Decizia ÎCCJ nr. 55/2019 (HP)Punctul V

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 11.11.2019 · dosar 4.975/100/2011
Punctul V
V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 31. Recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș nu și-a exprimat poziția procesuală cu privire la oportunitatea declanșării procedurii hotărârii prealabile. ... 32. Administratorul judiciar al debitoarei, prin poziția procesuală exprimată în fața instanței de trimitere, s-a opus sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la dezlegarea problemei de drept, apreciind că nu este necesară pronunțarea unei astfel de hotărâri, întrucât este evident că în speță nu sunt aplicabile prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2018, câtă vreme procedura de insolvență a debitoarei a fost deschisă sub imperiul Legii nr. 85/2006. De asemenea poprirea contului unic nu este posibilă, întrucât acesta are o afectațiune specială, iar judecătorul-sindic este cel în competența căruia revine soluționarea cererilor referitoare la debitoarea în insolvență. ... 33. După comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, administratorul judiciar al intimatei-debitoare a depus un punct de vedere prin care a arătat următoarele: ... 34. Executarea silită individuală reglementată prin art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018, este aplicabilă doar procedurilor de insolvență deschise după data de 2 octombrie 2018, iar măsurile de executare silită individuală în cadrul procedurii colective a insolvenței declanșate în baza acestui temei legal vizează doar cauzele asupra cărora s-a deschis procedura în condițiile Legii nr. 85/2014. ... 35. Nimeni nu poate urmări individual niciun bun din patrimoniul care devine unic și nicio sumă din contul unic, iar distribuțiile se fac numai în conformitate cu regulile impuse neechivoc de art. 159 și 161 din Legea nr. 85/2014. Executarea silită individuală declanșată concomitent cu procedura de insolvență nu va putea avea ca obiect contul unic. ... 36. Prin urmare, în procedura insolvenței, care este tot o procedură execuțională, contul unic (contul de distribuție), în care se regăsesc și sumele rezultate din valorificarea bunurilor din averea debitoarei, nu poate face obiectul unei popriri. ... 37. Referitor la ultima chestiune, s-a arătat că, în cazul contestației la executare individuală, este evident că ne aflăm în situația unui litigiu ce derivă, la origine, din procedura insolvenței, din moment ce chiar temeiul juridic constă în dispozițiile art. 163 alin. (3) din Legea nr. 85/2014. ... 38. Pe cale de consecință, s-a opinat în sensul competenței judecătorului-sindic, dat fiind că, fără existența stării de insolvență, acest litigiu cu privire la executarea silită individuală în privința contului unic nu ar putea exista. ... ...
Sursa oficială ↗