Decizia ÎCCJ nr. 14/2019 (HP)Punctul III

III. Punctul de vedere al instanței care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la chestiunile de drept a căror dezlegare se solicită Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 4.670 din 27 septembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Timișoara, a apreciat ca fiind întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât: – este învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, calea de atac a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara; ... – de lămurirea chestiunilor de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei deoarece infracțiunea dedusă judecății: ... – este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul P.C. a fost condamnat prin sentințele penale nr. 1.033 din 12 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Satu Mare, definitivă prin Decizia penală nr. 704/R din 8 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea; nr. 257 din 25 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 665 din 11 mai 2015 a Curții de Apel Cluj, și nr. 3.488 din 22 noiembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 10 ianuarie 2018 a Curții de Apel Cluj; ... – a fost săvârșită în termenul de supraveghere al liberării condiționate, în stare de recidivă postcondamnatorie, raportat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare dispusă prin Sentința penală nr. 4 din 13 ianuarie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare la data de 28 ianuarie 2011, inculpatul fiind liberat condiționat în data de 1 martie 2013 cu un rest de pedeapsă neexecutat de 416 zile (cu 42 de zile considerate executate suplimentar conform Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal); ... – asupra chestiunilor de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... Cu privire la fondul chestiunilor de drept, membrii completului de judecată au exprimat opinii diferite. Referitor la prima chestiune de drept, în opinia unuia dintre membrii completului de judecată s-a apreciat că aplicarea dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Codul penal nu presupune ca toate infracțiunile concurente să fie săvârșite după condamnarea definitivă neexecutată sau executată parțial, fiind suficient ca o singură infracțiune aflată în concurs să îndeplinească toate condițiile ce atrag starea de recidivă postcondamnatorie. În argumentarea acestei opinii, pe de o parte, s-a susținut că introducerea sintagmei „dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă“ în cuprinsul art. 43 alin. (2) din Codul penal a urmărit să reglementeze și ipoteza în care instanța este sesizată cu judecarea unei infracțiuni care se află în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu o infracțiune și în concurs cu o altă infracțiune pentru care s-a pronunțat anterior o hotărâre de condamnare care la rândul său se află în concurs și cu infracțiunea ce atrage starea de recidivă postcondamnatorie. Pe de altă parte s-a susținut că din interpretarea art. 79 alin. (2) din Codul penal, care stabilește ordinea cauzelor de agravare a răspunderii penale, rezultă că, în cazul în care infracțiunea dedusă judecății se află în concurs cu alte infracțiuni și în recidivă postcondamnatorie, îi sunt aplicabile cu prioritate regulile concursului de infracțiuni și, ulterior, cele ale recidivei postcondamnatorii. Cu privire la cea de-a doua chestiune de drept, opinia aceluiași membru al completului de judecată a fost în sensul că, în situația în care infracțiunea dedusă judecății este în stare de recidivă postcondamnatorie și concurentă cu infracțiuni aflate succesiv în stare de recidivă postcondamnatorie, în aplicarea art. 43 alin. (2) din Codul penal, se contopesc pedepsele individuale și se adaugă restul de pedeapsă neexecutat inițial. În argumentarea acestei opinii au fost invocate dispozițiile art. 79 alin. (2) din Codul penal, care reglementează ordinea aplicării cauzelor de agravare a răspunderii penale, respectiv dispozițiile art. 104 alin. (2) din Codul penal referitoare la revocarea liberării condiționate. Prin urmare, dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune în termenul de supraveghere al liberării condiționate, descoperită în acest termen, se impun revocarea și executarea restului de pedeapsă care devine astfel primul termen al recidivei postcondamnatorii și pentru celelalte infracțiuni. S-a apreciat că instanța trebuie să se raporteze cu prioritate la formele de pluralitate determinate de săvârșirea infracțiunii cu care este sesizată, raționament la care conduc și dispozițiile art. 43 alin. (6) și art. 40 alin. (1) și (3) din Codul penal. Cu privire la prima chestiune de drept, celălalt membru al completului de judecată a apreciat că din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 43 alin. (1) ,(2) , (5) și (6) din Codul penal, precum și din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 43 alin. (2) din Codul penal reiese că aceste din urmă dispoziții legale sunt aplicabile în situația în care există o condamnare definitivă, iar ulterior acestui moment, însă până la executarea integrală sau considerarea ca executată a pedepsei, sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una în stare de recidivă. Prin alin. (1) al art. 43 din Codul penal legiuitorul a reglementat tratamentul sancționator al recidivei postcondamnatorii în situația în care al doilea termen este format dintr-o singură infracțiune, iar prin alin. (2) al art. 43 din Codul penal a reglementat regimul sancționator în situația în care al doilea termen al recidivei este format dintr-un concurs de infracțiuni, însă nu toate aceste infracțiuni în concurs îndeplinesc condițiile pentru a se reține starea de recidivă postcondamnatorie față de prima condamnare, unele fiind în stare de pluralitate intermediară față de aceasta; situația- premisă în cazul ambelor ipoteze este însă existența unei condamnări definitive la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an închisoare, neexecutată integral, înainte de săvârșirea tuturor celorlalte infracțiuni. Această interpretare rezultă și din expunerea de motive privind proiectul legislativ al noului Cod penal, unde s-a prevăzut că, pentru ipoteza în care termenul al doilea al recidivei este alcătuit dintr-un concurs de infracțiuni, a fost stabilit un algoritm de aplicare a pedepsei diferit de cel existent anterior, aplicânduse mai întâi dispozițiile referitoare la concurs și apoi cele incidente în cazul recidivei. Acest tratament este aplicabil chiar dacă numai una dintre infracțiunile concurente se află în stare de recidivă, restul fiind în pluralitate intermediară, deoarece calitatea de recidivist trebuie să atragă tratamentul specific acestei forme de pluralitate. În același timp, tratamentul sancționator propus este mai puțin sever decât cel care ar rezulta din aplicarea mai întâi a dispozițiilor privind recidiva sau pluralitatea intermediară pentru fiecare infracțiune în parte și apoi a regulilor referitoare la concursul de infracțiuni. Cu privire la cea de-a doua chestiune de drept, opinia aceluiași membru al completului de judecată este în sensul că, în situația în care infracțiunea dedusă judecății este în stare de recidivă postcondamnatorie față de o condamnare definitivă și concurentă cu infracțiuni aflate în stare de recidivă postcondamnatorie, unele față de altele, se contopește pedeapsa aplicată în cauză cu ultima pedeapsă rezultantă ca efect al recidivelor succesive, atât timp cât respectivele infracțiuni, chiar dacă sunt concurente cu cea dedusă judecății, fiind în stare de recidivă postcondamnatorie, în mod succesiv, unele față de celelalte, nu pot fi repuse în individualitate și contopite toate conform regulilor concursului de infracțiuni, întrucât acestea nu au fost săvârșite toate înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru una dintre ele, starea de recidivă a unora față de celelalte fiind reținută cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile de condamnare și art. 43 alin. (2) din Codul penal nefiind aplicabil în această situație; în același timp, dacă restul rămas neexecutat, prevăzut de art. 104 alin. (2) din Codul penal, a fost inclus în pedeapsa rezultantă, aplicată ca urmare a condamnării pentru o infracțiune aflată la rândul ei în stare de recidivă față de aceasta, pedeapsă din a cărei executare s-a dispus anterior liberarea condiționată, iar apoi restul rămas neexecutat din această pedeapsă rezultantă a fost inclus, conform art. 104 alin. (2) din Codul penal, în următoarea pedeapsă rezultantă, aplicată ca urmare a condamnării pentru o nouă infracțiune aflată la rândul ei în stare de recidivă față de condamnarea anterioară, există o pedeapsă unică și indivizibilă rezultată în urma aplicării recidivei (care conține implicit și restul neexecutat inițial, precum și o pedeapsă aplicată pentru o infracțiune concurentă cu cea dedusă judecății) care nu mai poate fi descontopită și soluția care se impune este aceea a contopirii pedepsei aplicate în cauză cu respectiva pedeapsă rezultantă, conform regulilor concursului de infracțiuni. ...