Decizia ÎCCJ nr. 25/2019 (HP)Punctul VII

VII. Jurisprudența Curții Constituționale 46. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 618 din 2 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 5 februarie 2019, s-a constatat că „dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 enumeră locurile de muncă încadrate în condiții speciale, iar ipoteza prevăzută la lit. e) se referă la acele locuri de muncă în care încadrarea în condițiile speciale a avut în vedere nu doar natura activității, ci și condițiile concrete în care se desfășoară aceasta în diversele unități și consecințele asupra securității și sănătății salariaților și a capacității de muncă a acestora. Aceste condiții nu puteau fi constatate decât printro evaluare concretă, care s-a realizat anterior, potrivit procedurii stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 10 septembrie 2003. În urma acestei evaluări, Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, a stabilit lista activităților și unităților unde se află locuri de muncă încadrate în condiții speciale. Abrogând Legea nr. 226/2006, Legea nr. 263/2010 a preluat listele activităților și unităților cu locuri de muncă încadrate în condiții speciale în anexele nr. 2 și 3“ (paragraful 27). Curtea Constituțională a reținut, totodată, că, alături de enumerarea expresă a locurilor de muncă încadrate în condiții speciale, în cuprinsul art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, art. 3 alin. (1) lit. h) din același act normativ stabilește criteriile generale care justifică această încadrare, arătând că este vorba de „locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe grave asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților“. Per a contrario, atunci când locurile de muncă nu întrunesc aceste criterii, acestea nu pot fi încadrate în condiții speciale (paragraful 28). Prin urmare, Curtea Constituțională a apreciat că încadrarea locurilor de muncă prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 în condiții speciale trebuie să se subordoneze, în egală măsură, criteriilor stabilite prin art. 3 alin. (1) lit. h) din același act normativ, iar, în situația în care, în urma reevaluării, se constată că aceste criterii nu mai sunt întrunite, nu se mai poate vorbi de existența unui temei legal pentru a se păstra o astfel de încadrare. De altfel, lămuritoare sunt și dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în care se arată, în mod expres, că „reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale se realizează în baza următoarelor criterii: a) existența activităților și a unităților pentru care se solicită reevaluarea, în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare; b) existența locurilor de muncă pentru care au fost acordate avizele de încadrare în condiții speciale, la unitățile solicitante; c) existența, la locurile de muncă pentru care se solicită reevaluarea, a acelorași factori de risc identificați inițial pentru care a fost acordat avizul de încadrare în condiții speciale; d) identificarea prezenței efectelor nocive asupra stării de sănătate a lucrătorilor identificate prin boli profesionale sau boli legate de profesiune, pentru care a fost acordat avizul de încadrare în condiții speciale la locurile de muncă și pentru care se solicită reevaluarea“, iar „menținerea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale se realizează în condițiile îndeplinirii cumulative a criteriilor prevăzute la alin. (1) “ (paragraful 29). De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că faptul că prin art. II din Legea nr. 325/2015 s-a prevăzut în mod expres că, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, angajatorii care, în urma procedurii de reevaluare, nu au mai obținut avizul de încadrare în condiții speciale de muncă datorează contribuția de asigurări sociale în cota prevăzută de lege pentru condiții normale de muncă, aceștia nemaiavând temei legal pentru încadrarea persoanelor în condiții speciale de muncă“, nu este de natură să schimbe concluziile mai sus reținute. Astfel, deși, pentru a respecta principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, textul de lege amintit se aplică de la momentul intrării sale în vigoare pentru viitor, această situație nu trebuie interpretată în sensul că, anterior intrării sale în vigoare, angajatorii care, în urma procedurii de reevaluare, nu au mai obținut avizul de încadrare în condiții speciale de muncă datorau contribuția de asigurări sociale în cota prevăzută de lege pentru condiții speciale de muncă. Din contră, precizarea făcută în textul de lege, în care se arată că angajatorii nu mai plătesc contribuții de asigurări sociale aferente locurilor de muncă în condiții speciale, „nemaiavând temei legal pentru încadrarea persoanelor în condiții speciale de muncă“, nu face decât să confirme cele mai sus reținute, în sensul că, prin constatarea inexistenței condițiilor concrete de risc la locul de muncă, în urma reevaluării, dispozițiile legale referitoare la locurile de muncă în condiții speciale nu mai sunt incidente (paragraful 31). ... 47. Prezintă relevanță și Decizia Curții Constituționale nr. 806 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 14 martie 2019, în considerentele căreia sa reținut că „legiuitorul nu a avut în vedere acordarea competenței de a evalua îndeplinirea condițiilor speciale ale unor locuri de muncă instanțelor de judecată, ci unor autorități administrative, specializate. Numai în mod excepțional, atunci când din motive obiective dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în condiții speciale nu era posibilă, ca urmare a distrugerii arhivelor, instanțele de judecată, potrivit art. 11 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, aveau posibilitatea de a se pronunța cu privire la reconstituirea perioadei lucrate în condiții speciale“ (paragraful 27). Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a apreciat că interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a dat-o dispozițiilor de lege criticate prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 este în acord cu conținutul acestora. S-a arătat că, din contră, „dacă Înalta Curte de Casație și Justiție sau Curtea Constituțională ar interpreta textele de lege supuse analizei de constituționalitate în sensul că dau dreptul salariaților de a se adresa în mod direct justiției, în alte situații decât cele prevăzute în mod distinct în ipoteza art. 11 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, pentru a obține recunoașterea condițiilor speciale, fără respectarea condițiilor cumulative mai sus arătate, s-ar substitui legiuitorului, fapt interzis de principiul separației puterilor în stat“ (paragraful 29). ... ...