Decizia ÎCCJ nr. 190/2025 (HP)Punctul II

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 19.05.2025 · dosar 8.208/118/2017
Punctul II
II. Expunerea succintă a cauzei 15. Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, de inculpații N.M., N.T. și S.C. L.T.F. - S.R.L. și de partea civilă A.P.I.A. împotriva Sentinței penale nr. 78 din data de 4 martie 2024, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția penală în Dosarul nr. 8.208/118/2017*. ... 16. Prin sentința penală atacată, prima instanță a dispus, printre altele, condamnarea inculpaților N.M., S.C. L.T.F. - S.R.L. și N.T. pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu reținerea dispozițiilor art. 48 alin. (1) din Codul penal în ceea ce îl privește pe inculpatul N.T. ... 17. Pe latură civilă a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de A.P.I.A. București în contradictoriu cu inculpații N.T., N.M. și S.C. L.T.F. - S.R.L., iar în baza art. 25 și 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.349 și 1.357 din Codul civil aceștia au fost obligați, în solidar, către partea civilă A.P.I.A. București, după cum urmează: – în solidar, inculpații N.T., N.M. și S.C. L.T.F. - S.R.L., la plata sumei de 1.240.603,14 lei pentru campaniile 2015 și 2016 și la plata accesoriilor aferente, dobânzi și penalități de întârziere, calculate potrivit legislației fiscale aferente acestei sume; ... – în solidar, inculpatele N.M. și S.C. L.T.F. - S.R.L., la plata sumei de 307.286,30 lei, reprezentând despăgubiri civile, daune materiale - sprijin agricol pentru campania din 2017 și la plata accesoriilor aferente, dobânzi și penalități de întârziere, calculate potrivit legislației fiscale aferente acestei sume. ... ... 18. Au fost respinse, ca nefondate, celelalte pretenții civile formulate de A.P.I.A. București, în contradictoriu cu inculpații, pentru suma de 17.693 lei, aferentă Schemei naționale de plată - Accize motorină pentru campania 2017, în raport cu limitele judecății din cauză stabilite prin actul de sesizare. ... 19. În sarcina inculpatelor N.M. și S.C. L.T.F. - S.R.L. s-a reținut, în esență, că în campaniile agricole 2015, 2016 și 2017, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în realizarea obiectului de activitate, în numele și interesul societății, cu concursul inculpatului N.T., primar al comunei Bărăganu, județul Constanța, au formulat cu rea-credință la A.P.I.A. - Centrul Județean Constanța cereri unice de sprijin pentru suprafață (SAPS), folosind declarații și documente false, inexacte sau incomplete cu privire la suprafețele de: 157,4 ha (din suprafața totală utilizată de 634,46 ha) - 2015; 141,7 ha (din suprafața totală utilizată de 649,97 ha) - 2016 și 112,7 ha (din suprafața totală utilizată de 639,88 ha), care au condus la obținerea pe nedrept, de către S.C. L.T.F. - S.R.L., de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în sumă totală de 1.547.889,44 lei (587.493,87 lei pe anul 2015, 653.109,27 lei pe anul 2016 și 307.286,3 lei pe anul 2017), ce reprezintă prejudiciu adus A.P.I.A. ... 20. De asemenea, în sarcina inculpatului N.T. s-a reținut că, în calitate de primar al comunei Bărăganu, județul Constanța, a fost complice la săvârșirea infracțiunilor de către inculpatele N.M. și S.C. L.T.F. - S.R.L., relativ la declarațiile și documentele false prezentate/folosite cu ocazia cererilor SAPS formulate la A.P.I.A. - Centrul Județean Constanța, în campaniile agricole 2015 și 2016, de către S.C. L.T.F. - S.R.L., prin emiterea de către primar a adeverințelor de suprafață nr. 1.790 din 5.06.2015 și nr. 1.367 din 18.04.2016, eliberate de comuna Bărăganu. ... 21. Sub aspectul laturii civile, prima instanță a reținut că, deși cererea de sprijin viza mai multe terenuri, alături de parcelele A477 și A478 ce au făcut obiectul cercetărilor în cauză, iar constituirea de parte civilă s-a făcut pentru întreaga sumă acordată inculpatei S.C. L.T.F. - S.R.L. de către A.P.I.A., în mod temeinic și legal se impune acordarea întregii sume, și nu doar a ajutoarelor aferente parcelelor A477 și A478, având în vedere că există o legislație specială în acest domeniu, care este aplicabilă în cazul de față, respectiv art. 35 alin. (6) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Sistemul Integrat de Administrare și Control și condițiile pentru refuzarea sau retragerea plăților și pentru sancțiunile administrative aplicabile în cazul plăților directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală și al ecocondiționalității [Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014], unde se prevede că, în cazul în care se stabilește că beneficiarul a furnizat dovezi false pentru a primi sprijinul sau nu a furnizat informații necesare din motive de neglijență, sprijinul se retrage în întregime. Mai mult, activitatea infracțională presupune inserarea în fals, în adeverințele puse la dispoziție și în declarațiile completate de depunător, a unor aspecte cu caracter nereal, inexact, pentru întreaga suprafață, ceea ce presupune că acest caracter fals are repercusiuni asupra întregului dosar depus la A.P.I.A., cu documentația aferentă. ... 22. Împotriva sentinței penale anterior menționate au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, inculpații N.M., N.T. și S.C. L.T.F. - S.R.L. și partea civilă A.P.I.A. ... 23. La termenul din data de 2 decembrie 2024, acordat de instanța de apel, apelanta inculpată N.M., prin apărător ales, a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă principiul reparării proporționale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 presupune restituirea doar a sumelor pentru suprafețele cu privire la care s-au constatat nereguli sau pentru toate suprafețele ce fac obiectul cererilor de subvenții. ... ...
Sursa oficială ↗