Decizia ÎCCJ nr. 7/2020 (HP)Punctul IV
Punctul IV
IV. Punctul de vedere al procurorului și al părților cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită
Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că este necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, întrucât problema de drept în dezbatere are o înrâurire hotărâtoare asupra fondului apelului și mersului în continuare al procesului, interesând dacă cercetarea judecătorească va fi continuată sau va fi reluată procedura de cameră preliminară la tribunal, în contextul în care în respectiva cauză nu a existat procedura de cameră preliminară pentru infracțiunea de tentativă de omor și nici nu au fost respectate exigențele cu privire la asistența juridică obligatorie, raportat la încadrarea inițială a faptei, procedura fiind legal desfășurată în fața judecătoriei, în lipsa unui avocat ales sau desemnat din oficiu.
Avocatul inculpatului M.C.S. a achiesat la concluziile procurorului privind admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă, pe fondul problemei de drept invocate, a făcut trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 201, și a considerat că era necesară efectuarea cercetării penale de către organul de urmărire penală competent conform noii încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul M.C.S. ...
Sursa oficială ↗