Decizia ÎCCJ nr. 5/2019 (HP)Punctul III

III. Punctele de vedere ale instanțelor care au dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la chestiunile de drept a căror dezlegare se solicită III.1. În Dosarul nr. 18.348/212/2016 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, completul de judecată învestit cu soluționarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și de inculpații A.A.C., V.P.P., B.D.G.I. și S.D. împotriva Sentinței penale nr. 832 pronunțate la data de 25 iunie 2018 de Judecătoria Constanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea sesizării, prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală întrucât: – este învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, în calea de atac a apelului; ... – de lămurirea modului de rezolvare a problemelor de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei, ținând seama de faptul că, în funcție de modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, ar putea fi incident unul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acțiunii penale [art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală - intervenirea prescripției răspunderii penale], ceea ce ar putea determina pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal; ... – problemele de drept puse în discuție nu fac obiectul unui recurs în interesul legii, iar asupra acestora Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat deja printr-o decizie întemeiată pe dispozițiile art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală sau printr-o hotărâre întemeiată pe dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală. ... Cu privire la prima chestiune de drept, completul de judecată a opinat că ar trebui să se răspundă în sensul că, în prezent, în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză își produce efectele numai în cazul actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului. În argumentarea acestei opinii s-a arătat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, instanța de contencios constituțional a invocat necesitatea stabilirii unui termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de tragere la răspundere penală a inculpatului, termen care să aibă o durată previzibilă pentru acesta, reglementarea actuală fiind de natură să încalce principiul legalității incriminării și pedepsei, principiu ce are în vedere nu doar norma de incriminare, ci și mecanismele prin intermediul cărora presupusul autor al faptei este informat cu privire la persistența în timp a efectelor sociale ale faptelor sale. S-a apreciat că, deși dispozitivul Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale nu este unul specific unei decizii de interpretare, acesta trebuie corelat cu considerentele deciziei, rezultând concluzia că această decizie este una de interpretare, prin care Curtea constată că este neconstituțională o anume soluție legislativă. În această situație, efectele deciziei se produc direct, chiar și în cazul lipsei unei intervenții a inițiatorului legislativ, cum este cazul în speță, iar pentru identificarea soluției legislative apreciate drept constituțională trebuie analizate considerentele deciziei. Întrucât instanța de contencios constituțional a apreciat, în considerente, că soluția legislativă ce corespunde exigențelor Constituției este cea reglementată în art. 123 alin. 1 din Codul penal anterior, rezultă că opțiunea Curții a fost aceea că, în actuala reglementare se revine practic la condițiile întreruperii cursului prescripției din Codul penal anterior, aceasta fiind și interpretarea ce ar trebui dată art. 155 alin. (1) din Codul penal. Cu privire la cea de-a doua chestiune de drept s-a arătat că, potrivit unei opinii, deciziile Curții Constituționale produc efecte pentru viitor, deci aplicarea lor retroactivă este exclusă. Chiar și atunci când, aparent, un astfel de demers are loc, în realitate, ceea ce se aplică retroactiv este legea penală devenită mai favorabilă prin modificarea sa, iar nu decizia Curții în mod direct. Prin urmare, actele de procedură efectuate anterior publicării deciziilor Curții Constituționale, vizând norme procesual penale potrivit dispozițiilor declarate neconstituționale, rămân valabile și produc aceleași efecte pe care le produceau anterior publicării deciziei. În considerarea acestei opinii, răspunsul la întrebare ar trebui să fie în sensul că actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, cu respectarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare la data efectuării lor, ce nu făceau parte din categoria celor care se comunicau suspectului sau inculpatului, au condus la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale în cauzele aflate pe rol. Potrivit celei de-a doua opinii, deși deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, această ipoteză vizează și spețele în care cauzele penale se află încă pe rolul organelor judiciare. Curtea Constituțională a statuat în mod expres și obligativitatea deciziilor interpretative reținând că, „indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate în această interpretare, atât instanțele judecătorești, cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare“. Ca atare, neretroactivitatea deciziilor Curții Constituționale nu înlătură aplicarea acestora în cauzele care sunt încă pe rolul instanțelor de judecată, consecința fiind că efectul de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în cauzele aflate pe rol nu este determinat de orice act de procedură îndeplinit în respectiva cauză, până la publicarea Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, ci tot doar de actele de procedură care se comunică suspectului sau inculpatului. În considerarea acestei opinii, la cea de-a doua chestiune de drept ar trebui să se răspundă în sensul că actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, cu respectarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare la data efectuării lor, ce nu făceau parte din categoria celor care se comunicau suspectului sau inculpatului, nu au condus la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale în cauzele aflate pe rol. ... III.2. În Dosarul nr. 8.402/211/2016/a2 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori, completul de judecată învestit cu soluționarea apelurilor declarate de persoanele vătămate D.G., B.I. și G.V. și de inculpații P.N., B.N., B.E., T.A.M. și P.R., împotriva Sentinței penale nr. 2.224 din 22 decembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 8.402/211/2016, a reținut că prin efectul Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 a instanței de contencios constituțional și a omisiunii legiuitorului de a pune în acord textul legal viciat cu exigențele constituționale statuate, textul art. 155 alin. (1) din Codul penal este incomplet, ceea ce suscită interpretări diferite și divergente. Relativ la cauza dedusă judecății, o primă interpretare are ca punct de plecare textul rămas în vigoare al art. 155 alin. (1) din Codul penal, după publicarea deciziei Curții Constituționale, respectiv „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe“. Această interpretare corelează, în egală măsură, considerentele deciziei cu dispozitivul acesteia, ceea ce ar permite concluzia că termenul de prescripție se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care a fost comunicat efectiv inculpatului (după cum Curtea Constituțională statuează în paragraful 29), chiar dacă textul din Codul penal nu o prevede. O a doua interpretare ar fi aceea că textul actual nu mai permite întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale nici în ipoteza actelor comunicate inculpatului, fiindcă art. 155 alin. (1) din Codul penal nu mai legiferează prin ce acte se întrerupe prescripția. Această interpretare se mai întemeiază pe argumentul că nici Curtea Constituțională și nici judecătorul cauzei nu pot adăuga la lege și, prin urmare, textul incomplet al art. 155 alin. (1) din Codul penal reprezintă o normă de drept penal mai favorabilă care se aplică retroactiv oricărui curs neîmplinit al prescripției răspunderii penale. Concluzia se prevalează de dispozițiile art. 5 din Codul penal referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, textul incomplet al art. 155 alin. (1) din Codul penal reprezentând o dispoziție legală în vigoare mai favorabilă, fiindcă nu prevede cauzele generale de întrerupere a cursului, ceea ce ar determina curgerea unui termen neîntrerupt și împlinirea mai rapidă a termenului prescripției răspunderii penale. Într-o altă interpretare se poate considera că, independent de efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, își produc efectul actele anterioare de întrerupere a cursului termenului prescripției răspunderii penale îndeplinite sub imperiul Codului penal anterior sau al noului Cod penal, în forma existentă până la data publicării deciziei. În acest sens poate fi invocat art. 4 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările ulterioare, potrivit căruia actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege. Referitor la a doua chestiune de drept a cărei dezlegare de principiu se solicită, într-o opinie, se consideră că textul incomplet al art. 155 alin. (1) din Codul penal reprezintă o normă de drept penal mai favorabilă, care se aplică retroactiv oricărui curs neîmplinit al prescripției răspunderii penale. În opinia contrară se consideră că își produc efectul actele anterioare de interpretare a cursului termenului de prescripție a răspunderii penale îndeplinite sub imperiul Codului penal anterior sau al actualului Cod penal în forma existentă până la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, invocându-se în acest sens art. 4 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările ulterioare. Având în vedere aceste interpretări diferite, instanța de trimitere a apreciat îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării, considerând că în cauză există indubitabil o chestiune de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei, deoarece constatarea prescripției răspunderii penale ar atrage admiterea apelurilor și încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Totodată, s-a arătat că asupra chestiunilor de drept a căror dezlegare se solicită, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii. În ceea ce privește fondul problemelor de drept sesizate, instanța de trimitere nu și-a exprimat opinia pentru a nu se antepronunța. ... ...