Decizia ÎCCJ nr. 16/2019 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 24.09.2019 · dosar 1.449/1/2019
Punctul III
III. Punctul de vedere al procurorului și al părții asupra chestiunii de drept sesizate Reprezentantul Ministerului Public a susținut că serviciul de probațiune face parte din categoria persoanelor care pot formula contestație, în temeiul art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, întrucât hotărârea se referă la obligațiile pe care acestea le au, respectiv serviciul de probațiune are obligația de a supraveghea modul în care sunt îndeplinite obligațiile de către persoana supusă supravegherii și a sesiza instanța în situația în care persoana cu rea-credință se sustrage îndeplinirii acestei obligații, apreciind că hotărârea instanței de fond vizează obligațiile serviciului de probațiune, fiind o persoană care se încadrează în dispozițiile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. Avocatul intimatei A. a arătat că serviciul de probațiune nu poate face parte din categoria subiecților procesuali, iar contestația formulată este inadmisibilă. ...
Sursa oficială ↗