Decizia ÎCCJ nr. 25/2019 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție 52. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele: ... 53. Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ ... 54. Rezultă din dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă că, pentru declanșarea acestei proceduri, legiuitorul a instituit următoarele condiții de admisibilitate, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ: – existența unei cauze în curs de judecată, aflate în ultimă instanță; ... – cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze pricina; ... – soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; ... – Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept, iar aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; ... – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă. ... ... 55. Conform art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților.“ ... 56. Dispozițiile procedurale cuprinse în art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă impun instanței de trimitere obligația identificării chestiunii de drept care necesită interpretare, caracterizarea aspectului de noutate al acesteia în privința interpretării și aplicării sale, precum și a caracterului dificil al interpretării prevederilor legale incidente speței. ... 57. În prealabil, trebuie reținut că sesizarea formulată vizează două probleme de drept, cu privire la care instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... 58. Prima problemă de drept se referă la interpretarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 și art. 2 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, în sensul de a se stabili dacă, după încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, în conformitate cu art. 30 alin. (1) lit. e) raportat la anexele nr. 2 și 3 din Legea nr. 263/2010, angajatorul poate condiționa angajatului încadrat în astfel de locuri de muncă recunoașterea prestării muncii în condiții speciale de expunerea efectivă a acestuia la factorii de risc pentru mai mult de 50% din timpul normal de lucru. ... 59. A doua chestiune de drept privește interpretarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) raportat la anexele nr. 2 și 3 și art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 și a prevederilor art. II din Legea nr. 325/2015, în sensul de a se stabili dacă, în situația în care, drept urmare a procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, s-a emis un aviz negativ de către Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale, se mai poate recunoaște încadrarea în condiții speciale a acestor locuri de muncă după emiterea acestui aviz până la intrarea în vigoare a Legii nr. 325/2015. ... 60. Fără a argumenta îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, instanța de trimitere a reținut, generic, că problema de drept este nouă, deoarece a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat. Totodată, a apreciat că aceasta este dificilă, întrucât din modul de interpretare a dispozițiilor legale invocate se poate aprecia că expunerea la factorii de risc este o chestiune de fapt care trebuie examinată în fiecare caz particular sau că este o chestiune de drept, încadrarea în condiții speciale urmând a se face indiferent de timpul lucrat prin expunerea la factorii de risc, conform anexelor nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010. ... 61. În esență, titularul sesizării solicită a se stabili dacă, după încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, angajatorul poate condiționa angajatului încadrat în astfel de locuri recunoașterea prestării muncii în condiții speciale de expunerea efectivă la factorii de risc pentru mai mult de 50% din timpul normal de lucru și, respectiv, dacă, în situația în care procedura reevaluării locurilor de muncă în condiții speciale s-a finalizat prin emiterea unui aviz negativ, acesta poate fi ignorat, fiind posibilă determinarea condițiilor speciale de muncă pe calea unei acțiuni de drept comun. ... 62. Verificând admisibilitatea sesizării, se constată îndeplinirea numai în parte a condițiilor prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 63. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu soluționarea apelului urmând să pronunțe o hotărâre definitivă, conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, iar cauza ce face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel, învestit să o soluționeze. ... 64. Deși nu este menționată expressis verbis ca o condiție de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, este necesar ca sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să aibă drept obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății. ... 65. Din această perspectivă, în legătură cu cea dintâi chestiune de drept supusă dezbaterii, se reține că, prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a arătat, la paragraful 78, că „Potrivit soluției normative a art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, care determină, într-o modalitate asemănătoare celei reglementate în art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006, locurile de muncă în condiții speciale, cele două condiții - regăsirea activităților/locurilor de muncă în anexa nr. 2 la lege și înscrierea angajatorului în anexa nr. 3 - trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca un loc de muncă să fie considerat ca încadrat în condiții speciale“. ... 66. Întrunirea acestor cerințe nu formează obiect al sesizării de față, activitatea indicată de reclamant în acțiune și unitatea angajatoare figurând în anexele nr. 1 și 2 la Legea nr. 226/2006, respectiv în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010, aspecte reținute de instanța de trimitere prin încheierea de sesizare. ... 67. Cât privește însă criteriul referitor la expunerea efectivă a angajatului încadrat în locuri de muncă în condiții speciale la factorii de risc pentru mai mult de 50% din timpul normal de lucru, acesta constituie un criteriu general aplicabil în concurs cu cele menționate anterior, cu referire la Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. De altfel, se constată că asupra acestui aspect s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 618 din 2 octombrie 2018, relevante în acest sens fiind paragrafele 27-29 din această decizie, ce au fost redate in extenso mai sus, la cap. VII „Jurisprudența Curții Constituționale“. ... 68. Prin această decizie, Curtea Constituțională a reținut că, alături de enumerarea expresă a locurilor de muncă încadrate în condiții speciale, în cuprinsul art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, art. 3 alin. (1) lit. h) din același act normativ stabilește criteriile generale care justifică această încadrare, arătând că este vorba de „locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe grave asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților“. Per a contrario, s-a constatat că, atunci când locurile de muncă nu întrunesc aceste criterii, acestea nu pot fi încadrate în condiții speciale. ... 69. Prin urmare, instanța de contencios constituțional a apreciat că încadrarea locurilor de muncă prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 în condiții speciale trebuie să se subordoneze, în egală măsură, criteriilor stabilite prin art. 3 alin. (1) lit. h) din același act normativ, iar, în măsura în care, în urma reevaluării, se constată că aceste criterii nu mai sunt întrunite, nu se mai poate vorbi de existența unui temei legal pentru a se păstra o astfel de încadrare. ... 70. În acest context, a făcut trimitere și la dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, în care se arată, în mod expres, că „reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale se realizează în baza următoarelor criterii: a) existența activităților și a unităților pentru care se solicită reevaluarea, în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare; b) existența locurilor de muncă pentru care au fost acordate avizele de încadrare în condiții speciale, la unitățile solicitante; c) existența, la locurile de muncă pentru care se solicită reevaluarea, a acelorași factori de risc identificați inițial pentru care a fost acordat avizul de încadrare în condiții speciale; d) identificarea prezenței efectelor nocive asupra stării de sănătate a lucrătorilor identificate prin boli profesionale sau boli legate de profesiune, pentru care a fost acordat avizul de încadrare în condiții speciale la locurile de muncă și pentru care se solicită reevaluarea“, iar „menținerea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale se realizează în condițiile îndeplinirii cumulative a criteriilor prevăzute la alin. (1) “. ... 71. Ca atare, față de dezlegările anterior prezentate, se observă că prima chestiune de drept ce face obiectul prezentei sesizări nu prezintă un grad de dificultate ridicat, în măsură să reclame intervenția instanței supreme pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile. Instanța de trimitere are la îndemână toate elementele pentru a face aplicarea dispozițiilor legale a căror interpretare o solicită pe această cale. ... 72. Cât privește cea de-a doua problemă de drept invocată, se reține că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate, și anume ca asupra chestiunii de drept în litigiu Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat anterior. ... 73. Potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări a dispozițiilor legale incidente, iar eventualele opinii jurisprudențiale diferite nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile. ... 74. Deoarece scopul sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este acela de a preîntâmpina generarea unei jurisprudențe neunitare derivate din interpretarea și aplicarea diferită a aceleiași dispoziții legale, trebuie reamintit, astfel cum s-a reținut constant de către instanța supremă, că evaluarea acestei condiții presupune ca asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja și ca aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, dar și ca problema de drept să nu fi primit deja o anumită interpretare în jurisprudență^1. ^1 Spre exemplu, Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014. ... 75. Din această perspectivă, se observă că norma supusă interpretării nu este nouă, nici măcar pentru completul de judecată al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă care a declanșat procedura prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă prin Încheierea de sesizare din 8 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 7.266/118/2017. Rezultă din hotărârile judecătorești atașate sesizării că același complet de judecată, în aceeași compunere, a soluționat în apel, în cursul anului 2017, cauze similare în care a interpretat și aplicat dispozițiile legale a căror dezlegare o solicită. Edificator în acest sens este faptul că instanța de trimitere - Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă, în aceeași compunere, a pronunțat Decizia nr. 87 din 7 martie 2017 în Dosarul nr. 4.343/118/2013, Decizia nr. 88 din 7 martie 2017 în Dosarul nr. 8.663/118/2013 și Decizia nr. 336 din 25 octombrie 2017 în Dosarul nr. 5.343/118/2014, prin care a dat o rezolvare aceleiași chestiuni de drept care face obiectul prezentei sesizări. ... 76. În egală măsură, instanțele naționale, în jurisprudența generată de Legea nr. 263/2010, deși nesemnificativă ca volum, au aplicat dispozițiile legale a căror interpretare se solicită, astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești anexate, pronunțate în perioada anilor 2015-2018. ... 77. Totodată, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a mai fost sesizată anterior asupra acestei chestiuni de drept, fiind în mod evident inexactă motivarea titularului sesizării, potrivit căreia instanța supremă nu a statuat asupra dispozițiilor legale a căror interpretare se solicită. ... 78. Astfel, prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a interpretat dispozițiile care reglementează regimul și metodologia de recunoaștere a condițiilor speciale de muncă, arătând evoluția în timp a reglementării începând cu Legea nr. 19/2000, precum și rolul procedurilor administrative stabilite prin hotărârile Guvernului pentru încadrarea sau reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale și a concluzionat în sensul că nu este deschisă calea unei acțiuni în constatare de drept comun a condițiilor speciale de muncă în care angajații și-au desfășurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 și nici a acțiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții, atunci când nu sunt întrunite cumulativ condițiile privind înscrierea activității și a unității angajatoare în anexele nr. 1 și 2 la Legea nr. 226/2006 și, respectiv, în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010. ... 79. De altfel, această decizie a fost indicată chiar de către reclamant în motivarea cererii de chemare în judecată ce face obiectul Dosarului nr. 7.266/118/2017, înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța și aflat în fața instanței de apel, și a fost aplicată și de alte instanțe învestite cu soluționarea unor cauze similare celei pentru care titularul sesizării a apreciat că se impune declanșarea mecanismului prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel cum rezultă din cap. VI „Jurisprudența instanțelor naționale în materie“ al prezentei decizii. ... 80. Ca atare, rezultă că, prin verificarea atentă a susținerilor părților, titularul sesizării ar fi putut constata că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat cu privire la interpretarea dispozițiilor legale care formează obiectul celei de-a doua întrebări din sesizare. ... 81. Totodată, prin Decizia nr. 14 din 23 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, a statuat că instanța de judecată de drept comun nu poate proceda ea însăși la analizarea condițiilor de muncă ale reclamanților și, dacă este cazul, la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiții speciale, în situația în care angajatorul nu a urmat procedura de reevaluare prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, nu există un aviz al Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale și unitatea nu este nominalizată în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010. ... 82. Această decizie a fost pronunțată tot în urma unei sesizări formulate de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă, astfel încât, fie și prin consultarea propriei jurisprudențe, autorul sesizării ar fi evitat formularea unei noi solicitări în legătură cu interpretarea aceleiași probleme de drept, precum și prelungirea inutilă a duratei soluționării cauzei. ... 83. Un argument în plus în susținerea aspectelor învederate anterior derivă din faptul că dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. e) , alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010 și ale art. II din Legea nr. 325/2015 au fost supuse controlului de constituționalitate, prin Decizia nr. 618 din 2 octombrie 2018 pronunțată de Curtea Constituțională. ... 84. Cu această ocazie, Curtea Constituțională a învederat că nu este de natură să schimbe concluziile reținute în conținutul deciziei faptul că prin art. II din Legea nr. 325/2015 s-a prevăzut în mod expres că, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, angajatorii care, în urma procedurii de reevaluare, nu au mai obținut avizul de încadrare în condiții speciale de muncă datorează contribuția de asigurări sociale în cota prevăzută de lege pentru condiții normale de muncă, aceștia nemaiavând temei legal pentru încadrarea persoanelor în condiții speciale de muncă“, nu este de natură să schimbe concluziile reținute în decizie. Astfel, deși, pentru a respecta principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, textul de lege amintit se aplică de la momentul intrării sale în vigoare pentru viitor, această situație nu trebuie interpretată în sensul că, anterior intrării sale în vigoare, angajatorii care, în urma procedurii de reevaluare, nu au mai obținut avizul de încadrare în condiții speciale de muncă datorau contribuția de asigurări sociale în cota prevăzută de lege pentru condiții speciale de muncă. Din contră, precizarea făcută în textul de lege, în care se arată că angajatorii nu mai plătesc contribuții de asigurări sociale aferente locurilor de muncă în condiții speciale, „nemaiavând temei legal pentru încadrarea persoanelor în condiții speciale de muncă“, nu face decât să confirme cele mai sus reținute, în sensul că, prin constatarea inexistenței condițiilor concrete de risc la locul de muncă, în urma reevaluării, dispozițiile legale referitoare la locurile de muncă în condiții speciale nu mai sunt incidente (paragraful 31). ... 85. În același timp, prezintă relevanță și Decizia nr. 806 din 6 decembrie 2018 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, ale art. 2-6, art. 9, art. 13 și art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale și ale art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, în considerentele căreia s-a reținut că „(...) legiuitorul nu a avut în vedere acordarea competenței de a evalua îndeplinirea condițiilor speciale ale unor locuri de muncă instanțelor de judecată, ci unor autorități administrative, specializate. Numai în mod excepțional, atunci când din motive obiective dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în condiții speciale nu era posibilă, ca urmare a distrugerii arhivelor, instanțele de judecată, potrivit art. 11 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, aveau posibilitatea de a se pronunța cu privire la reconstituirea perioadei lucrate în condiții speciale“ (paragraful 27). ... 86. În consecință, față de împrejurarea că dispozițiile legale ce constituie obiect al interpretării sunt, în fapt, o preluare a reglementărilor anterioare conținute de Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 226/2006, iar procedura de reevaluare a locurilor de muncă, prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, reprezintă o continuare în plan legislativ a dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003, prin care s-a procedat la încadrarea acestor locuri de muncă în condiții speciale, și, având în vedere statuările anterioare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorii pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 517 alin. (4) și art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, precum și considerentele instanței de contencios constituțional învestite cu controlul de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 87. Prin urmare, revine instanței de trimitere atributul de a aplica textele de lege incidente în cauză, conform interpretărilor date în jurisprudența completurilor de unificare a practicii judiciare, precum și în jurisprudența Curții Constituționale, menționate anterior. ... ...