Decizia ÎCCJ nr. 3/2018 (HP)Punctul II
Punctul II
II. Expunerea succintă a cauzei
Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și inculpatul C.A. împotriva Sentinței penale nr. 43 din data de 12 ianuarie 2017, pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. 17.774/212/2013/a2.
Prin sentința penală menționată s-a dispus, printre altele, în baza art. 228 alin. (1) și art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, condamnarea inculpatului C.A., pentru infracțiunea de furt calificat, la pedeapsa de 3 ani închisoare (faptă din data de 19/20.04.2011).
S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 1.199 din 22.10.2015 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 531/P din 4.05.2016, Sentința penală nr. 1.297 din 26.10.2012 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 22/P din 1.01.2013, și Sentința penală nr. 1.713 din 5.07.2016 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin neapelare la data de 22.07.2016.
S-a descontopit pedeapsa de 5 ani și 5 luni închisoare și 3.500 lei amendă penală, aplicată prin Sentința penală nr. 1.199 din 22.10.2015, în pedepsele componente, astfel:
– pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare pentru art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, art. 41 alin. (1) din Codul penal și art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată; ...
– pedeapsa de 3.500 lei amendă penală pentru art. 64 lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările și completările ulterioare; ...
– pedeapsa de 4 ani închisoare pentru art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. 3 lit. h) din Codul penal anterior (vechiul Cod penal), pronunțată prin Sentința penală nr. 1.297/2012. ...
S-a descontopit pedeapsa de 5 ani și 9 luni închisoare și 3.500 lei amendă penală, aplicată prin Sentința penală nr. 1.713 din 5.07.2016 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin neapelare la data de 22.07.2016, în pedepsele componente, astfel:
– pedeapsa de 1 an închisoare pentru art. 228 alin. (1) și art. 229 alin. (1) lit. b) , d) și e) din Codul penal, art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, art. 41 alin. (1) și art. 5 din Codul penal; ...
– pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare; ...
– pedeapsa de 3.500 lei amendă penală; ...
– pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1.297/2012. ...
În baza art. 86^5 și art. 85 alin. 1 din Codul penal din 1969 în referire la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 42/2008 s-a dispus anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1.297 din 26.10.2012 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 22/P din 1.03.2013.
În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) și e) din Codul penal în referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările ulterioare, s-au contopit pedepsele de mai sus, respectiv 4 ani închisoare, 1 an și 5 luni închisoare, 1 an închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 21 de luni închisoare, condamnând, în final, inculpatul C.A. la pedeapsa de 4 ani și 21 de luni închisoare, la care s-au adăugat 3.500 lei amenda penală.
S-a dispus ca pedeapsa de 4 ani și 21 de luni închisoare să se execute în regim de detenție, potrivit art. 60 din Codul penal.
În baza art. 40 alin. (3) din Codul penal s-a scăzut din durata pedepsei aplicate ceea ce s-a executat, respectiv durata reținerii din 2.03.2014, a reținerii și arestării preventive din 14.12.2011 până la 27.12.2011, de la 27.09.2012 la 26.10.2012 și de la 5.05.2016 la zi.
S-au anulat Mandatul de executare a pedepsei nr. 3.545 din 4.05.2016, emis în Dosarul penal nr. 9.343/212/2014 al Judecătoriei Constanța, și Mandatul de executare a pedepsei nr. 1.982 din 22.07.2016, emis in Dosarul penal nr. 6.090/256/2015 al Judecătoriei Medgidia, și s-a dispus emiterea unor noi forme de executare a pedepsei, la rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul penal s-a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv aceea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 65 din Codul penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.
În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 19/20.04.2011, inculpatul C.A. împreună cu alți patru coinculpați au pătruns, prin tăierea lacătului de la poarta complexului și prin ruperea unei bariere, în curtea imobilului, de unde au sustras un catamaran, pe care l-au demontat, l-au pus într-un autoturism și l-au transportat în satul Sinoe, unde l-au vândut numitului G.D.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și inculpatul C.A.
La termenul din data de 19 octombrie 2017, din oficiu, Curtea de Apel Constanța a pus în discuție oportunitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze asupra aplicabilității dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, în toate cauzele penale aflate pe rolul instanțelor judecătorești, în contextul anterior descris; prin Încheierea din data de 31 octombrie 2017, aceeași instanță a constatat îndeplinite toate cerințele de admisibilitate prevăzute de 475 din Codul de procedură penală și, ca urmare, a dispus sesizarea instanței supreme.
În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, a dispus suspendarea judecății cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile. ...
Sursa oficială ↗