Decizia ÎCCJ nr. 5/2019 (HP)Punctul IV

IV. Punctele de vedere ale procurorului și părților cu privire la chestiunile de drept a căror dezlegare se solicită IV.1. În Dosarul nr. 18.348/212/2016 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, cu referire la chestiunea de drept a aplicabilității imediate sau nu în ceea ce privește actele de procedură anterioare publicării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Inculpatul A.A.C., prin apărătorul ales, a lăsat la aprecierea instanței sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând însă că practica judiciară este în sensul constatării intervenirii prescripției răspunderii penale, în situația în care nu s-au întocmit acte de procedură care să fie comunicate inculpaților anterior împlinirii termenului general al prescripției răspunderii penale. Inculpații V.P.P. și S.D., prin apărătorul ales, au apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție întrucât dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, se interpretează în sensul că întreruperea cursului prescripției răspunderii penale intervine numai în cazul actelor de procedură care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului, astfel cum se prevedea în art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969. Inculpatul B.D.G.I., prin apărătorul ales, a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că, drept urmare a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale și a lipsei unei intervenții legislative, nu mai poate interveni în nicio ipoteză întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, fiind aplicabile exclusiv termenele generale de prescripție a răspunderii penale. ... IV.2. În Dosarul nr. 8.402/211/2016/a2 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori, reprezentantul Ministerului Public a considerat că nu este necesară și utilă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de a se pronunța asupra cererii de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale revenind instanței de apel. Inculpatul P.N., prin apărătorul ales, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere jurisprudența neuniformă existentă. În opinia inculpatului, în condițiile în care după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, nici Parlamentul, nici Guvernul nu au modificat art. 155 alin. (1) din Codul penal până la expirarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituție, dispoziția legală menționată și-a încetat orice efect juridic, fiind scoasă din dreptul pozitiv. Totodată, fiind vizată o normă de drept substanțial, decizia Curții Constituționale reprezintă o lege penală mai favorabilă în sensul art. 5 din Codul penal, care șterge retroactiv toate întreruperile prescripției ce au intervenit ulterior. Inculpații B.N., B.E., T.A.M. și P.R., prin apărătorul ales, au apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Apreciind decizia Curții Constituționale ca pe una interpretativă, se pune problema ce este mai relevant, dispozitivul sau conținutul. În conținutul deciziei, respectiv în paragraful 31, se sugerează faptul că prin comunicarea unui act de procedură se întrerupe cursul prescripției, dar, pe de altă parte, se constată neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) din Codul penal, care naște probleme de interpretare. Din această perspectivă și pentru tranșarea efectului deciziei, pentru a se realiza un act de justiție corect în cauză și pentru ca instanța să aibă la dispoziție tot cadrul legal, se impune sesizarea instanței supreme, chestiunile supuse dezlegării având legătură cu soluționarea cauzei. Persoanele vătămate D.Gh., I.M., V.O., G.V., R.A., B.I. și Z.A., prin apărătorul ales, au apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorul fiind cel care trebuie să interpreteze legea, iar nu completul din cadrul instanței supreme. Au apreciat că nu este o chestiune ce ține de fondul cauzei, care să ajute la stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpaților. Raportat la datele speței, având în vedere că faptele s-au comis în perioada 2011-2012, precum și mersul dosarului, soluțiile de clasare atacate, judecarea cauzei la instanța de fond, dar și perioada de timp în care s-a motivat sentința, s-a arătat că nu este oportună sesizarea instanței supreme. ... ...