Decizia CCR nr. 274/2025Punctul 10
Punctul 10
10. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece conferirea dreptului „persoanei obligate la repararea prejudiciului în condițiile ordonanței“ de a se adresa instanțelor competente în măsura în care apreciază că a fost lezată într-un interes legitim confirmă că nu poate fi apreciată ca fiind neconstituțională această sintagmă. De asemenea, nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, având în vedere că părțile unui litigiu care se desfășoară în temeiul unui act normativ special, cum este Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, nu se află în situație identică, iar persoana obligată la repararea prejudiciului produs, în temeiul acestui act normativ, are la îndemână procedura de drept comun în situația în care apreciază că a fost lezată într-un drept legitim. ...
Sursa oficială ↗