Decizia ÎCCJ nr. 16/2019 (HP)Punctul VI

VI. Opinia specialiștilor consultați În condițiile art. 476 alin. (10) cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-au solicitat puncte de vedere specialiștilor cu privire la problema de drept supusă dezlegării. VI.1. Facultatea de Drept, Departamentul de Drept public din cadrul Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu, prin doamna conf. univ. dr. Daiana Maura Veșmaș, în opinia exprimată a arătat că serviciul de probațiune are dreptul de a exercita calea de atac a contestației, întrucât serviciile de probațiune fac parte din categoria subiecților procesuali indicați de 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, fiind considerați participanți în procesul penal, și hotărârea atacată se referă la sesizarea formulată de acest organ căruia i s-a încredințat de altfel, supravegherea condamnatei. În consecință, serviciile de probațiune au legitimare procesuală activă, atât în ceea ce privește sesizarea instanței, cât și exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, datorită calității de subiecți procesuali, atribuită prin dispozițiile coroborate, menționate mai sus, ale Codului de procedură penală. S-a argumentat că, potrivit art. 29 din Codul de procedură penală, participanții includ între alții și două categorii distincte de subiecți procesuali: subiecți procesuali principali (suspectul și persoana vătămată) și alți subiecți procesuali. Dispozițiile art. 34 din același cod precizează cine sunt acești alți subiecți procesuali, și anume: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum și orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale. Evident, serviciile de probațiune intră în această categorie a altor subiecți procesuali, desemnată prin sintagma „organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale.“ În conformitate cu dispozițiile 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestației poate fi utilizată de către procuror și subiecții procesuali la care hotărârea atacată se referă, precum și de către persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate prin aceasta. ... VI.2. Facultatea de Drept, Departamentul de Drept public din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, prin directorul departamentului, domnul lector universitar dr. Daniel Nițu, a exprimat opinia că serviciul de probațiune face parte din categoria subiecților procesuali la care hotărârea atacată se referă, în sensul 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 34 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 29 din Codul de procedură penală. S-a susținut ca argumente că punerea în executare a hotărârilor penale este recunoscută ca fiind fază distinctă a procesului penal, chiar dacă nu are ca obiect exercitarea acțiunii penale. La fel ca în cazul altor prevederi cuprinse în partea generală a Codului de procedură penală, în dispozițiile generale reglementate de art. 29-art. 34 din Codul de procedură penală, legiuitorul a acordat întâietate participanților implicați în primele trei faze procesuale (urmărirea penală, camera preliminară și judecata), omițând să facă referiri exprese la participanții implicați în faza de punere în executare a hotărârilor penale. Cu toate acestea, reglementarea dedicată categoriei celorlalți subiecți procesuali, alții decât subiecții procesuali principali, cuprinsă în art. 34 din Codul de procedură penală nu conține o enumerare exhaustivă sau limitativă. Astfel, pe lângă martor, expert, interpret, agent procedural și organele speciale de constatare, care sunt menționați cu titlu exemplificativ, partea finală a acestei dispoziții legale prevede că în categoria subiecților procesuali se înscriu și „orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale.“ Atribuțiile serviciului de probațiune în ultima fază a procesului penal sunt stabilite de Legea nr. 252/2013, care se completează cu dispozițiile cuprinse în titlul V din partea specială a Codului de procedură penală. Din conținutul art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală rezultă că serviciul de probațiune are calitate procesuală activă în procedurile de revocare sau anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Potrivit acestei dispoziții legale, sesizarea instanței se poate face atât de procuror, cât și de consilierul de probațiune. Procedura în fața instanței competente este stabilită de art. 597 din Codul de procedură penală, iar în alin. (7) al normei menționate, sentința pronunțată de prima instanță asupra cererii de revocare sau de anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere poate fi atacată „cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare“. Legea nu face nicio referire la titularii acestei căi de atac, astfel încât devin aplicabile prevederile 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit cărora, printre alții, pot formula contestație inclusiv „subiecții procesuali la care hotărârea atacată se referă“. Printre altele, potrivit art. 67 alin. (1) din Legea nr. 252/2013, consilierul de probațiune manager de caz din cadrul serviciului de probațiune are nu doar sarcina de a întocmi un raport de evaluare, ci și atribuția de a sesiza instanța în vederea revocării, în condițiile legii. Astfel, acesta este un „organ prevăzut de lege“ care are o serie de atribuții în această procedură judiciară, în sensul art. 34 din Codul de procedură penală. Așa se face că serviciul de probațiune devine un veritabil „subiect procesual“ care participă la procesul penal în ultima fază a acestuia, în procedura de revocare sau anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În condițiile în care art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală nu distinge subiecții procesuali principali (stabiliți de art. 33 din Codul de procedură penală) de ceilalți subiecți procesuali (prevăzuți de art. 34 din Codul de procedură penală), fiind utilizată sintagma „subiecți procesuali la care hotărârea atacată se referă“, invariabil serviciul de probațiune dobândește calitate procesuală activă de a formula contestație împotriva sentinței pronunțate în procedura reglementată de art. 583 din Codul de procedură penală. Altfel spus, din moment ce serviciul are „puterea de a acționa în justiție“ în procedura de revocare sau anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu atât mai mult are legitimitatea procesuală de a exercita calea de atac prevăzută de lege (legitimatio ad causam). ... VI.3. Facultatea de Drept, Centrul de cercetări în științe penale din cadrul Universității de Vest din Timișoara, prin directorul acestuia, conf. univ. dr. Flaviu Ciopec, exprimă punctul de vedere că se impune respingerea sesizării ca fiind inadmisibilă. Se arată că, verificând sesizarea în raport cu criteriile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, a concluzionat că dintre cele trei condiții prevăzute de acest text de lege numai prima și a treia sunt îndeplinite. Astfel, Curtea de Apel Craiova este învestită cu judecarea cauzei în apel, astfel că, raportat la dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, condiția referitoare la soluționarea cauzei în ultimă instanță este îndeplinită, iar chestiunea de drept cu a cărei analiză a fost sesizată instanța supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea instrument de unificare a practicii judiciare. Se consideră că în cauză nu este îndeplinită condiția ca sesizarea să aibă ca obiect o veritabilă problemă de drept care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme. Sesizarea este admisibilă numai în cazul unei dificultăți reale de interpretare a textelor de lege care să fie de natură a naște o îndoială rezonabilă asupra conținutului acestora.^1 ^1 Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală: „Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 475 din Codul de procedură penală, trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea da naștere mai multor soluții. Interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia, așa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate.“ Asupra fondului chestiunii de drept supuse dezlegării, calitatea de titular al sesizării instanței, conferită serviciului de probațiune, nu îi atribuie însă calitatea de persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate prin soluția instanței și nici calitatea procesuală de a formula contestație împotriva soluțiilor instanței. Or, conform art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestației se poate exercita doar de către procuror și subiecții procesuali la care hotărârea atacată se referă, precum și persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate prin aceasta. ... VI.4. Facultatea de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu“, prin decanul acesteia, domnul conf. univ. dr. Bogdan Micu, a exprimat cu titlu preliminar opinia că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a se pronunța asupra problemei de drept în discuție este inadmisibilă prin prisma condițiilor stabilite de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, deoarece privește o chestiune de procedură, de care nu depinde soluționarea pe fond a cauzei în care s-a dispus sesizarea instanței supreme. Asupra fondului problemei, în măsura în care Înalta Curte va aprecia că sesizarea este admisibilă, în cadrul catedrei s-a conturat a fi majoritară opinia potrivit căreia serviciul de probațiune nu face parte din categoria subiecților procesuali la care hotărârea atacată se referă, în sensul art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 34 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 29 din Codul de procedură penală, care definesc noțiunea de subiect procesual și, respectiv, de participant la procesul penal. Argumentele opiniei majoritare au fost în sensul că, pentru ca un participant în procesul penal să aibă calitatea de subiect procesual la care o hotărâre judecătorească se referă, trebuie să fie îndeplinite două condiții: prima, ca respectivul participant să facă parte din categoria subiecților procesuali și a doua, ca hotărârea judecătorească să se refere la participantul în discuție. În legătură cu prima condiție, din analiza dispozițiilor art. 34 din Codul de procedură penală rezultă că serviciul de probațiune poate fi inclus în categoria altor subiecți procesuali, fiind organ prevăzut de lege având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale.^2 ^2 Pentru a exemplifica menționăm doar că, potrivit art. 508 din Codul de procedură penală, serviciul de probațiune este citat în mod obligatoriu la judecata minorului, unde are dreptul și îndatorirea să dea lămuriri, să formuleze cereri și să prezinte propuneri în privința măsurilor ce ar urma să fie luate. Cea de-a doua condiție pentru conferirea calității procesuale necesare serviciului de probațiune în vederea exercitării căii ordinare de atac a contestației nu este îndeplinită, deoarece hotărârea de primă instanță, chiar dacă este pronunțată în urma unei sesizări a serviciului de probațiune întemeiată pe dispozițiile art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu se referă la acesta. Pentru ca o hotărâre judecătorească să se refere la un subiect procesual este nevoie ca acea hotărâre să cuprindă dispoziții care, în mod direct, să oblige în vreun fel acel subiect procesual, să impună în sarcina acestuia anumite sancțiuni ori chiar să îi confere anumite drepturi proprii. În cazul în care acționează pe temeiul art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală, în sensul sesizării instanței în vederea anulării ori revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, serviciul de probațiune nu justifică un interes propriu, ci acționează în interesul general al respectării legii în faza de executare a hotărârilor judecătorești penale. Realizarea acestui interes general este, în primul rând, asigurată de Ministerul Public, care, în cadrul procesului penal și nu numai, în acord cu dispozițiile art. 131 alin. (1) din Constituție și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. În cadrul catedrei s-a conturat și o opinie minoritară în sensul că serviciul de probațiune face parte din categoria subiecților procesuali la care hotărârea atacată se referă, în sensul art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 34 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 29 din Codul de procedură penală, care definesc noțiunea de subiect procesual și, respectiv, de participant la procesul penal. S-a argumentat că, în ceea ce privește condiția ca hotărârea susceptibilă a fi atacată prin intermediul căii ordinare de atac a contestației să se refere la subiectul procesual care este îndrituit să exercite respectiva cale de atac, este necesar să se stabilească înțelesul sintagmei „să se refere“. Acest înțeles ar trebui să fie unul mai larg, fără să fie cantonat doar la instituirea de obligații ori la recunoașterea de drepturi subiective. Prin referire la un anumit subiect procesual ar trebui să se înțeleagă și soluția pe care instanța a pronunțat-o asupra sesizării respectivului subiect procesual, indiferent dacă acesta a efectuat sesizarea în apărarea unui drept individual subiectiv ori în exercitarea unor atribuții legale, așa cum este cazul sesizării la care serviciul de probațiune este îndreptățit conform art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală. De altfel, dintr-o analiză succintă a practicii judiciare se desprinde faptul că instanțele, atunci când se pronunță asupra revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a pedepsei, o fac prin raportare la sesizarea subiectului procesual, dispozitivul respectivelor hotărâri începând cu sintagma „admite/respinge sesizarea Serviciului de probațiune ...“. Mai mult, instanțele sesizate pe temeiul art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală citează serviciile de probațiune în calitate de petenți, atât în faza de judecată a primei instanțe, cât și în faza de judecată a contestației, recunoscând astfel calitatea de subiect procesual interesat în derularea procedurii în discuție nu doar în fața primei instanțe, ci și în fața instanței competente să soluționeze calea de atac a contestației. De altfel, un răspuns, în sensul că serviciile de probațiune fac parte din categoria subiecților procesuali la care hotărârea primei instanțe se referă și pot, astfel, exercita calea de atac a contestației, ar fi în acord cu optica exprimată de legiuitor cu ocazia reformei penale din anul 2014, o expresie a acestei reforme fiind și întărirea rolului pe care serviciile de probațiune trebuie să îl aibă în materia aplicării și, mai ales, a executării sancțiunilor penale alternative la privarea de libertate. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, care stabilesc menirea instituțională a serviciilor de probațiune, se statuează că „prin activitatea sa, sistemul de probațiune, ca serviciu public, contribuie la înfăptuirea actului de justiție“, activitatea sa desfășurându-se „în interesul comunității, în scopul reabilitării sociale a infractorilor, al diminuării riscului de săvârșire a unor noi infracțiuni și al creșterii gradului de siguranță în comunitate“. Or, menirea instituțională a serviciilor de probațiune ar putea fi mult mai bine atinsă dacă drepturile procesuale ale acestora în materia executării sancțiunilor alternative la privarea de libertate ar fi depline. ... ...