Decizia ÎCCJ nr. 28/2019 (RIL)Paragraful 6
Paragraful 6
Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curții de Apel București prin sesizarea din data de 14 mai 2019, vizând interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor referitoare la „competența funcțională (complet de drepturi și libertăți, complet de cameră preliminară, instanță de judecată) de soluționare a căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu o excepție de neconstituționalitate“, ce formează obiectul Dosarului nr. 1.368/1/2019, aflat pe rolul completului de judecată, precum și cu privire la faptul că judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 473 alin. (4) din Codul de procedură penală, doamna judecător Maricela Cobzariu - judecător la Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, raportul întocmit fiind depus la dosar și comunicat membrilor completului.
Sursa oficială ↗