Decizia CCR nr. 248/2025Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autoarei excepției de neconstituționalitate, care solicită, în esență, admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. Cu privire la motivele de neconstituționalitate extrinsecă, se arată că actul normativ criticat, în ansamblul său, contravine dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție privind condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență ale Guvernului, astfel cum au fost interpretate și dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale, deoarece din preambulul actului normativ criticat nu rezultă care este interesul public ce a condus la emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009, ci numai interesul particular al unui sector de activitate, și anume turismul. Referitor la motivele de neconstituționalitate intrinsecă, se susține că dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 - care prevăd că organele decizionale ale entităților private trebuie să decidă alocarea bugetară în exercițiile financiare corespunzătoare a unor sume pentru acordarea voucherelor de vacanță - sunt neconstituționale. Astfel, acestea încalcă principiul concurenței loiale și al liberei concurențe, prevăzut de art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție, principiu care implică incompatibilitatea unor măsuri care ar avea ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței, inclusiv a concurenței pe piața muncii. Or, legiuitorul știa că întreprinderile mici și mijlocii care sunt vizate de această măsură a acordării voucherelor de vacanță angajaților lor nu au resurse pentru a ține pasul cu creșterile salariale din sistemul bugetar și riscă să își piardă angajații. Astfel, acest risc a fost mărit, deoarece angajatorii privați trebuie să prevadă sume suplimentare pentru a nu risca să piardă angajați, ceea ce afectează protecția concurenței loiale. De asemenea, dispozițiile criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, astfel cum a fost interpretat în jurisprudența Curții Constituționale, deoarece angajații persoanelor juridice private sunt discriminați față de cei plătiți de la buget. În timp ce resursa bugetară este inepuizabilă, resursa privată financiară depinde, în final, de existența lichidităților. Totodată, dispozițiile criticate contravin și prevederilor art. 44 din Constituție, care instituie protecția proprietății private indiferent de titularul acesteia. Astfel, în vederea luării unor măsuri care să conducă la conservarea forței de muncă, entitățile juridice private sunt forțate să cheltuiască resurse esențiale de bani pentru plata către angajații lor a voucherelor de vacanță. Așadar, măsura legală criticată obligă practic entitățile juridice private să plătească voucherele de vacanță, deși legiuitorul folosește sintagma „poate să acorde“. În final, se arată că actul normativ criticat era inutil raportat la peisajul legislativ existent la momentul adoptării acestuia, deoarece în Codul fiscal exista posibilitatea de a face o cheltuială cu deductibilitate limitată de 5% din bugetul total salarial pentru cheltuieli sociale, iar în această categorie puteau intra voucherele de vacanță. ...