Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 28/2019 (HP)Punctul I

Curtea
ÎCCJ
Tipul
hotărâre prealabilă
Data
03.06.2019
Dosarul
569/103/2018

I. Titularul și obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă, prin Încheierea din 20 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 569/103/2018, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept:

Dacă prevederile art. II alin. (1) și (2) din Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice (Legea nr. 130/2015) se aplică și fostului personal auxiliar de specialitate, care a ieșit la pensie sub imperiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), în perioada începând cu data abrogării art. 68 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 567/2004) și data intrării în vigoare a art. 68^5 din aceeași lege, când s-a reintrodus pensia de serviciu pentru această categorie. ... ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie