Decizia ÎCCJ nr. 5/2019 (HP)Punctul I
Punctul I
I. Titularii și obiectul sesizărilor
Prealabil, se impune precizarea că prin rezoluție administrativă s-a conexat Încheierea penală nr. 1.522 din 19 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori prin care s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și care a fost înregistrată cu nr. 73/1/2019, la Dosarul nr. 41/1/2019, având ca obiect sesizarea formulată Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Încheierea din data de 14 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 18.348/212/2016, prin care s-a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțarea unei hotărâri prealabile.
I.1. Prin Încheierea din data de 14 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 18.348/212/2016, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarelor chestiuni de drept:
1) „Dacă, în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză își produce efectele numai în cazul oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal“. ...
2) „Dacă actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale, cu respectarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare la data efectuării lor, au condus la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale în cauzele aflate pe rol“. ... ...
I.2. Prin Încheierea penală nr. 1.522/2018 din data de 19 decembrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. 8.402/211/2016/a2, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și, în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, a solicitat să pronunțe o hotărâre prealabilă prin care să se dea o rezolvare de principiu următoarelor chestiuni de drept:
I. „Dacă termenul de prescripție se întrerupe prin actele de procedură comunicate inculpatului sau acesta nu se mai întrerupe, nefiind legiferat în prezent prin ce acte se întrerupe cursul termenului prescripției“. ...
II. „Dacă actele de întrerupere a cursului termenului prescripției răspunderii penale îndeplinite sub imperiul Codului penal anterior sau al noului Cod penal până la data publicării Deciziei C.C.R. nr. 297/2018 își produc efectele și ulterior acestei decizii“. ... ... ...
Sursa oficială ↗