acest procedeu Curtea Constituțională vrea să evite tocmai efectele prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție, a căror intervenție ar fi contrară scopului urmărit prin decizie. Două exemple sunt edificatoare sub acest aspect. Prin Decizia nr. 224/2017 Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul penal, care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituțională. A recunoaște acestei decizii efectele prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție ar conduce la dezincriminarea faptei de a conduce fără permis și alte categorii de vehicule, soluție ce ar contraveni însăși rațiunii ce a stat la baza deciziei Curții, întrucât ar lipsi și mai mult de protecție valori importante protejate constituțional. Tot astfel, prin Decizia nr. 67/2015, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002, care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din aceeași lege, și care nu a comis o infracțiune gravă, este neconstituțională. Efectul acestei decizii nu a fost în niciun caz cel prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia ar fi urmat ca dispoziția din art. 19 din Legea nr. 682/2002 să își înceteze aplicabilitatea - cu consecința pierderii pentru viitor a beneficiului reducerii la jumătate a limitelor pedepsei aplicabile martorului ce a comis o infracțiune gravă. Dimpotrivă, așa cum arată chiar Curtea în considerentele deciziei evocate, „neconstituționalitatea discriminării astfel constatate are ca rezultat acordarea beneficiului reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege și martorilor care au săvârșit infracțiuni ce excedează definiției din art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002“. Așa fiind, deciziile de constatare a neconstituționalității unei soluții legislative se înscriu în categoria denumită în doctrină a deciziilor manipulative, care determină o reformulare a conținutului normei, în scopul de a-l face compatibil cu prevederile constituționale. Un examen de jurisprudență arată, fără echivoc, faptul că în marea majoritate a situațiilor, cu sau fără o precizare în acest sens în considerentele deciziei Curții Constituționale, instanțele și parchetele au recurs de îndată la interpretarea și aplicarea textului vizat prin prisma deciziei Curții, chiar dacă acest lucru a însemnat de facto o modificare implicită a normei în cauză. Decizia care a generat sesizarea Înaltei Curți Constituționale în prezenta cauză operează în mod vădit în favoarea persoanelor ce au comis infracțiuni, declarând neconstituțională soluția legislativă care optase pentru extinderea sferei actelor de procedură susceptibile să întrerupă cursul prescripției, urmând regimul expus anterior, în sensul că instanțele sunt ținute să aplice de îndată soluția identificată de Curtea Constituțională ca fiind constituțională. Prin considerentele deciziei, Curtea constată că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat. Cu alte cuvinte, soluția pe care instanțele trebuie să o promoveze este cea potrivit căreia cursul prescripției răspunderii penale se întrerupe doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului. ... 7.2. Punctul de vedere al Facultății de Drept - Catedra de drept penal din cadrul Universității de Vest din Timișoara Prin punctul de vedere transmis, Facultatea de Drept - Catedra de drept penal din cadrul Universității de Vest din Timișoara a apreciat că modul unitar de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale este în sensul că, în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal. S-a arătat că, prioritar, se impune realizarea unui examen teoretic pentru a se stabili tipul deciziei care a generat practica neunitară ce face obiectul recursului în interesul legii. Prin Decizia nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză“, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituțională. Deși din lecturarea dispozitivului hotărârea apare ca fiind una de admitere, Curtea Constituțională nu a constatat neconstituționalitatea unei legi, a unui articol ori a unei sintagme a textului de lege, ci a declarat neconformă actului fundamental doar o soluție, un mod de interpretare a normei penale. Curtea a argumentat în considerentele deciziei constituționalitatea vechii opțiuni a legiuitorului, în vigoare până la 1 februarie 2014 (aceea a întreruperii cursului prescripției doar prin efectuarea unor acte de procedură ce trebuiau comunicate suspectului sau inculpatului). Curtea a arătat că structura actuală a textului art. 155 alin. (1) din Codul penal are un înțeles contrar Constituției, acesta nemaiputând fi aplicat în această formă, dar în același timp a indicat, în considerentele deciziei, și care este înțelesul constituțional al normei, impunând ca numai acest înțeles să poată fi avut în vedere de instanțele de judecată. Așadar, Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 este una cu caracter de interpretare. Dacă ar fi vizat pronunțarea unei decizii simple ori extreme, Curtea Constituțională ar fi folosit în dispozitivul deciziei exprimarea: „sintagma «se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză» din cuprinsul art. 155 din Codul penal este neconstituțională“ sau ar fi declarat contrar Constituției întreg alin. (1) al art. 155 din Codul penal. Un exemplu în acest sens, în care s-a eliminat din norma juridică doar o parte a acesteia, este Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017), prin care Curtea Constituțională a admis excepția și a constatat că sintagma „și împotriva aceluiași subiect pasiv din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională“. Faptul că, în paragrafele 28-31 ale Deciziei nr. 297/2018, Curtea Constituțională argumentează care este soluția ce se impune în aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, precum și coroborarea acestor argumente cu dispozitivul hotărârii dovedesc, dincolo de orice îndoială, faptul că decizia este una de interpretare, care nu a generat, odată cu publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, încetarea efectelor dispoziției legale analizate, în considerarea art. 147 alin. (1) din Constituția României, așa cum în mod eronat s-a apreciat de o parte a doctrinei și a instanțelor judecătorești. Deciziile interpretative, numite și intermediare sau cu rezervă de interpretare, sunt acelea în care Curtea folosește exprimarea „dispozițiile (...) sunt constituționale în măsura în care...“ sau „dispozițiile (...) sunt neconstituționale în măsura în care...“ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 508/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, Decizia nr. 405/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, Decizia nr. 302/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, Decizia nr. 554/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1013 din 21 decembrie 2017). Atunci când Curtea Constituțională a hotărât în dispozitivul deciziei că numai o anumită interpretare a legii este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile (Decizia nr. 1.422 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 13 decembrie 2011). Prin urmare, dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt în vigoare, în interpretarea ce rezultă din coroborarea dispozitivului Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 cu partea expozitivă a acesteia. În paragraful 24 al deciziei, Curtea Constituțională a arătat care este interpretarea conformă Constituției, în sensul că „prin prisma acestui ultim aspect, întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale devine eficientă, producându-și efectele, într-o manieră completă, doar în condițiile existenței unor pârghii legale de încunoștințare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripție“. De asemenea, paragraful 28 al deciziei statuează că „Având în vedere aceste considerente, se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal asupra persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilității acesteia de a cunoaște aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripției răspunderii penale și al începerii cursului unui nou termen de prescripție. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menționat este și data de la care începe să curgă și poate fi calculat noul termen de prescripție. A accepta soluția contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului și care au ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripției speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din Codul penal“. Efectele deciziei Curții Constituționale se produc direct, chiar și în situația pasivității legiuitorului, astfel că instanțele ce au considerat că, în prezent, cu excepția situației redeschiderii procesului penal, nu mai există cauze de întrerupere a cursului prescripției au procedat greșit. Soluția corectă este aceea în care, prin aplicarea de către instanțele judecătorești în mod direct a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, vor fi considerate ca având efect întreruptiv al prescripției doar actele procedurale care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului. ... ...