Decizia ÎCCJ nr. 5/2019 (HP)Punctul II

II. Expunerea succintă a cauzelor II.1. Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a fost sesizată cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și de inculpații A.A.C., V.P.P., B.D.G.I. și S.D. împotriva Sentinței penale nr. 832 din 25 iunie 2018 pronunțate de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. 18.348/212/2016. Prin sentința penală sus-menționată, în baza art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală s-a admis cererea formulată de Ministerul Public și s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților, din infracțiunile de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) din Codul penal, art. 322 din Codul penal și art. 323 din Codul penal, în infracțiunile de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 din Codul penal din 1969, de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 din Codul penal din 1969 și de uz de fals prevăzută de art. 291 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul penal. În baza art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală au fost condamnați inculpații A.A.C. și V.P.P. la pedepse de câte 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. 1, 2, 3 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, iar în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările ulterioare, raportat la art. 71 alin. 1 din Codul penal din 1969 li s-a interzis inculpaților ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal din 1969. În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală s-a încetat procesul penal față de inculpații A.A.C. și V.P.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals prevăzute de art. 291 din Codul penal din 1969 întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. În baza art. 86^1 din Codul penal din 1969 s-a suspendat executarea pedepselor principale aplicate inculpaților pe un termen de încercare de câte 6 ani, calculat conform art. 86^2 alin. 1 din Codul penal din 1969. Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpații să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86^3 alin. 1 lit. a) -d) din Codul penal din 1969. În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969, pe durata suspendării executării pedepselor sub supraveghere s-au suspendat și pedepsele accesorii. În baza art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul B.D.G.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, iar în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările ulterioare, raportat la art. 71 alin. 1 din Codul penal din 1969 i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal din 1969. În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală s-a încetat procesul penal față de inculpatul B.D.G.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 290 din Codul penal din 1969, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. În baza art. 86^1 din Codul penal din 1969 s-a suspendat executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 5 ani, calculat conform art. 86^2 alin. 1 din Codul penal din 1969. Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86^3 alin. 1 lit. a) -d) din Codul penal din 1969. În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-au suspendat și pedepsele accesorii. În baza art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul S.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, iar în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările ulterioare, raportat la art. 71 alin. 1 din Codul penal din 1969 i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și b) din Codul penal din 1969. În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală s-a încetat procesul penal față de inculpatul S.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 290 din Codul penal din 1969, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. S-a constatat că fapta dedusă judecății a fost săvârșită în concurs real cu infracțiunile pentru care inculpatul S.D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare prin Sentința penală nr. 263 din 21 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 3.021/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 2.688 din 6 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pedeapsă pe care instanța a descontopit-o și a repus în individualitatea lor pedepsele componente de 2 ani și 6 luni închisoare și de 5 luni închisoare. În temeiul art. 33 și art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969 s-au contopit pedepsele anterior menționate și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art. 86^1 din Codul penal din 1969 s-a suspendat executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 5 ani, calculat conform art. 86^2 alin. 1 din Codul penal din 1969. Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86^3 alin. 1 lit. a) -d) din Codul penal din 1969. În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-au suspendat și pedepsele accesorii. În baza art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală li s-a atras atenția condamnaților asupra dispozițiilor art. 86^4 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1969 referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare ori în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori stabilite de instanță. Instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: La data de 19 decembrie 2008, inculpatul A.A.C. a solicitat și a obținut un credit bancar de la CEC Bank Sucursala C. în valoare de 1.168.000 lei în baza următoarelor documente ce nu corespund realității: Contractul de management din 3.09.2008 încheiat între S.C. E.C. Group - S.R.L. și inculpat; Adeverința de venit nr. 222 din 19.12.2008 emisă de S.C. E.C. Group - S.R.L. pentru salariat A.A.C.; Contractul de închiriere nr. 877.334 din 2.07.2008 încheiat între S.C. O.P. - S.R.L. și A.A.C.; Fișa suprafeței locative închiriate nr. 877.334 din 2.07.2008, documente ce justificau veniturile realizate la acel moment în vederea garantării plăților aferente creditului obținut în cauză, credit ce ulterior nu a mai fost restituit în întregime. La data de 23 decembrie 2008, inculpatul V.P.P. a solicitat și a obținut un credit bancar de la CEC Bank Sucursala C. în valoare de 1.100.000 lei în baza următoarelor documente ce nu corespund realității: Contractul de management din 3.08.2008 încheiat între S.C. CD T. - S.R.L. și V.P.P.; Adeverința de venit nr. 253 din 19.12.2008 emisă de S.C. CD T. - S.R.L. pentru salariat V.P.P. și Contractul de închiriere nr. 876.246 din 27.05.2008, documente ce justificau veniturile realizate la acel moment în vederea garantării plăților aferente creditului obținut, care ulterior nu a mai fost restituit în întregime. Inculpatul B.D.G.I., în calitate de administrator al S.C. CD T. - S.R.L., a emis în fals Adeverința de venit nr. 253 din data de 19.12.2008 pentru inculpatul V.P.P. și a încheiat Contractul de management din data de 3.08.2008 cu aceeași persoană, pentru a-i facilita obținerea creditului în sumă de 1.100.000 lei de la CEC Bank Sucursala C. Inculpatul S.D., în calitate de administrator al S.C. E.C. Group - S.R.L., a emis în fals Adeverința de venit nr. 222 din data de 19.12.2008 pentru inculpatul A.A.C. și a încheiat Contractul de management din data de 3.09.2008 cu aceeași persoană pentru a-i facilita obținerea creditului în sumă de 1.168.000 lei de la CEC Bank Sucursala C. Analizând cererile formulate de apărătorii inculpaților de a se dispune încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, instanța de fond a reținut, în aplicarea art. 5 din Codul penal, că vechea reglementare este mai favorabilă inculpaților deoarece, spre deosebire de art. 155 alin. (4) din Codul penal, potrivit căruia termenele prevăzute la art. 154 vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni dacă au fost depășite cu încă o dată, art. 123 din Codul penal din 1969 prevedea că prescripția va produce efecte oricâte întreruperi ar avea loc dacă termenul de prescripție prevăzut de lege a fost depășit cu încă jumătate (înainte de modificarea introdusă prin Legea nr. 63/2012 pentru modificarea și completarea Codului penal al României și a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal). În consecință, constatând că termenul de prescripție este de 7 ani, s-a reținut că prescripția a intervenit după cum urmează: pentru inculpații S.D. și B.D.G.I. la data de 18 iunie 2016 (față de data comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată - 19 decembrie 2008); pentru inculpatul V.P.P., la data de 22 iunie 2016 (față de data comiterii infracțiunii de uz de fals constând în folosirea înscrisului falsificat - 23 decembrie 2008), iar pentru inculpatul A.A.C., la data de 18 iunie 2016 (față de data comiterii infracțiunii de uz de fals - 19 decembrie 2008, când a depus înscrisul falsificat la unitatea bancară). La termenul din data de 13 decembrie 2018, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, din oficiu, a pus în discuția părților sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală și, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14 decembrie 2018. Prin Încheierea din data de 14 decembrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. 18.348/212/2016, instanța de apel a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: 1) „Dacă, în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză își produce efectele numai în cazul oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal“. ... 2) „Dacă actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, cu respectarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare la data efectuării lor, au condus la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale în cauzele aflate pe rol“, iar în baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală a suspendat judecarea cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile. ... În considerentele Încheierii din data de 14 decembrie 2018 se arată, în esență, că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit art. 475 din Codul de procedură penală este necesară, având în vedere că în cauză, ca urmare a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, a fost invocată problema de drept a incidenței prescripției răspunderii penale din două perspective, iar modalitatea de interpretare a art. 155 alin. (1) din Codul penal influențează semnificativ soluția ce ar putea fi pronunțată în cauză. S-a invocat și actualitatea acestei probleme de drept care a generat opinii contradictorii în jurisprudență și doctrină și a cărei dezlegare juridică poate influența soluțiile în numeroase cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată și al organelor de urmărire penală. ... II.2. Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a fost sesizată cu soluționarea apelurilor declarate de persoanele vătămate D.Gh., B.I. și G.V. și de inculpații P.N., B.N., B.E., T.A.M. și P.R. împotriva Sentinței penale nr. 2.224 din 22 decembrie 2017 pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 8.402/211/2016. Prin sentința penală sus-menționată, în baza art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 61 alin. (1) ,(2) , și alin. (4) lit. c) din Codul penal, au fost condamnați inculpații P.R., B.E., B.N și P.N. la pedeapsa de câte 200 de zile-amendă pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participației improprii prevăzute de art. 47 din Codul penal raportat la art. 322 din Codul penal, cu aplicarea art. 52 alin. (3) și art. 5 din Codul penal. Prin aceeași sentință a fost condamnată inculpata T.A.M. la pedeapsa de 200 de zile amendă pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 322 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal. În baza art. 61 alin. (3) teza a II-a din Codul penal, pentru fiecare inculpat s-a stabilit cuantumul unei zile-amendă la suma de 70 lei și s-a aplicat pedeapsa amenzii în cuantum de 14.000 lei. Li s-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 63 din Codul penal privind consecințele neexecutării cu rea-credință a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, anume înlocuirea zilelor-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare. Instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: La data de 30 august 2011, inculpații P.R., B.E., B.N. și P.N., prevalându-se de calitatea de membri ai Consiliului de administrație ai S.C. F. - S.A., au determinat-o pe martora C.M. să falsifice o copie a Registrului acționarilor S.C. F. - S.A., după care aceasta din urmă, fără vinovăție, a operat mai multe modificări, în sensul aplicării unor ștampile și adăugării unor însemnări olografe privind tranzacții cu acțiunile societății, pe o copie a Registrului acționarilor S.C. F. - S.A., obținută din Dosarul nr. 230/1.285/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, înscrisul astfel falsificat fiind folosit ulterior ca înscris probator în mai multe dosare civile aflate pe rolul instanțelor de judecată, faptă ce întrunește elementele constitutive ale instigării la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participației improprii prevăzută de art. 47 raportat la art. 322 din Codul penal cu aplicarea art. 52 alin. (3) și art. 5 din Codul penal. La data de 30 august 2011, inculpata T.A.M. a efectuat mai multe modificări, în sensul aplicării unor ștampile și adăugării unor însemnări olografe privind tranzacții cu acțiunile societății S.C. F. - S.A., pe o copie a Registrului acționarilor S.C. F. - S.A., obținută din Dosarul nr. 230/1.285/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, înscrisul astfel falsificat fiind folosit ulterior ca înscris probator în mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal. La termenul de judecată din data de 12 decembrie 2018, inculpatul P.N., pe lângă motivul de apel prin care a solicitat trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării, deoarece a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea cu care a fost sesizată instanța, a formulat o cerere de încetare a procesului penal întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f din Codul de procedură penală raportat la art. 147 din Constituție prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și la art. 5 din Codul penal. În cererea de încetare a procesului penal, inculpatul P.N. a arătat că la data de 25 iunie 2018 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale prin care s-a stabilit că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul art. 155 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională. Cum nici Parlamentul și nici Guvernul nu au modificat art. 155 alin. (1) din Codul penal până la data de 8 august 2018 când a expirat termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituție, dispoziția legală menționată și-a încetat orice efect juridic, fiind scoasă din dreptul pozitiv. În egală măsură, inculpatul a susținut că, fiind vizată o normă de drept substanțial, decizia instanței de contencios constituțional reprezintă o lege penală mai favorabilă în sensul art. 5 din Codul penal. Aceasta nu înseamnă însă că instituția prescripției speciale sau cea a întreruperii cursului prescripției ar fi dispărut din dreptul pozitiv, ci numai cauza de întrerupere constând în îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. În plus, Curtea Constituțională nu are competența de a reformula printr-o decizie de neconstituționalitate un text legal pentru a-l face constituțional, fiind astfel nevoită să scoată textul în afara cadrului normativ, urmând ca doar legiuitorul să introducă în cadrul normativ un text legal constituțional. De aceea, a considera altfel, deci că întreruperea cursului prescripției ar avea loc, în prezent, prin acte care se comunică suspectului sau inculpatului, ar echivala cu o violare a principiului legalității răspunderii penale. Referitor la fondul chestiunii, inculpatul a concluzionat că, în lipsa cauzelor generale de întrerupere a cursului prescripției, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 constau în imposibilitatea de a se întrerupe cursul prescripției prin orice alte acte de procedură până la momentul în care legiuitorul iese din pasivitate și legiferează aceste cauze. Cu privire la efectele deciziei instanței de contencios constituțional asupra cauzelor aflate pe rol, inculpatul a arătat că, potrivit art. 147 din Constituție, deciziile Curții Constituționale se aplică erga omnes și pentru viitor, vizând tocmai situațiile juridice pendinte. Decizia reprezintă o lege penală mai favorabilă și, prin urmare, în virtutea art. 5 din Codul penal, va șterge retroactiv toate întreruperile prescripției ce au intervenit anterior. Dacă dispoziția declarată neconstituțională se interpretează că este lege de procedură, atunci Decizia Curții Constituționale nu se poate aplica retroactiv în virtutea art. 5 din Codul penal; prin urmare, prescripțiile deja întrerupte rămân astfel. Inculpatul a concluzionat că între momentul comiterii faptei și cel al judecății există o succesiune de trei legi penale, respectiv Codul penal anterior, Codul penal actual anterior datei de 25 iunie 2018 și Codul penal actual de după această dată, modificat prin eliminarea din art. 155 alin. (1) a sintagmei prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. Având în vedere, pe de o parte, susținerea apărătorului ales al inculpaților B.N., B.E., T.A.M. și P.R. în sensul că, în măsura în care se va aprecia că a intervenit prescripția răspunderii penale față de inculpatul P.N., aceasta are incidență asupra tuturor inculpaților din cauză, iar, pe de altă parte, argumentele invocate în cererea de încetare a procesului penal, precum și opiniile diferite și divergente exprimate în doctrină și jurisprudență, instanța de apel a pus în discuția părților dacă se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni drept. Prin Încheierea penală nr. 1.522/2018 din 19 decembrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. 8.402/211/2016/a2, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și, în consecință, în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal în vigoare în prezent, respectiv în forma „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe“ (restul textului fiind declarat neconstituțional, respectiv „prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză“) a solicitat instanței supreme să pronunțe o hotărâre prealabilă prin care să dea o rezolvare de principiu unor chestiuni de drept. I. „Dacă textul în vigoare se poate interpreta că termenul de prescripție s-a întrerupt prin actele de procedură comunicate inculpatului. Dacă, nefiind legiferat în prezent prin ce acte se întrerupe cursul prescripției, atunci acesta nu se mai întrerupe“. ... II. „Dacă actele de întrerupere a cursului prescripției îndeplinite sub imperiul Codului penal anterior sau al noului Cod penal până la data publicării Deciziei Curții Constituționale a României nr. 297/2018 își produc efectele în prezent și a amânat pronunțarea la data de 19 decembrie 2018“. ... Analizând argumentele invocate în cererea de constatare a prescripției răspunderii penale, instanța de apel, pornind de la considerentele Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale (paragraful 28), a reținut că, în prezent, prin efectul acestei decizii și al omisiunii legiuitorului de a pune în acord textul legal viciat cu exigențele constituționale, textul art. 155 alin. (1) din Codul penal este incomplet, ceea ce suscită interpretări diferite și divergențe ale acestuia, deși în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a fost subliniată importanța asigurării accesibilității și previzibilității legii, instituindu-se o serie de repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigențe. ... ...