Decizia ÎCCJ nr. 5/2019 (HP)Punctul X

X. Opinia specialiștilor consultați asupra chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizărilor În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată opinia scrisă a unor specialiști cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizărilor. Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai a opinat că problemele de drept ce fac obiectul sesizării trebuie soluționate astfel: 1. În interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză își produce efectele numai în cazul actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal. ... 2. Actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale au condus la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale în cauzele aflate pe rol numai în măsura în care erau dintre cele care, potrivit legii, trebuiau comunicate suspectului sau inculpatului. ... În esență, s-au arătat următoarele: În soluționarea primei probleme de drept a cărei dezlegare de principiu se solicită, trebuie pornit de la calificarea Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale. Din această perspectivă, s-a arătat că deciziile de constatare a neconstituționalității unei soluții legislative se înscriu în categoria denumită în doctrină a deciziilor manipulative , care determină o reformulare a conținutului normei, în scopul de a-l face compatibil cu prevederile constituționale. Cu referire la maniera în care această categorie de decizii a fost receptată în practica instanțelor judecătorești, examenul de jurisprudență arată că, în marea majoritate a situațiilor, instanțele și parchetele au recurs de îndată la interpretarea și aplicarea textului vizat prin prisma deciziei Curții, chiar dacă acest lucru a însemnat de facto o modificare implicită a normei în cauză. Doar prin excepție, deciziilor din această categorie li s-a refuzat „efectul direct“ în practica judiciară, în special atunci când completarea cerută de Curte ar fi condus la agravarea în planul dreptului substanțial a situației persoanei în cauză, ca efect al extinderii sferei de incidență a textului de incriminare. Cum decizia care a generat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție operează în favoarea persoanelor care au comis infracțiuni - declarând neconstituțională soluția legislativă care optase pentru extinderea sferei actelor de procedură susceptibile să întrerupă cursul prescripției - instanțele sunt ținute să aplice de îndată soluția identificată de Curte ca fiind constituțională și care rezultă fără echivoc din paragraful 34 din decizie. Cu alte cuvinte, soluția pe care instanțele trebuie să o promoveze este cea potrivit căreia cursul prescripției răspunderii penale se întrerupe doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului. În ceea ce privește cea de-a doua problemă de drept enunțată în sesizare, s-a arătat că în soluționarea ei trebuie avute în vedere efectele pe care Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 le produce sub aspectul aplicării în timp a legii penale. Prescripția răspunderii penale se înscrie (și) pe planul dreptului penal substanțial, astfel încât este supusă principiului legii penale mai favorabile în caz de succesiune a reglementărilor. În cazul de față, modificarea domeniului de incidență al art. 155 alin. (1) din Codul penal ca efect al reinterpretării sale de către Curtea Constituțională este asimilată intervenției unei legi mai favorabile în sensul art. 5 alin. (2) din Codul penal. Chiar dacă acest din urmă text face referire explicită doar la declararea neconstituționalității unui act normativ sau a unor prevederi din acesta, el și-a găsit aplicarea și în ipoteza deciziilor interpretative ale Curții (de exemplu, Decizia Curții Constituționale nr. 11/2015) și nu există niciun motiv pentru a-i refuza incidența în cazul deciziilor manipulative. Așadar, reinterpretarea textului impusă prin Decizia nr. 297/2018 operează ca o lege nouă mai favorabilă și primește aplicare retroactivă. În consecință, criteriul impus de Curte - necesitatea comunicării actului întreruptiv - se aplică și actelor de procedură efectuate anterior deciziei Curții Constituționale. În consecință, făcând aplicarea art. 5 din Codul penal, instanța va trebui să rețină ca acte care au întrerupt cursul prescripției doar actele care, potrivit legii, se comunică suspectului sau inculpatului, indiferent de data la care au fost efectuate. Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași a opinat în sensul că: 1. La momentul actual, în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal prin prisma Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză este o instituție în vigoare în sfera dreptului pozitiv, care își produce efectele numai în cazul îndeplinirii oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal (potrivit interpretării obligatorii a Curții Constituționale). ... 2. Actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale (în cauzele penale pendinte la data publicării acesteia), cu respectarea art. 155 alin. (1) din Codul penal în forma în vigoare la data efectuării lor, nu au condus automat la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale în cauzele aflate pe rol (cu urmarea începerii curgerii unui nou termen de prescripție a răspunderii penale de la data dispariției cauzei întreruptive), ci numai dacă acestea au făcut parte dintre acele acte de procedură a căror îndeplinire trebuia comunicată, potrivit legii, suspectului sau inculpatului. ... În argumentarea acestei opinii s-au arătat, în esență, următoarele: 1. Efectul Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale - în condițiile în care legiuitorul nu a reacționat în termen de 45 de zile de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, constă în faptul că instituția întreruperii cursului termenului prescripției răspunderii penale continuă să funcționeze (este activă în sfera dreptului pozitiv), dar numai în interpretarea (constituțională) limitată, potrivit căreia incidența sa este restrânsă doar la desfășurarea (într-o cauză penală) acelor acte de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului. În ansamblul lor, considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, apreciată ca fiind una interpretativă (intermediară, conținând o rezervă de interpretare/clauză de interpretare obligatorie), iar nu una simplă [extremă/radicală, de constatare a neconstituționalității normei din art. 155 alin. (1) din Codul penal] susțin (atât prin trimitere la fosta soluție legislativă în materie, cât și prin formulări directe, neechivoce) importanța instituției întreruperii cursului termenului prescripției răspunderii penale și împrejurarea că o funcționare constituțională a acesteia presupune recunoașterea efectului întreruptiv specific doar actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului. În plus, formularea întrebuințată în dispozitivul deciziei poate fi interpretată, în mod rezonabil, în sensul susținerii acestei coerente continuități, pe fond, cu ideea afirmată constant în considerente, impunându-se observarea nuanței potrivit căreia ceea ce s-a declarat a fi neconstituțional nu este art. 155 alin. (1) din Codul penal (per ansamblu, dispozițiile acestuia), ci (doar) „soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul art. 155 alin. (1) din Codul penal“ (formulare care poate fi asociată/echivalată cu aceea de neconstituționalitate a sintagmei îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză“, sens în care se statuează expres și în cuprinsul paragrafelor 31 și 34 din decizie). ... 2. În ceea ce privește cea de-a doua problemă de drept a cărei dezlegare se solicită s-a susținut că vizează efectul aplicării în timp a consecințelor Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, în cadrul mai extins al aspectelor vizând aplicarea în timp a legii penale (lato sensu). Referitor la această problemă s-a făcut trimitere la jurisprudența obligatorie constantă a instanței de contencios constituțional prin care se apreciază că interdicția aplicării retroactive a deciziilor Curții Constituționale este respectată atunci când efectul acestora nu se produce (direct) asupra cauzelor definitiv soluționate, impunându-se însă, în mod imperativ, observarea soluțiilor statuate prin deciziile sale obligatorii, în toate cauzele pendinte la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a respectivelor decizii. Prin urmare, în lumina acestei poziții oficiale a Curții Constituționale înseși, opinia nu poate fi alta decât aceea că în toate cauzele penale aflate pe rol (nesoluționate încă definitiv) la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 297/2018, cursul termenului prescripției răspunderii penale nu se va putea aprecia drept întrerupt (cu urmarea debutului curgerii unui nou termen de la respectiva dată) decât dacă au fost îndeplinite acte de procedură dintre cele care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului (iar data întreruperii va fi reprezentată de data îndeplinirii acestor acte, iar nu a oricărui act de procedură în cauză). ... Facultatea de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu“ din București a opinat în sensul că: 1. În prezent, cursul prescripției răspunderii penale nu poate fi întrerupt în temeiul art. 155 alin. (1) din Codul penal. ... 2. Actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, cu respectarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare la data efectuării lor, nu conduc la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale în cauzele aflate pe rol. ... În argumentarea acestei opinii s-a arătat că problema de drept în discuție (de la pct. 1) trebuie interpretată pornind de la natura Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, care este o decizie simplă (extremă) prin care se declară pur și simplu neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) din Codul penal, astfel cum rezultă fără dubiu din dispozitivul ei. Această natură - neinterpretativă - a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv de decizie prin care este declarată neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) din Codul penal, face aplicabile prevederile art. 147 din Constituție, potrivit cărora, la publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I, se produce suspendarea textului constatat ca neconstituțional, pe o durată de 45 de zile, iar la expirarea acestui termen are loc ieșirea definitivă din vigoare. Așadar, în prezent, art. 155 alin. (1) din Codul penal nu se mai regăsește printre dispozițiile Codului penal în vigoare, cauza constituind-o pasivitatea legiuitorului. Atât legal, cât și constituțional, este exclusă posibilitatea ca Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 să fie considerată interpretativă și să se aprecieze că aceasta stabilește că „prin îndeplinirea unui act de procedură, care se comunică suspectului sau inculpatului, cursul prescripției se întrerupe“. În raport cu aceste argumente s-a opinat că prima chestiune de drept pusă în discuție pornește de la o premisă falsă, și anume că de lege lata dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt în vigoare. Expresia „prin orice act de procedură efectuat în cauză“ a ieșit din fondul activ al legislației penale, fără ca în locul acesteia legiuitorul să introducă o altă expresie. De altfel, deciziile Curții Constituționale prin care este declarată neconstituționalitatea unor dispoziții legale echivalează cu legile de abrogare. Or, o dispoziție legală abrogată nu poate fi niciodată reinterpretată sau repusă în acțiune și, mutatis mutandis, nici o decizie a Curții Constituționale. A proceda altfel ar însemna ca, pe cale judiciară, să fie menținut în vigoare un text care a fost scos din activul legislației prin constatarea neconstituționalității sale. Pornind de la aceste premise, de lege lata, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale nu mai poate avea loc în niciun caz, cu excepția celui reglementat de art. 155 alin. (5) din Codul penal. Practic, în prezent sunt aplicabile doar termenele generale de prescripție a răspunderii penale (cu excepția menționată mai sus) a căror întrerupere nu mai este posibilă potrivit art. 155 alin. (1) din Codul penal în raport cu împrejurarea că legiuitorul a rămas în pasivitate, contrar art. 147 din Constituție. Referitor la cea de-a doua chestiune a cărei dezlegare se solicită s-au arătat următoarele: Producând efecte asupra răspunderii penale, dispozițiile care stabilesc cazurile de întrerupere a răspunderii penale fac parte din dreptul penal material (substanțial) chiar dacă actele de urmărire întreruptive sunt prevăzute de norme procesual penale. Întrucât existența sau inexistența într-o cauză penală concretă a răspunderii penale a infractorului se stabilește prin hotărârea instanței de judecată, la acest moment procesual, instanța decide inclusiv asupra eventualei intervenții a instituției prescripției răspunderii penale, calculând dacă termenul acesteia s-a împlinit ori nu. Prin urmare, instanța de judecată evaluează întotdeauna în prezent, și nu în trecut, dacă termenul prescripției este împlinit. Pentru a stabili aceasta, judecătorul trebuie să ia în considerare și eventualele situații întreruptive de prescripție, dar acestea trebuie raportate la legea în vigoare în momentul când se calculează termenul, și nu la legea în vigoare la momentul când au fost efectuate. În caz contrar, s-ar ajunge la concluzia că un termen de prescripție este stabilit ca fiind împlinit sau nu în raport cu norme juridice inexistente. Situația este cu atât mai clară în cazul în care o dispoziție legală ce reglementează un caz de întrerupere a prescripției este declarată neconstituțională. Redând din considerentele deciziei Curții Constituționale (paragrafele 24, 28, 30 și 31) s-a apreciat că a calcula în prezent termenele de prescripție a răspunderii penale ținând cont de acte de procedură care nu au fost comunicate suspectului/inculpatului, pe considerentul că, anterior deciziei, produceau efectul întreruptiv, echivalează cu a stabili răspunderea penală a unei persoane în baza unor texte de lege pe care Curtea Constituțională le-a constatat ca lipsite de previzibilitate și, prin urmare, a decis că încalcă principiul fundamental al legalității incriminării. Cu alte cuvinte, s-ar permite instanțelor să dea eficiență, în prezent, unui text de lege neconstituțional. Concluzionând, s-a arătat că, și în situația în care s-ar considera că Decizia nr. 297/2018 este una interpretativă și, deci, că în prezent termenul de prescripție al răspunderii penale se întrerupe (exclusiv) prin actele de procedură ce trebuie comunicate suspectului/inculpatului, actele de procedură care nu se comunică inculpatului nu pot oricum să fie luate în considerare, în prezent, la calculul prescripției, pentru că tocmai împrejurarea că nu se comunică a fost cauza fundamentală ce a stat la baza declarării neconstituțional a art. 155 alin. (1) din Codul penal. Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara - Departamentul de Drept Public a opinat, în principal, în sensul respingerii ca inadmisibilă a sesizării, cu motivarea că, în realitate, instanța a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să interpreteze efectele Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale. În argumentarea opiniei s-a arătat că cea de-a doua condiție de admisibilitate a sesizării, prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv relația de dependență între dezlegarea pretinselor chestiuni de drept și soluționarea pe fond a cauzei, este îndeplinită doar în mod aparent, deoarece, pe de o parte, sesizarea tinde la identificarea de către instanța supremă a modului de aplicare în timp a unei decizii a Curții Constituționale, iar pe de altă parte, dezlegarea de drept vizează doar aspecte teoretice, cu caracter general, referitoare la efectele Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale. Cu privire la fondul sesizării s-a opinat că răspunsul la prima întrebare ar trebui să fie în sensul că „în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, în conformitate cu Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale își produce efectele numai în cazul unui act procesual dintre cele realizate în vederea tragerii la răspundere penală“. În argumentarea acestei opinii s-a arătat că Decizia nr. 297/2018 este o decizie simplă atipică, parțială, Curtea declarând contrară Constituției o soluție legislativă ce are ca efect invalidarea unei sintagme a textului de lege analizat. Conținutul normei este în parte păstrat, în sensul că ar fi inadmisibil să se accepte că nu s-ar mai pune problema întreruperii cursului prescripției, în toate cazurile, cu efectul incidenței, de lege lata, doar a prescripției generale. Din cuprinsul dispozitivului Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 se deduce fără dificultate care este textul legislativ „salvat“ și care este cel contrar Constituției. Efectele deciziei Curții Constituționale se produc direct, chiar și în situația pasivității legiuitorului, aspect dezvoltat de jurisprudența națională în aplicarea, spre exemplu, a Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016; a Deciziei Curții Constituționale nr. 302/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017; a Deciziei Curții Constituționale nr. 554/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.013 din 21 decembrie 2017. Apreciind că, prin declararea neconstituționalității soluției actuale, norma anterioară nu este „reînviată“ și că decizia Curții nu poate impune o soluție legislativă, în lipsa intervenției autorităților abilitate constituțional, s-a arătat că din raționamentul Curții (paragraful 26) se poate deduce că vor produce efect de întrerupere a prescripției doar actele procesuale prin care statul, în exercitarea dreptului său de a trage la răspundere penală persoanele care comit infracțiuni, realizează o activitate în acest sens pe parcursul procesului penal. Referitor la cea de-a doua chestiune de drept a cărei dezlegare se solicită s-a apreciat că aceasta, în esență, este de a stabili dacă art. 155 alin. (1) din Codul penal, după ce Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 și-a produs efectele, are sau nu caracterul unei legi penale mai favorabile, în considerarea art. 5 alin. (1) din Codul penal și art. 15 alin. (2) din Constituție. Norma legală prevăzută de art. 155 alin. (1) din Codul penal este o dispoziție de drept substanțial, având astfel înțelesul pe care art. 5 alin. (1) din Codul penal îl conferă noțiunii de „lege penală“, iar „instituția prescripției aparține dreptului penal substanțial, fiind aplicabil în cazul situațiilor tranzitorii principiul legii mai favorabile, atât în ceea ce privește termenul de prescripție, cât și al actelor întrerupătoare de prescripție“. În situația dedusă judecății, ne aflăm în situația unei soluții legislative declarate neconstituționale, soluție ce își va înceta efectele, prin lipsa de intervenție a legiuitorului în termenul prevăzut de Constituție, norma legală rămânând în vigoare. Prin urmare, norma constituțională arătată se va aplica în mod corespunzător și în acest caz, interpretarea textului de lege nemaiputând fi realizată în modul declarat contrar Constituției, devenind conformă doar „soluția“ ce nu contravine principiilor legii fundamentale, adică aceea ce se circumscrie condițiilor în care o persoană poate fi trasă la răspundere penală. Referitor la aplicarea directă de către instanțele judecătorești a deciziilor sale, Curtea Constituțională a arătat în Decizia nr. 186/1999 că „dispozițiile constituționale pot și trebuie să fie aplicate în mod direct de către instanțele judecătorești și în cazul în care, prin decizie a Curții Constituționale, a fost constatată neconstituționalitatea prevederilor legale existente, iar legiuitorul nu a procedat încă la modificarea sau abrogarea, după caz, a acelor prevederi legale“. Așadar, deciziile Curții Constituționale, fiind obligatorii și având forță pentru viitor, au putere de lege, iar având putere de lege, în dreptul penal substanțial, vor genera situații tranzitorii, în care se va pune problema legii penale mai favorabile ori cea a dezincriminării, în considerarea art. 5 ori a art. 4 din Codul penal. În toate aceste situații, precizările și dispozițiile din Codul penal privind mitior lex vor fi incidente, la fel ca în situația existenței unei legi mai ușoare sau a unei legi de dezincriminare. Invocând deciziile Curții Constituționale nr. 51/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, și nr. 126/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, s-a apreciat că pentru viitor, după data publicării deciziei, vor avea efect întreruptiv de prescripție doar actele procesuale ce au ca scop activitatea de tragere la răspundere penală. Pentru procesele penale în curs de soluționare, în care nu s-au pronunțat hotărâri definitive, efectele Deciziei nr. 297/2018 se vor produce prin aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Codul penal, interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal având efectul unei legi penale mai favorabile, care limitează posibilitatea de întrerupere (și, în consecință, de prorogare) a termenului de prescripție. S-a concluzionat că dezlegarea celei de-a doua chestiuni de drept trebuie să fie în sensul că actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2019, cu respectarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare la momentul efectuării, nu au avut efectul de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu excepția actelor realizate în vederea tragerii la răspundere penală. ...