Decizia ÎCCJ nr. 29/2019 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 03.06.2019 · dosar 1.799/280/2017
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului 5. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești - Secția civilă la data de 31 ianuarie 2017, reclamantul Spitalul Universitar de Urgență București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții X și Y, obligarea acestora în solidar la plata sumei de 24.719,40 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare aferente pacientului Y, internat în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, în perioada 25-29 iunie 2016, plus dobânda legală aferentă debitului principal, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă și integrală a debitului. ... 6. În motivare, reclamantul a arătat că internarea s-a datorat faptei de vătămare corporală din culpă săvârșită de pârâtul X - conducător auto, prin producerea unui accident rutier care a avut drept consecință vătămarea pasagerului din dreapta față - pârâtul Y, căruia i-au fost cauzate leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare circa 150 de zile de îngrijiri medicale. Pârâtul Y nu a formulat plângere prealabilă împotriva pârâtului X, astfel că în cauza penală s-a dispus soluția de clasare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală. ... 7. Pârâții X și Y au formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a societății de asigurare A S.A., solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, cu referire la condiția dovedirii prejudiciului, în condițiile în care reclamantul a depus la dosar două deconturi pentru aceeași perioadă de spitalizare, sumele înscrise în aceste documente fiind însumate. Pârâtul Y a solicitat respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. În argumentarea cererii de chemare în garanție, pârâții au arătat că X, conducătorul autoturismului implicat în accident, avea încheiată cu societatea de asigurare A S.A. o poliță de asigurare, iar în conformitate cu prevederile art. 24,art. 42,art. 48,art. 49,art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, asigurătorul suportă plata cheltuielilor efectuate de spital pentru îngrijirile medicale acordate persoanei vătămate prin accidentul rutier. ... 8. La data de 2 mai 2017 reclamantul a formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, specificând că înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârâtă, și pe societatea de asigurare A S.A. ... 9. Chemata în garanție a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în garanție, cu motivarea că acoperirea cheltuielilor de spitalizare nu face parte dintre riscurile pe care le preia asigurătorul, potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995. A mai precizat că nu este îndeplinită în cauză condiția vinovăției pârâtului X, pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală a acestuia, iar prejudiciul nu este unul cert, existând două deconturi depuse de reclamant pentru aceeași perioadă, însă cu valori diferite. ... 10. Prin Încheierea din data de 22 septembrie 2017 instanța a dispus admiterea în principiu a cererii de chemare în garanție. ... 11. Prin Sentința civilă nr. 9.140 din 27 octombrie 2017, Judecătoria Pitești - Secția civilă a admis în parte acțiunea, a respins cererea principală, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către reclamant a sumei de 24.719,40 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate pârâtului Y. ... 12. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la momentul săvârșirii faptei, pentru autoturismul care a produs accidentul rutier, exista o poliță de asigurare de răspundere civilă auto încheiată cu chemata în garanție, în calitate de asigurător. În ceea ce privește legea aplicabilă pe fondul cauzei, instanța a constatat că la data producerii evenimentului rutier (24 iunie 2015) intrase în vigoare noul Cod civil, motiv pentru care a analizat, în persoana pârâților X și Y, îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, potrivit art. 1.349 alin. (1) raportat la art. 1.357 alin. (1) din acest act normativ. Astfel, instanța de fond a constatat ca fiind îndeplinite condițiile privind existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a legăturii certe de cauzalitate dintre fapta pârâtului X de a provoca accidentul rutier din 24 iunie 2015 și cheltuielile efectuate cu îngrijirile medicale ale pârâtului Y, internat în Secția clinică de neurochirurgie și Secția clinică ATI a Spitalului Universitar de Urgență București, în perioada 25-29 iunie 2016. În privința condiției vinovăției a reținut că din probatoriul administrat în Cauza penală nr. xxx/P/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale rezultă că la producerea accidentului ar fi contribuit în exclusivitate pârâtul X. Prin urmare, instanța a stabilit că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în persoana pârâtului X, astfel că acesta are obligația de a plăti reclamantului suma de 24.719,40 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare efectuate. Analizând cererea de chemare în garanție, față de starea de fapt reținută și față de dispozițiile art. 49 lit. a) din Legea nr. 136/1995, aplicabil având în vedere data încheierii poliței de asigurare, potrivit dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, instanța a apreciat că în sintagma „despăgubiri acordate pentru persoanele aflate în acel vehicul“ se încadrează și despăgubirile constând în cheltuielile de spitalizare ale persoanei aflate în vehicul, având în vedere că respectivele cheltuieli au fost efectuate în beneficiul ocupantului, iar nu în beneficiul unității spitalicești. Totodată, potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite. Art. 27 din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu modificările și completările ulterioare^2 (denumită, în continuare Norma nr. 23/2014), stabilește ce categorii de prejudicii nu sunt acoperite de polița RCA, cheltuielile de spitalizare nefiind prevăzute în acest articol, ceea ce impune obligarea asigurătorului RCA la plata sumelor datorate de către asigurat către partea civilă, în limitele contractului de asigurare. ^2 Abrogată, la data de 23 decembrie 2016, prin art. 44 lit. a) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 39/2016 privind asigurările auto în România, cu modificările și completările ulterioare. ... 13. Împotriva sentinței a declarat apel chemata în garanție, susținând că, în mod greșit, instanța a respins proba cu efectuarea unui raport de expertiză tehnică din care trebuia să rezulte vinovăția celuilalt șofer participant la evenimentul rutier, că nu este îndeplinită condiția vinovăției exclusive a pârâtului X în producerea accidentului din 24 iunie 2015, iar referitor la prejudiciu acesta nu este cert, din calculul efectuat din cele două deconturi rezultând o sumă de 11.499,50 lei. ... 14. Prin Decizia civilă nr. 5.710 din 19 decembrie 2018, Tribunalul Argeș - Secția civilă a respins ca nefondat apelul, pentru următoarele considerente: Din conținutul Legii nr. 136/1995 rezultă că persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule și să mențină valabilitatea contractului de reasigurare. În conformitate cu art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule. Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate, ce urmează a fi dovedite. Din procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit de lucrătorii de poliție a rezultat că autoturismul Dacia Logan condus de pârâtul X a virat brusc către banda de urgență, acroșând autoturismul marca Citroen, care s-a răsturnat de mai multe ori, din accident rezultând rănirea pârâtului Y - pasager aflat în autoturismul condus de X, care a avut nevoie de îngrijiri medicale de 150 de zile. Față de faptul că pârâtul X a avut încheiată o poliță de asigurare cu chemata în garanție și întrucât asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare și răspunde față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, în mod corect prima instanță a obligat chemata în garanție la plata către reclamant a contravalorii îngrijirilor medicale acordate pârâtului Y, prejudiciul fiind cert, lichid și exigibil. ... 15. Prin aceeași decizie s-a dispus și admiterea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de intimatul-pârât X. ... ...
Sursa oficială ↗